Sărbătorim Ziua Universală a Iei: Mahmud și ia


Salutăm inițiativa comunității La Blouse Roumaine și ne bucurăm de succesul Zilei Universale a Iei în comunitățile de români (și nu numai). MEAP se aliniază acestei acțiuni printr-o serie de postări speciale despre ie, de la ia – obiect sacru sau cu valențe magice până la ia în societatea contemporană. De asemenea, ia este unul dintre obiectele – simbol al poveștii spuse de expoziția temporară Fost-a nuntă mare-n sat. 

Astăzi veți afla despre ia de legendă sau, mai exact, cum a reușit ia să dea (parțial) numele unei localități din Dobrogea. Iată legenda Mahmudiei, transpusă în versuri de o doamnă al cărei nume îl veți afla în varianta audio, impresionantă prin tonalitățile interpretative și trăirea personajelor. Aici găsiți varianta audio.

Dealuri, cinci dealuri,[1]                                                Ruini trecătoare și nepăsătoare,

Multe amaruri voi ați mai văzut,                                Salsovie, sub pământ tu taci de secole mormânt.

Dar ați tăcut…                                                                    Voi lună și soare, mereu călătoare,

Dunăre, Dunăre, drum fără pulbere,                         Ați privit de sus și-ați ținut ascuns

Multe ai simțit și-ai inghițit!                                         Că aici pe pământ multe rele au fost și multe rele sunt.

Imagine de teren: Dunărea la Mahmudia

Nici v-ați întrebat cu ce-i presărat Drumul Robilor[2]

Brâu întins pe cer, stele ce nu pier?

Îs lacrimile lor, ale robilor

Îs lacrimi de jale și lacrimi de dor!

Apă, cer, pământ n-ați scos un cuvânt

Că pe vremea turcului, vremea musulmanului,

S-a petrecut o întâmplare,

O întâmplare adevărată cu un sultan și o mândră fată…

Întâmplarea nu-i curând, dar noi o păstrăm în gând

La bătrâni povestea vie-i că-i povestea Mahmudiei!

***

O pescăreasă bătrână poftea apă din fântână.

Ilinca când auzea de la oglindă pleca, unde se tot dichisea,

Trandafir în păr prindea, cofele și le lua și la fântână pleca.

Acolo când ajungea, cu surate se-ntâlnea

Pân’ să-și umple cofele, începură vorbele,

Glume, spuse cu mult haz, să mai uite de necaz.

Mult taifasul n-a ținut, ca un trăznet a căzut:

–  Nu râdeți, nu șuguiți, vin turcii… Fugiți, fugiți!

Vin călare chiuind pe caii lor nechezând

Și cu steagul lor fluturând

Cu Mahmud în fruntea lor, turcilor agalelor[3]

Îs cu verde îmbrăcați și cu roșu garnisați.

Cu cofele jumătate, cu cobilițele-n spate,

Fug care încotro… ca turcii să nu ne le ajungă…

Fântâna și cobilița: Imagine din cadrul expoziției temporare Fost-a nuntă mare-n sat

***

Ilinca pasul grăbea și-napoi se tot uita,

Apa din  cofă-i curgea,

Fuga la maică-sa da,

– Maică, măiculița mea

Vin turcii ca să mă ia

Cu Mahmud în fruntea lor, turcilor agalelor

Mahmud, sultan de temut,

Care ce-a vrut a făcut.

Cu verde sunt îmbrăcați și cu roșu garnisați.

– Of… bătui-ar Dumnezeu

Pică iar pe capul meu…

Fata mamei, fată bună,

Vestea asta nu-i a bună!

Du-te fuga-n grădiniță,

Și te-ascunde-n romaniță.

Unde romanița-i deasă

Să nu te vezi de frumoasă!

***

Bine vorba nu sfârșea,

Turcii îndată că sosea,

După dâră se lua.

Erau cu verde-mbrăcați și cu roșu garnisați.

– Cioc selim bre pescăreasă!

Unde-ți e fata frumoasă?

