(Ne)fericita insomniacă


Priveam atent la craniul acela de cal înfipt într-un par. Un singur craniu străjuia atotputernic grădina plină de nisip, dar nepermis de verde și curată. De-alături, extra-rotunda biserică, tăcută și crăpată, veghea pustietatea aceea de sat.

– „Te miri senoc[1]? Miră-te de hidoșenia asta de tigvă, nu de grădina mea, că mi-o vei deochia! Şop tibe doş namacil[2] că aşa voi avea şi eu rod la roşii!” aud deodată o voce caldă și tristă din spatele gardului de stuf împletit ce împrejoară grădina.

– „De fapt mă uitam la porumbul înalt cât mine… cred că l-ai pus de anu’ trecut. Și ce mă miră cel mai tare e că nu crește fir de iarbă în grădina matale.”, spun eu analizând bătrâna pe chipul căreia timpul a săpat adânc, dar nu i-a răpit frumusețea. Stătea sprijinită într-un băţ şi o sapă plină de pământ, privind parcă mai departe decât eram.

– „Eheeee senoc… O grădină frumoasă are nevoie de o babă gheboasă! Dar ia mai bine poftește tu în curte, la umbră… căci pari însetat. Nu degeaba i se spune acestui sat Letea[3]. Mulți și-au ars tălpile pe nisipul ulițelor acestui sat, şi mulți își mai ard sufletele… ”

Neînțelegător, intru în curtea mică din gospodăria bătrânei. O boltă de viță de vie îmbrățișează mica alee de acces. Privesc fascinat la casa mare colorată în alb și albastru, cu acoperiș din stuf. „Doamne cât stuf mai folosesc oamenii aștia…! La garduri, la poartă, la casă, la orice șoproneață, chiar și la WC-ul ascuns de alte garduri din stuf.”

Gard (tel) din stuf bătrân de ani

– „Ești rusoaică bunică?”, întreb eu plin de convingerea că am găsit în sfârșit un răspuns la miile de întrebări ce mi-au bântuit prin minte în cele câteva minute de când am pătruns în acest spațiu în care timpul parcă și-a pierdut viteza.

– „Doamne ferește! M-am născut hahlușcă[4] și așa o să fiu până la moarte… Bătrânii mei erau veniţi din Ucraina, nu din Rusia.”  mi-a răspuns ea calmă și poate obișnuită cu această întrebare. „Știi ce zi e azi? Sunt Sfinții Petru și Pavel[5],  prima zi din an când se mâncau pepeni… Cu ce poftă mai mâncam atunci când oamenii își țineau obiceiul… Săraca mamă cât mai spăla după noi după ce mâncam cu poftă pepeni… Acum se găsesc la magazin încă din iarnă. Ehee… a fost odată și nu se vor mai întoarce timpul şi obiceiurile acelea!”

Un pepene (caun) pe curpen

Simțeam durerea din glasul bătrânei, dar nu o înțelegeam. Am fost obișnuit în viața mea de orășean să nu caut înțelesul cuvântului mai departe decât starea de auto-suficienţă mi-o putea permite. Pentru mine bine era doar bine, fără nuanțele date de intonație, de context, de simțire. Dar acum…

– „Sunteți bine?” o întreb eu ca un idiot ce nu-și găsește cuvintele, deși asta îi este meseria. Sunt antropolog, şcolit şi super-specializat în fel de fel de teorii, dar mai puţin în oameni.

– „Am 80 de ani, trăiesc, nu văd la mai mult de doi metri, mă doare până și ultima părticică din trup… deci sunt bine”, îmi răspunse ea năruindu-mi definitiv conceptul de BINE.

– „Sunt bine. Deși plâng în fiecare seară când îmi aduc aminte de toți, de cei vii și cei morți, cei cunoscuți și cei necunoscuți. Am în gând fiecare casă din sat, fiecare familie și fiecare om și mi-i aduc aminte din ce în ce mai bine. Iar dimineața îi mulțumesc Domnului că mi-a mai dat o zi în plus, mă scol din pat, mă spăl pe faţă, mă închin la Maica Domnului şi mulg vaca. Seara repet aceleaşi acţiuni în sens invers şi mă culc cu gândul la o nouă zi şi continuu să-mi depăn amintirile.”

