Să ne imaginăm că mândra fată de ieri și-a găsit ursitul. După ce i-a aflat chipul de Buna – Vestire prin puterea iei şi a oglinzii, fata l-a cunoscut la fântănă, apoi în sezătoare și-n hora cea de sărbătoare. Dar menirea iei nu s-a terminat, ba chiar putem spune că abia acum începe… odată cu nunta.
Expoziţia Fost-a nuntă mare-n sat se joacă cu obiecte simbolice (mărul, ulciorul, ia, plosca), care se lasă descoperite total sau parţial, într-un mediu care încercă să recreeze atmosfera sărbătorească din trecut.
Ia / cămaşa era lucrată de fată în războiul de ţesut, ea era componentă a portului ceremonial (mireasă, naşă) sau era păstrată cu mare preţ în lada de zestre. Ia / cămaşa devenea probă a virginităţii miresei iar etalarea semnului era prilej de mare bucurie. Şi totuşi povestea iei continua de-a lungul vieţii fetei. Ia şi părul fetei erau desfăcute pentru a uşura naşterea, ia era păstrată în lada de moarte (o ladă de zestre trecută prin viaţă alături de fosta mireasă) pentru ultimul drum.
Şi pentru că nu mai am răbdare,
Voi spune povestea nunţii în continuare.
(Pentru evenimentele anterioare vedeţi această postare).
Vreme trece, toamna vine,
Fierbe vinul, dă-n pârg pomul,
Și se-nveselește omul.
Și se-apropie în zare,
Săptămâna cea mai mare,
Când mâncarea se gătește,
Casa iar se primenește,
Și colacul-n cuptor crește.
Când sâmbăta a venit,
Bradul ei au împodobit,
Căci nunta fără de pom,
E ca satul fără om!
Și-au jucat o mândră horă
Înc-o oră și-nco oră…
Tot ce mireasa-a lucrat,
Sau părinții ei au dat,
În căruțe s-a urcat
Și-au făcut alai prin sat
Și-au strigat în gura mare
Zestrea cea fără de care
Fata nu e harnică,
Soacra nu e darnică,
Și au înfăţişat de-ndată
Zestrea toată:
Scoarțe-alese și ștergare
Căpătâie, ii, iorgane
Haine multe și basmale
Și tot felul de țoale…
Și-a urmat și cununia
Veselia, vornicia:
– Mirele nostru, cel vestit,
Azi prin mine v-a poftit,
Să faceți o cale
Pân la curtea dumisale,
Și când v-a văzut venind,
Așa mândri și gătiți,
Ca pomii cei înfloriți,
La portari a poruncit,
Și îndată i-a grăbit,
Să deschidă porțile,
Să întindă mesele,
Cu fețe alese,
Și bucate dese!
Când e vremea de nuntit
Nu e timp pentru muncit
E bine de chiuit, de mâncat
De dănțuit
Hai să cântăm o nunească
Toată lumea să trăiască!
Și-au urmat și-a doua zi,
Fel de fel de veselii,
Șotii, farse, nebunii:
Nașii-s plimbați pe măgar,
Ieri mai des, astăzi mai rar,
Mirii sunt aduși în roabă,
S-aibă căsnicia roadă.
Iar apoi de-ndată
Mireasa a fost legată
Cu basma de nașă dată:
– Astă fată a crescut
Și femeie s-a făcut
Părul i s-a împletit
Și capul s-acoperit
Ăst boboc a înflorit
Și floare a devenit
Este acum într-alt neam
E soția lui Iorgan
Este neam de dobrogean.
Hai să spunem o urare
Să se-audă-n lumea mare:
– Astă seară-i seară sfântă
Pentru miri și lumea cântă
Și urează sănătătate
Să le dea Domnul de toate
Și urează fericire
Și pentru voi mulțumire!
Pingback: Sărbătorim Ziua Universală a Iei: Ia ca obiect de patrimoniu | MEAP Tulcea - un blog de muzeu prietenos :)
foarte frumos; n-am auzit la nici o nunta strigaturile aceastea. Pacat ca incet incet traditia se pierde.