…Să pot uita, să pot urî, m-aș revanșa! …Să pot urî, să pot uita, m-aș inventa! …Să pot urla, să pot dansa, m-aș decanta! …Să pot dansa, să pot urla, m-aș înfunda! …Să pot uita, m-aș preauita. …Să pot urî, m-aș preaurî. …Să pot urla, aș preaurla. …Să pot dansa, aș preadansa. …Să mă pot…
Poate că nu întotdeauna sunt drept, poate că niciodată nu înțeleg „normalul” în termeni normali, poate că uneori sunt atipic şi anti-sistemic. Însă ce-mi oferă societatea şi realitatea? Un perpetuum mobile al înghiontelilor, al cârcotelilor, al depersonalizării, al nimicirii de sine. Prea mult egoism sterp, o uriaşă irosire a iubirii, urii şi altor sentimente între…
Priveam atent la craniul acela de cal înfipt într-un par. Un singur craniu străjuia atotputernic grădina plină de nisip, dar nepermis de verde și curată. De-alături, extra-rotunda biserică, tăcută și crăpată, veghea pustietatea aceea de sat. – „Te miri senoc[1]? Miră-te de hidoșenia asta de tigvă, nu de grădina mea, că mi-o vei deochia! Şop…
Continuul freamăt de ape amestecate cu nisipuri alese din anticele roci ale Europei naşte oricând teritorii, povești și iubiri la îmbrăţişarea Dunării cu Marea. O deltă blamată de unii, puțin cunoscută de alții, capricioasă, delicată și periculoasă… dar frumoasă, își descoperă adevărata față doar celor ce-și doresc acest lucru cu adevărat. O lume a paradoxurilor…
(ultimul fragment al mini-seriei Confesiunea) Am aflat cândva că treiul e perfect și din clipa aceea mi-am dorit trinitatea. Așa că mi-am dezvoltat instinctiv Eul și Supra-Eul și m-am întreit. Nesăbuit moment… de atunci mă apăr, refulez, proiectez, mă frământ, mă tem, pedepsesc, visez, îmi doresc să cunosc, să iubesc, să urăsc, să trăiesc… Apoi am…
(al doilea fragment al mini-seriei Confesiunea) Opreşte călătorule, soarbe o gură din apa tămăduitoare ce izvorăşte la rădăcinile mele, roagă-te Dumnezeului tău de înmiite mii de ori şi numai apoi pune-ţi o singură dorință… cea mai arzătoare dorinţă. Apoi, rupe-ţi o bucăţică din veşmântul ce-ți acoperă goliciunea şi leag-o de cea mai de sus ramură pe…
(primul fragment al mini-seriei Confesiunea) “Iartă-mă părinte căci am păcătuit cu gândul, cu fapta, întru totul, în repetate și repetabile ori. Am încălcat voit pe rând poruncile: m-am dumnezeificat, m-am sculptat în cretă, te-am râs, am uitat ziua ta, mi-am blestemat strămoșii, am omorât, am întinat, am furat, am mințit și mi-am dorit…” “Ce ți-ai dorit?”,…
(ultimul fragment al mini-seriei Killing me softly ) “De-acum obișnuiește-te cu mine, cu vocea mea masculină, cu ifosele mele de domnișoară răzgâiată, cu eterne și copleșitoare probleme existențiale. Sunt eu… noua ta conștiință și te voi chinui câte zile vei avea!” De ieri îmi răsună în minte aceste vorbe, de ieri văd, aud și mă…
Mă doare îngrozitor arătătorul pe care îl introduc inconștient în urechea stângă ca și cum aș scrie cu un toc invizibil cuvinte nerostite vreodată. Genunchii îmi tremură de parcă ar suporta deodată dublul, chiar triplul greutății mele normale. Sunt apăsat de o gravitație nesuferită care pur și simplu mă stâlcește de pământ. Nu mai sunt în…
M-am trezit într-un lan de grâu. Sunt gol iar mirosul de pâine îmi oprește orice gând, ca un baraj imaginar între mine și conștiință. “În sfârșit mi-e bine… Mi-e frig și sunt verde… ”, îmi aud ideile fără ca măcar să le rostesc, iar vocea lor e nesperat de caldă. Simt cum liniștea îmi pătrunde…
“În seara asta voi ucide pentru prima dată!” îmi răsună ca un ecou intern vorba prietenului prea vechi din bătrânul oraș al copilăriei noastre. Priveam anesteziat la TV, așteptând parcă minunea … În ziua de azi e divin să ai un prieten criminal. Devii dintr-o dată acel personaj unic, implicat și totuși neimplicat în păcatul…
E noaptea Învierii. La biserica de la poarta cimitirului din Tulcea este lume multă: copii însoțiți de părinți, bătrâni, tineri, bogați și sărmani. Preotul oficiază slujba obișnuită a acestei sărbători, cineva din mulțime ține cu stoicism o icoană deasupra capului, deși mâinile îi tremură de durere, altcineva… mai retras trage cu obstinație dintr-o țigară. Se…
Merg pe stradă. Alerg ruşinat şi sper să nu întâlnesc pe cineva în calea-mi dureros de lungă. În mâna dreaptă ţin o bere iar în stânga o carte. Nu am citit-o, dar mă îndeamnă din titlu să alerg, să nu fiu descoperit, să nu-mi compromit imaginea socială invizibilă. Mă doare mâna de atâta greutate… Autorul…
“Să oprească cineva curgerea vremii!”, am strigat prima oară mahmur în mijlocul cetății pline de oameni cu chipuri schimonosite. Toți râdeau de privirea-mi nesăbuit de tânără. Atunci, o paiață s-a apropiat de mine, cu un ochi care râde și altul ce plânge și mi-a zis: “Eu sunt… Eu pot…Eu nu vreau…” N-am înţeles atunci şi-am îmbătrânit…
Acum îi aud mai clar ca niciodată. Copii aleargă spre mine iar glasul lor e dureros și fierbinte. Privesc cum frunzele copacilor se mișcă constant de la stânga la dreapta și nici măcar nu-mi mai pasă de tăcerea lor. Întregul univers și-a pierdut umbra. Am obosit să-mi imaginez sunete pe care apoi să le fragmentez și…
Ce se întâmplă când un personaj își pierde integralitatea corporală iar conștiința reglată de societate se destramă? Pur și simplu… Evadează. Mi-a zis bunica într-o zi că am ochii albaştri. Eu am minţit-o că o cred, deşi în fiecare dimineaţă când îmi pipăi ostentativ chipul îmi imaginez că sunt negri. “Nu vreau să uit să-mi…
MEAP Tulcea - un blog de muzeu prietenos :) 