Sărbătoarea Paștelui în ochii copiilor ’14 – Best of


Acest concurs a debutat, în 2010, din iniţiativa muzeografilor Muzeului de Etnografie şi Artă Populară. Pe atunci se adresa colaboratorilor / partenerilor din şcolile regiunii Dobrogea. În anul 2011 a fost organizat la nivel naţional, iar în 2012 a fost prima ediţie internaţională La organizarea ediţiei din 2014 au colaborat trei organizaţii: Muzeul de Etnografie…

Sărbătoarea Paștelui în ochii copiilor ’14 – Cei mai populari


Așa cum v-am obișnuit în fiecare an, este momentul să-i cunoașteți pe cei mai populari concurenți ai concursului Sărbătoarea Paștelui în ochii copiilor 2014. Aceștia au reușit să atragă din partea dumneavoastră cele mai multe vizualizări și voturi pozitive, precum și cele mai multe preluări pe reţelele de social media. Acești coeficienți cantitativi adunați au generat un număr de…

Sărbătoarea Paștelui în ochii copiilor ’14 – Școala Gimnazială Nr. 2 Mărășești și Colegiul Național Al. I. Cuza Focșani


Participant: Ciubotaru Valentina (Clasa a IX-a E), Colegiul Național Alexandru Ioan Cuza Focșani Cadru coordonator: Opaiț Ovidiu Octavian Secțiunea: Desen Participant: Mihai Alexandra (Clasa a VII-a A), Școala Gimnazială Nr. 2 Mărășești, jud. Vrancea Cadru coordonator: Opaiț Anca Secțiunea: Desen Participant: Irimia Raluca (Clasa a VII-a A), Școala Gimnazială Nr. 2 Mărășești, jud. Vrancea Cadru coordonator: Opaiț Anca Secțiunea: Butaforie Participant: Munteanu Alexandra (Clasa a VI-a A), Școala Gimnazială Nr. 2 Mărășești, jud.…

Sărbătoarea Paștelui în ochii copiilor ’14 – Vicovu de Sus și Vicovu de Jos


Participant: Bâru Denisa – Maria (Clasa a II-a B), Liceul Tehnologic Ion Nistor Vicovu de Sus, jud. Suceava Cadru coordonator: Bahnean Mihaela Secțiunea: Ou încondeiat Participant: Raluca Berculean (Grupa Mare), Grădinița PN Lumea Copiilor, Liceul Tehnologic Ion Nistor, Vicovu de Sus, jud. Suceava Cadru coordonator: Carmen Coca Secțiunea: Ou încondeiat Participant: Adriana Juravle (Clasa Pregătitoare), Școala Gimnazială Nr. 1, Vicovu de Sus, jud. Suceava Cadru coordonator: Valentina Juravle…

Sărbătoarea Paștelui în ochii copiilor ’14 – Școala Alexandru Ioan Cuza Roman, jud. Neamț


Participant: Clasa a II-a C (Ailincăi Daniel), Școala Alexandru Ioan Cuza Roman, jud. Neamț Cadru coordonator: Bobu Ana Secțiunea: Desen Participant: Clasa a III-a B (Stafi Tudor), Școala Alexandru Ioan Cuza Roman, jud. Neamț Cadru coordonator: Bobu Ana Secțiunea: Desen Participant: Clasa a IV-a C (Ancuța Esra), Școala Alexandru Ioan Cuza Roman, jud. Neamț Cadru coordonator: Bobu Ana Secțiunea: Desen Participant: Clasa a IV-a B (Găburoi Andra), Școala…

Sărbătoarea Paștelui în ochii copiilor ’14 – Școala Gimnazială Buică Ionescu Glodeni


Participant: Clasa a VII-a A (Matei Florin), Școala Gimnazială Buică Ionescu Glodeni, jud. Dâmbovița Cadru coordonator: Leurzeanu Cristina Elena Secțiunea: Desen Participant: Clasa a VII-a A (Prundaru Daniela – Georgiana), Școala Gimnazială Buică Ionescu Glodeni, jud. Dâmbovița Cadru coordonator: Leurzeanu Cristina Elena Secțiunea: Desen

Sărbătoarea Paștelui în ochii copiilor ’14 – Școala Gimnazială Nr. 1 Dângeni, jud. Botoșani


Participant: Clasa a VI-a (Ciornei Cosmina), Școala Gimnazială Nr. 1 Dângeni, jud. Botoșani Cadru coordonator: Măntăluță Alina Secțiunea: Creație plastică Participant: Clasa a VI-a (Bianca Huzum), Școala Gimnazială Nr. 1 Dângeni, jud. Botoșani Cadru coordonator: Măntăluță Alina Secțiunea: Desen Participant: Clasa a VI-a (Cojocaru Giorgiana), Școala Gimnazială Nr. 1 Dângeni, jud. Botoșani Cadru coordonator: Măntăluță Alina Secțiunea: Desen Participant: Clasa a VI-a (Ivanov Adelina), Școala Gimnazială Nr. 1 Dângeni, jud. Botoșani Cadru…