Ce-ați luat nu vi-i destul…

Vreți să-mi luați și sufletul?

De când mi-ați răpit feciorii,

Mândri, frumoși ca bujorii,

Am ajuns ca o năucă

Și-s mereu cu gând de ducă!

Merg și-ntreb ca om nebun,

Încotro e Istambul,

Sursa: Poemas del río Wang

Să trimit pe vânt oftare

Că de dor mama lor moare

Şi-i vrea într-o îmbrăţişare!

O gheară în piept mă strânge

Și inima mi se frânge…

Nu-n-țelegeți cum bag seamă

Ce-i o inimă de mamă…

Tot îmi dați târcoale aici,

Și mă sfârtecați în cinci

Mi-ați turcit patru băieți

Acum și fata mi-o vreți?

N-am fată de împețit!

A mea fată a murit!

Dacă nu-mi credeți cuvântul,

Mergeți și-i cătați mormântul.

***

Turcii cazmale lua,                                                                                        – Pescăreasă, pescăreasă,

Și la cimitir pleca.                                                                                          Unde ți-i fata frumoasă?!

Începea și tot săpa,                                                                                        Tu fata de nu ni-i da,

Pe Ilenca n-o găsea.                                                                                      Țâțele  ți le-om tăia,

Un turc iute, mărunțel,                                                                             Foc la casa ta om da,

Parcă avea o streche-n el,                                                                         Pe tine te-om spânzura,

Tot săpa și tot spunea                                                                                Când se lasă zorile,

Că doar bolovani scotea,                                                                          Să te mănânce ciorile!

Pe Ilenca n-o găsea.

Sursa foto: descopera.ro

Mamă-sa când auzea,

Se văita și tot plângea,

De frică se îngrozea.

Mahmud se mai înmuia

Și așa îi cuvânta:

–     Pescăreasă, vrem nu vrem,

Băgam Ilinca-n harem!

De la el nu cer nimic,

Doar să joace din buric,

Când Mahmud stai pe saltea

Și tragi fum din narghilea.

La tine dam sarsanale,

Cu mătăsuri și parale.

Giulio Rosati, Danza nell’Harem

Pe mama a cuprins-o mila:

–          Mahmud, eu nu-mi vând copila…

–   Asta vorbă nu-i plăcut!

Sultan s-a uitat urât,

I-a pus iatagan la gât,

Semn că-i taie beregata

De nu vrea să-i deie fata.

Chiar că inima-i plângea,

Strânsă cu ușa spunea:

–  Duce-vă-ți în grădiniță,

Și-o cătați în romaniță,

Unde-i romanița deasă

Să n-o vedeți de frumoasă!

Romaniță sau mușețel

Ienicerul mărunțel,

Cel ce-avea strechea în el,

Așteptând o grasă plată,

O descoperi pe fată.

–   Alah dat mie chilipir

Sultan! …Parale!

–  Sictir!

De la voi știm un cuvânt:

Nu dam pasărea din mână,

Pe-ăla care zboară-n vânt!

La tine nu dam nimica,

Până nu-i aici Ilinca!

***

Turci acolo se ducea,

Pe Ilinca o găsea.

Cu cosițe pieptănată,

Cu ie de ea lucrată,

Ie ca un câmp de flori,

Purtată în sărbători.

Costum popular – Dobrogea (din arhiva MEAP)

Mâinile i le lega,

Pe cal ei o arunca,

Și la Dunăre pleca,

Să o urce-n barca lui,

A Mahmud, sultanului.

Barcă mare, poleiată,

Cu roș verde garnisată,

Cu semiluna-n catarg,

Ce-i poartă pe turci în larg.

Dunărea se tulbura,

Valuri mari arunca,

Și la mal spumă făcea,

De credeai că clocotea.

N-a văzut, curgând în jos,

Chip de fată mai frumos.

Fotografie de teren – Dunărea dezlănțuită

Când la Dunăre-ajungea,

Mamă-sa o-mbrățișa,

Și pe frunte o săruta,

Și cu lacrimi o scălda,

Ca pe-o moartă o bocea!

