Sărbătorim Ziua Universală a Iei: Ia şi activităţile pedagogice MEAP


Având specific etnografic, este absolut normal ca la MEAP să existe atâtea ocazii de etalare a portului tradiţional sau a celui stilizat, deci şi a iei / cămăşii. Dovadă stau sutele de fotografii, martori tăcuţi din cadrul vizitelor, serbărilor, festivităţilor de iarnă sau de Paşte, Premiilor Micul Etnograf, vernisajelor şi ale altor activităţi desfăşurate de echipa Muzeului de Etnografie şi Artă Populară Tulcea. 

Ia / cămaşa dă prestanţă unui act artistic de factură populară. Componentă a costumului de scenă sau de manifestare folclorică, aceasta dă credibilitate artistului, fie că este vorba de cântăreţ, dansator sau instrumentist, indiferent de vârsta acestuia. 

Studiind ia în cadrul atelierelor pedagogice se poate descifra şi transmite celor de toate vârstele o adevărată filosofie a vieţii tradiţionale. Poţi afla mai multe despre mentalitatea unei comunităţi şi analizându-i costumul tradiţional. Niciun motiv nu este cusut / ţesut fără a avea o semnificaţie, ci din contră, are rolul de a proteja, de a atrage norocul, fertilitatea, frumuseţea, iubirea şi chiar nemurirea

Iată câteva ocazii în care ia / cămaşa a fost purtată cu drag de participanţi la activităţile de pedagogie muzeală între anii 2008 – 2013. Vedeţi că ia / cămaşa are şi rolul de a transforma spaţiul muzeal într-unul viu, în cadrul căreia comunitatea are libertatea de a se exprima şi de a trăi experienţe plăcute.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s