Sărbătoarea Paștelui în ochii copiilor ’14 – Grădinița P.P. Nr. 14 Timișoara și Grădinița P.N. Peciu Nou


Participant: Grupa Mijlocie (Gologan Adelina), Grădinița P.P. Nr. 14 Timișoara Cadru coordonator: Oprișor Mădgălina Secțiunea: Desen Participant: Grupa Mijlocie (Vrânceanu Ariadna), Grădinița P.P. Nr. 14 Timișoara Cadru coordonator: Cârstoiu Oana Secțiunea: Desen Participant: Grupa Mijlocie (Tamaș Alexandra Rebeca și Pârvan Diana Maria), Grădinița P.N. Peciu Nou, jud. Timiș Cadru coordonator: Popa Florica Secțiunea: Creație plastică Participant: Grupa Mijlocie (Dimitriu Rareș, Cadarean David, Popa Ioana Mădălina), Grădinița P.P. Nr. 14 Timișoara Cadru…

Sărbătoarea Paștelui în ochii copiilor ’14 – Liceul Tehnologic Grigore Moisil Târgu Lăpuș


Participant: Clasa a IV-a B (Gașpar Ingrid), Liceul Tehnologic Grigore Moisil Târgu Lăpuș Cadru coordonator: Pop Mariana Secțiunea: Desen Participant: Clasa a IV-a B (Bud Marina Iulia), Liceul Tehnologic Grigore Moisil Târgu Lăpuș Cadru coordonator: Pop Mariana Secțiunea: Desen Participant: Clasa a IV-a B (Țitoc Alexandra), Liceul Tehnologic Grigore Moisil Târgu Lăpuș Cadru coordonator: Pop Mariana Secțiunea: Desen

Sărbătoarea Paștelui în ochii copiilor ’14 – Școala Gimnazială H.M. Berthelot


Participant: Clasa Pregătitoare C (Mazâlu Ayana Ștefania), Școala Gimnazială H.M. Berthelot Cadru coordonator: Vasile Irina Secțiunea: Desen Participant: Clasa Pregătitoare C (Ioniță Mara), Școala Gimnazială H.M. Berthelot Cadru coordonator: Vasile Irina Secțiunea: Desen Participant: Clasa Pregătitoare C (Enache Evelinne), Școala Gimnazială H.M. Berthelot Cadru coordonator: Vasile Irina Secțiunea: Desen Participant: Clasa Pregătitoare C (Radu Teodora), Școala Gimnazială H.M. Berthelot Cadru coordonator: Vasile Irina Secțiunea: Desen Participant: Clasa Pregătitoare C (Popa Rareș), Școala…

Sărbătoarea Paștelui în ochii copiilor ’14 – Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Satu – Mare


Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Satu – Mare Participant / Cadru coordonator: Varga Maria (clasa a VI-a DMS) / Costin Ramona – iepuraș Participant / Cadru coordonator: Berchi Claudia / Bran Lenuța – ou galben Participant / Cadru coordonator: Berchi Claudia / Biriș Ovidiu – coș cu ouă Participant / Cadru coordonator: Szeci Katalina / Bran…

Sărbătoarea Paștelui în ochii copiilor ’14 – Grădinița Nr. 4 Licurici și Școala Gimnazială Ștefan cel Mare Botoșani


Participant: Grupa Mare (Husac Alin), Grădinița Nr. 4 Licurici Botoșani Cadru coordonator: Miron Nela Secțiunea: Desen Participant: Grupa Mare (Avădănei Isabela), Grădinița Nr. 4 Licurici Botoșani Cadru coordonator: Miron Nela Secțiunea: Desen Participant: Grupa Mare (Moisuc Andrei), Grădinița Nr. 4 Licurici Botoșani Cadru coordonator: Miron Nela Secțiunea: Desen Participant: Clasa a V-a (Morariu Raluca), Școala Gimnazială Ștefan cel Mare Botoșani Cadru coordonator: Miron Ioan Secțiunea: Desen Participant: Clasa a IV-a (Zaiță Lorena), Școala Gimnazială…

Sărbătoarea Paștelui în ochii copiilor ’14 – Grădinița Nr. 4 Licurici Botoșani


Participant: Grupa Mijlocie (Nechifor Mihai), Grădinița Nr. 4 Licurici Botoșani Cadru coordonator: Nechifor Carmen Secțiunea: Desen Participant: Grupa Mijlocie (Toma Andrei), Grădinița Nr. 4 Licurici Botoșani Cadru coordonator: Nechifor Carmen Secțiunea: Creație plastică Participant: Grupa Mijlocie (Mihalache Darius), Grădinița Nr. 4 Licurici Botoșani Cadru coordonator: Nechifor Carmen Secțiunea: Creație plastică

Sărbătoarea Paștelui în ochii copiilor ’14 – Grădinița cu P.P. Nr. 1 Năsăud


Participant: Grupa Mijlocie, Grădinița cu P.P. Nr. 1 Năsăud Cadru coordonator: Solcan Alexandrina Secțiunea: Butaforie Participant: Grupa Mică, Grădinița cu P.P. Nr. 1 Năsăud Cadru coordonator: Bichigean Delia Secțiunea: Creație plastică Participant: Grupa Mare, Grădinița cu P.P. Nr. 1 Năsăud Cadru coordonator: Lușcan Elisabeta Secțiunea: Butaforie