Ilinca mamei spunea:

–          Stai măicuță liniștită,

Pentru asta-s pregătită!

Iar turcilor cuvânta:

–          Turcilor, agalelor,

Dezlegați-mi mâinile,

Să-mi despletesc coadele,

Să-mi jelesc nepoatele!

Mahmud un semn le făcea,

Și turcii înțelegea,

Mâinile le dezlega.

Când slobodă se vedea,

Ilinca le cuvânta:

–          Decât roabă turcilor,

Bună hrană peștilor!

Ea ia și-o dezbrăca,

Și-n Dunăre o arunca,

Și Ilinca după ea,

Și-amândouă se înneca!

Cei de față au înlemnit,

Și parcă s-au zăpăcit.

Mahmud, speriat, plângea,

De pământ turbanu-și da,

Și zicea și repeta:

–  Ghiaur afurisit,

Pe sultan a păcălit!

Ghiaur afurisit,

Pe sultan a păcălit!

Lacrimile mult curgea,

Mahmudele[4] se făcea,

Iar Mahmud le aduna,

Și-n Dunăre le arunca.

–  Sictir! Nu mai vrei nimica,

Dacă nu-i a meu Ilinca!

Mahmudele luceau,

Unii pești le înghițeau,

Că de-atâtea mahmudii,

Păreau, frate, aurii.

***

Când Dunărea a scăzut,

Pescăreasa a văzut

În nisipul de la mal

Că luceau fețe de ban,

Cu obrazul lui Mahmud,

Mahmud, sultan de temut!

Iar pe pietrele spălate

Ia fetei ruptă-n spate!

Maică-sa tare plângea,

La sân ia o strângea,

Inima i se sfârșea.

–          Fata mamei, fată bună,

Fata mamei a creștină,

Nu mai ești în grădiniță,

Nici ascunsă-n romaniță,

Unde-i romanița deasă

Să nu te vezi de frumoasă!

Ești în ceruri, fată bună,

Că nu te-ai lăsat păgână,

Fata mamei, fată bună!

Iar Mahmud, sultanul turc,

I-a luat ia, pe ciubuc.

Și-n mulțime-o flutura,

Ca pe o izbândă a sa.

Văzându-l lumea striga:

–          Trece Mahmud cu ia!

Trece Mahmud cu ia!

Copilași, bătând din palme,

Strigau și ei, după mame:

–          Mahmud ia! Mahmud ia!

Mad-mu-dia! Mahmudia!

Se crede, se presupune,

Că-ntâmplarea de demult,

A dat satului un nume

Ce e bine cunoscut.

Prin puterea minții lor

Și prin forța brațelor,

Localnicii, dintr-un nume,

L-au schimbat în bun renume.


[1] Cinci dealuri – Beștepe (toponim de origini turcești)

[2] Calea Lactee

[3] Aga, plural agale = ofițer sau comandant turc

[4] Madmudea = monedă turcească de aur 

6 gânduri despre “Sărbătorim Ziua Universală a Iei: Mahmud și ia

  1. Pingback: FOTO Legenda iei din denumirea localităţii dobrogene „Mahmud-IA“, spusă în versuri

  2. Pingback: FOTO Legenda iei din denumirea localităţii dobrogene „Mahmud-IA“, spusă în versuri | Revista Presei

  3. Pingback: Sărbătorim Ziua Universală a Iei: Ia şi dragostea | MEAP Tulcea - un blog de muzeu prietenos :)

  4. Pingback: Sărbătorim Ziua Universală a Iei: Mahmud și ia | Bun De Citit

  5. Pingback: Sărbătorim Ziua Universală a Iei: Ia ca obiect de patrimoniu | MEAP Tulcea - un blog de muzeu prietenos :)

  6. Pingback: Sărbătorim Ziua Universală a Iei: Mahmud și IA (audio) | MEAP Tulcea - un blog de muzeu prietenos :)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s