Sărbătorim Ziua Universală a Iei: Ia ca obiect de patrimoniu

Am vorbit în postările anterioare despre valorea simbolică, conotația magică a iei / cămășii și implicațiile acesteia în patrimoniul imaterial local (legenda MahmudIEI).

A venit momentul să aducem în discuție problematica iei / cămășii ca obiect de patrimoniu. În acest caz sunt cel puțin două direcţii de filozofare pe care le vom transforma (puţin forţat) în categorii: ia ca obiect al patrimoniului muzeal (incluzând aici și colecțiile private – deci IA DE MUZEU) și ia ca obiect al patrimoniului virtual (practic aici vorbim despre iile din lada de zestre a oricărei sătence sau din garderoba oricărei orășence – deci IA MEA ŞI A TA). Ne permitem să vorbim despre ie la prezent pentru că este un obiect viu, care s-a rebrand-uit de-a lungul vremurilor și se poartă practic și astăzi, nu doar în situații excepționale.

Indubitabil, ia din cea de-a doua categorie depășește numeric și poate și ca valoare iile expuse sau conservate în diverse muzee, spații de depozitare, colecții publice sau private. Ia sau cămaşa, al doilea strat protector de lumea exterioară, după piele, înnobilează şi este înnobilată prin purtare (care îi aduce o plus-valore iei fiecărei doamne sau domnişoare).

Ia din patrimoniul muzeal sau ia tezaurizată este depersonalizată, în sensul că şi-a pierdut creatoarea şi purtătoarea (până la urmă vorbim despre ie ca obiect personal) şi de cele mai multe ori îmbracă neutrele manechine. În schimb, teoretic, are condiţii de conservare şi de etalare care îi oferă o durabilitate mai mare. În context muzeal putem vorbi despre mai multe paliere ale valorii, de la cea documentară până la cea expoziţională. Există situaţii în care, o ie / cămaşă degradată, sărăcăcios ornamentată, poate fi mai valoroasă decât o alta clasată în categoria Tezaur. De exemplu, pentru exemplificarea vizuală a vrăjitoarei din cadrul expoziţiei temporare legate de magie, s-au folosit piese vestimentare cât mai ponosite, pentru a crea un contrast faţă de exponenta magiei albe, descântătoarea. Şi acesta este doar un exemplu în care operăm cu valori inversate.

Vrăjitoarea – exponenta magiei negre

Toate cele de mai sus au fost un preambul pentru a vă prezenta câteva ii / cămăşi din colecţia Muzeului de Etnografie şi Artă Populară (din Dobrogea, dar şi din alte zone etnografice).

În general, în Dobrogea s-a purtat cămaşa dreaptă sau de-a-ntregu’, numită în literatura de specialitate „dalmatică”, din pânză învărgată („pânză cu chenar”) sau „chirachie” ţesută din bumbac şi borangic, cu ornament realizat cu acul (numit bibiluri, colţişori) şi aplicat la tivuri sub formă de feston sau dantelă. În zona dunăreană, cămaşa prezintă o „platcă” ornamentală cu motive cusute (ceea ce lipseşte cămăşii din zona Lacului Razim) şi nu prezintă ornamente pe poale[1].

Acest fapt însă nu exclude prezenţa iei în portul popular folosit de unele femei din această zonă, de-a lungul timpului. Fiind o arie de migraţie, colonizare şi metisaj cultural, în Dobrogea se întâlnesc şi piese vestimentare ale regăţenilor ce au devenit, în mod benevol sau obligat, dobrogeni.

Iată câteva ii şi cămăşi din colecţia MEAP (Dobrogea şi Bistriţa), cu detalii privind motivele, bibilurile sau faze de lucru (cămaşa netăiată).

[1] vezi Steluţa Pârâu, Portul popular din Dobrogea, (redactat în cadrul proiectului “Dobrocult”), 2007, manuscris