Sărbătorim Ziua Universală a Iei: Ia și povestea nunții

Să ne imaginăm că mândra fată de ieri și-a găsit ursitul. După ce i-a aflat chipul de Buna – Vestire prin puterea iei şi a oglinzii, fata l-a cunoscut la fântănă, apoi în sezătoare și-n hora cea de sărbătoare. Dar menirea iei nu s-a terminat, ba chiar putem spune că abia acum începe… odată cu nunta.

Expoziţia Fost-a nuntă mare-n sat se joacă cu obiecte simbolice (mărul, ulciorul, ia, plosca), care se lasă descoperite total sau parţial, într-un mediu care încercă să recreeze atmosfera sărbătorească din trecut. 

Ia / cămaşa era lucrată de fată în războiul de ţesut, ea era componentă a portului ceremonial (mireasă, naşă) sau era păstrată cu mare preţ în lada de zestre. Ia / cămaşa devenea probă a virginităţii miresei iar etalarea semnului era prilej de mare bucurie. Şi totuşi povestea iei continua de-a lungul vieţii fetei. Ia şi părul fetei erau desfăcute pentru a uşura naşterea, ia era păstrată în lada de moarte (o ladă de zestre trecută prin viaţă alături de fosta mireasă) pentru ultimul drum.

Şi pentru că nu mai am răbdare,

Voi spune povestea nunţii în continuare.

(Pentru evenimentele anterioare vedeţi această postare).

Mirii noştri ca o floare stând frumos la Masa Mare…

Vreme trece, toamna vine,

Fierbe vinul, dă-n pârg pomul,

Și se-nveselește omul.

Și se-apropie în zare,

Săptămâna cea mai mare,

Când mâncarea se gătește,

Casa iar se primenește,

Și colacul-n cuptor crește.

Când sâmbăta a venit,

Bradul ei au împodobit,

Căci nunta fără de pom,

E ca satul fără om!

Și-au jucat o mândră horă

Înc-o oră și-nco oră…

Pomul de nuntă

Tot ce mireasa-a lucrat,

Sau părinții ei au dat,

În căruțe s-a urcat

Și-au făcut alai prin sat

Și-au strigat în gura mare

Zestrea cea fără de care

Fata nu e harnică,

Soacra nu e darnică,

Și au înfăţişat de-ndată

Zestrea toată:

Scoarțe-alese și ștergare

Căpătâie, ii, iorgane

Haine multe și basmale

Și tot felul de țoale…

Zestrea fetei

Și-a urmat și cununia

Veselia, vornicia:

– Mirele nostru, cel vestit,

Azi prin mine v-a poftit,

Să faceți o cale

Pân la curtea dumisale,

Și când v-a văzut venind,

Așa mândri și gătiți,

Ca pomii cei înfloriți,

La portari a poruncit,

Și îndată i-a grăbit,

Să deschidă porțile,

Să întindă mesele,

Cu fețe alese,

Și bucate dese!

 

Când e vremea de nuntit

Nu e timp pentru muncit

E bine de chiuit, de mâncat

De dănțuit

Hai să cântăm o nunească

Toată lumea să trăiască!

Hai poftiţi la Masa Mare!

Și-au urmat și-a doua zi,

Fel de fel de veselii,

Șotii, farse, nebunii:

Nașii-s plimbați pe măgar,

Ieri mai des, astăzi mai rar,

Mirii sunt aduși în roabă,

S-aibă căsnicia roadă.

Veselii de-a doua zi…

Iar apoi de-ndată

Mireasa a fost legată

Cu basma de nașă dată:

– Astă fată a crescut

Și femeie s-a făcut

Părul i s-a împletit

Și capul s-acoperit

Ăst boboc a înflorit

Și floare a devenit

Este acum într-alt neam

E soția  lui Iorgan

Este neam de dobrogean.

Legătoarea

Hai să spunem o urare

Să se-audă-n lumea mare:

– Astă seară-i seară sfântă

Pentru miri și lumea cântă

Și urează sănătătate

Să le dea Domnul de toate

Și urează fericire

Și pentru voi mulțumire!