Sărbătoarea Paștelui în ochii copiilor ’14 – Școala Gimnazială Specială (Grădinița cu P.P. Cimbora) Baraolt, jud. Covasna


Participant: Grupa Specială (Băilă Ali), Școala Gimnazială Specială (Grădinița cu P.P. Cimbora) Baraolt, jud. Covasna Cadru coordonator: Raduly Adel Secțiunea: Desen Participant: Grupa Specială (Balint Attila, Mateh Kozma – Csaba), Școala Gimnazială Specială (Grădinița cu P.P. Cimbora) Baraolt, jud. Covasna Cadru coordonator: Gaspar Cristina Secțiunea: Butaforie Participant: Grupa Specială (Mateh Kozma – Csaba), Școala Gimnazială Specială (Grădinița cu P.P. Cimbora) Baraolt, jud. Covasna Cadru coordonator: Demeter Rozalia Secțiunea: Butaforie

Sărbătoarea Paștelui în ochii copiilor ’14 – Școala Gimnazială B.P. Hasdeu, Câmpina, jud. Prahova


Participant: Clasa a III-a C (Barbu Ioana), Școala Gimnazială B.P. Hasdeu, Câmpina, jud. Prahova Cadru coordonator: Gherghiceanu Georgeta Secțiunile: Desen, Creație plastică Participant: Clasa a III-a C (Stîngă Sorina Alexandra), Școala Gimnazială B.P. Hasdeu, Câmpina, jud. Prahova Cadru coordonator: Gherghiceanu Georgeta Secțiunea: Desen Participant: Clasa I C (Corodeanu Ana), Școala Gimnazială B.P. Hasdeu, Câmpina, jud. Prahova Cadru coordonator: Constantinescu Jenica Secțiunea: Creație plastică Participant: Clasa I C…

Sărbătoarea Paștelui în ochii copiilor ’14 – Școala Gimnazială Ploscuțeni și Grădinița cu P.N. Nr. 2 Ploscuțeni, jud. Vrancea


Participant: Clasa a II-a A (Cobzaru Luca Beniamin),  Școala Gimnazială Ploscuțeni, jud. Vrancea Cadru coordonator: Ciobanu Simona Secțiunea: Creație plastică Participant: Clasa a II-a A (Benedic Sara Maria),  Școala Gimnazială Ploscuțeni, jud. Vrancea Cadru coordonator: Ciobanu Simona Secțiunea: Creație plastică Participant: Grupa Mare (Susanu Maia Carina),  Grădinița cu P.N. Nr. 2 Ploscuțeni, jud. Vrancea Cadru coordonator: Iacob Florentina Secțiunea: Creație plastică Participant: Grupa…

Sărbătoarea Paștelui în ochii copiilor ’14 – Școala Primară Făgetu de Sus, loc. Poiana Vadului, jud. Alba


Participant: Clasa a III-a (Jeflea Cosmin), Școala Primară Făgetu de Sus, loc. Poiana Vadului, jud. Alba Cadru coordonator: Dandea Ioana Dida Secțiunea: Creație plastică Participant: Clasa Pregătitoare (Toader Andreea), Școala Primară Făgetu de Sus, loc. Poiana Vadului, jud. Alba Cadru coordonator: Dandea Ioana Dida Secțiunea: Creație plastică Participant: Clasa a III-a (Goia Marieta Georgeta), Școala Primară Făgetu de Sus, loc. Poiana Vadului, jud. Alba…

Sărbătoarea Paștelui în ochii copiilor ’14 – Școala Gimnazială Șaeș, com. Apold


Participant: Clasa a VI-a, Școala Gimnazială Șaeș, com. Apold, jud. Mureș Cadru coordonator: Bad Emilia Simona Secțiunea: Creație plastică Participant: Clasa a VIII-a, Școala Gimnazială Șaeș, com. Apold, jud. Mureș Cadru coordonator: Bad Emilia Simona Secțiunea: Creație plastică Participant: Clasa a V-a, Școala Gimnazială Șaeș, com. Apold, jud. Mureș Cadru coordonator: Bad Emilia Simona Secțiunea: Creație plastică

Sărbătoarea Paștelui în ochii copiilor ’14 – Clasa a IV-a B, Școala Nifon Bălășescu


Participant: Clasa a IV-a B (Teliceanu Niky), Școala Nifon Bălășescu Tulcea Cadru coordonator: Marin Mihaela Secțiunea: Creație plastică Participant: Clasa a IV-a B (Bran Bianca – Iuliana), Școala Nifon Bălășescu Tulcea Cadru coordonator: Marin Mihaela Secțiunea: Creație plastică Participant: Clasa a IV-a B (Moldoveanu Luiza), Școala Nifon Bălășescu Tulcea Cadru coordonator: Marin Mihaela Secțiunea: Desen Participant: Clasa a IV-a B (Nedelcu Andreea), Școala Nifon…