Servesc cu poftă din felia roșie de pepene oferită de bătrână, alternând periodic cu îmbucături de brânză de vacă, ce miroase a baltă. Ce combinație fantastică între dulce și sărat!

– „Mă cheamă Ana și de la șapte ani am fost slugă.” mi-a şoptit ea, după o nouă porţie de pepene zemos.  „Am muncit la popa din sat, am fost cu ziua la porumb, la cules. Am construit şcoala din sat… cu mâinele mele am făcut chirpicii[6] şi i-am uscat la soare. Am îmbrăcat trei ani o singură cămaşă, cea de la nuntă… Am plâns când apa mi-a inundat satul şi grădina şi cu greu mi-am hrănit familia… Am rămas văduvă de tânără… Şi am muncit de dimineaţa până seara, ani în şir. Dar cu toate astea sunt fericită.”

O barcă (lotcă) pierdută în ape

– „Nu pricep… e contradictoriu pentru mine, pentru generaţia mea… ca fericirea să fie conţinută în aceste lucruri ce-mi par cu adevărat nefericiri. Nu pot înţelege cum poate face cineva din acest loc uitat de lume, distrus de bătrâneţe şi de moarte, paradisul!!! E mai degrabă un purgatoriu al distruselor case ce-şi lasă la vedere măruntaiele de lut şi balegă de cal… ” am izbucnit ca un nebun ce nu-şi mai găseşte sistemul de referinţă.

– „Senoc... Aici e locul în care m-am născut, aici mi-au făcut lejâi[7] pentru nuntă şi tot aici vreau să-mi arunce găina peste groapă. E adevărat că am lucrat la popă, dar mi-am salvat mama de la moarte, şi am fost la cules de porumb luni de zile departe de casă pentru a-mi întreţine familia. Am îmbrăcat trei ani o singură cămaşă, dar am făcut trei copii frumoşi, mi-a inundat apa satul, dar m-au ajutat rudele din satul alăturat. De asta sunt fericită! Sunt fericită că am trăit aşa şi n-aş schimba nimic pentru nimic în lume!”, mi-a răspuns, ca o conştiinţă, bunica Ana.

Lejâi

– „Senoc, acum mulţi merg la şenioc[8]… îşi ard sufletele aşa cum îmi ardeam eu odată mâinile şi tălpile. Şi stau grădinile nelucrate şi cad casele pe ei! Şi ştii ce e cel mai grav… când vor fi bătrâni aşa ca mine, şi se vor trezi în toiul nopţii nu vor avea ce-şi aminti, şi nu-şi vor putea transforma tristeţile în fericiri.”

Anii au trecut… acel sat uitat de lume a dispărut, cu bătrâni, cu beţivi, cu antropologi, cu grădini şi cranii de cal cu tot. Şi biserica s-a ruinat demult. Dar noaptea când devin insomniac îmi aduc aminte de întâmplări, oraşe şi continente cutreierate, iubiri şi duşmănii purtate şi de acea întâlnire cu babka[9] Ana. Atunci a început pentru mine viitorul.

Un timp aproape pierdut

Voi, oameni (căci sunteți datori vieții la fel), cum vă clădiți fericirea?

[1] Fiu (în ucraineană), dar și tânăr, băiat

[2] Să te ude ploaia! (în ucraineană)

[3] Letea vine din cuvântul slav leto = vară

[4] ucraineancă

[5] 29 iunie, în calendarul ortodox de stil nou

[6] Cărămizi din argilă

[7] Coptură de nuntă

[8] Cârciumă (în ucraineană)

[9] Bunică (în ucraineană)

Anunțuri

2 gânduri despre “(Ne)fericita insomniacă

  1. Pingback: (Ne)fericita insomniacă | Bun De Citit

  2. Pingback: (mini)Studiu de caz: cum mi-am ales coleg de blog pe chinezu.eu • Chinezu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s