Îmi dau regatul pentru suflet


Poate că nu întotdeauna sunt drept, poate că niciodată nu înțeleg „normalul” în termeni normali, poate că uneori sunt atipic şi anti-sistemic. 

Însă ce-mi oferă societatea şi realitatea? Un perpetuum mobile al înghiontelilor, al cârcotelilor, al depersonalizării, al nimicirii de sine. Prea mult egoism sterp, o uriaşă irosire a iubirii, urii şi altor sentimente între un imens pat şi o megalitică plasmă a amneziei personale. Trafic, irosire, superficialitate, orbire, lene, păcat, grabă, stângăcia de a-mi lega şireturile, de a colora un cerc, de a scoate o octavă. 

Trebuie să merg înainte? Sau îndărăt? Să fug aiurea sau să mă rătăcesc voit? Să rup cercul sau să rămân în el, deşi mă strânge.  Îmi place cercul, îmi prieşte, e un loc de oprire, de rămânere sau nu, e cercul meu, desenat cu creta pe asfalt, cu băţul în nisip sau cu grafitti pe perete. Îl iubesc căci îmi este orizont, cunoaştere, repaos. 

E greu să-mi rup obişnuinţa, e dificil de a-mi îndeplini dorinţa. Sunt vizual din sine. Prefer imaginile complexe, detaliate, care vorbesc de la sine. Prefer căile dificile, nu accept prea bine o soluţie simplă, deşi mă leg organic de aceasta. Nu spun niciodată APĂ apei, prefer să sugerez curgerea sau setea.

Chiar dacă îmi voi arde aripile, voi parcurge purgatoriul gândurilor şi-mi voi elibera sufletul. Dar e nevoie de timp, un timp îngheţat în mojarul ce pisează continuu cunoaşterea. 

Liberul albitru este o temă de eseu filozofic, deci prefer să scriu vrute şi nevrute. Vânez poveşti şi amintiri cu oameni, despre oameni, omit motive, crengi, pustiuri. Nu vreau obiect, eu vreau subiect, predicat şi complement! Nu spun nimic nimănui nicicând pentru că sistematic mă resetez. Asta e… funcţionez în cicluri, îmi permut funcţiile, sunt un cub Rubik. N-am să recunosc asta decât în testament, şi nu vă gândiţi la banalul bilanţ al moştenirii. Testa (cap în italiană)-ment (venind din latină şi însemnând minte)-ul meu se ascunde în orice frunză călcată şi orice furnică ucisă de colosul piciorului meu.

Uitaţi tot ceea ce aţi citit căci oricum nu voi recunoaşte vreodată nimic. Îmi voi petici cu bandaj de mumie rănile şi voi pleca. 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s