Creație din drag de tradiție ’14 – ’15: creațiile elevilor coordonați de doamna Mariana Ion


Participant: Tornea Flavia-Andra, clasa a VI-a, Şcoala Gimnazială Turcoaia, jud. Tulcea

Coordonator: Mariana Ion

Secţiunea 11: La săniuș; Poveste de iarnă

La săniuş

 

Cu obrajii pistruiaţi

Şi aproape îngheţaţi,

Băieţelului nu-i pasă

C-a plecat de mult de-acasă.

 

În dar iarna i-a adus

Sanie şi derdeluş,

Şi-o ninsoare aşa frumoasă

Ca în cartea de acasă.

 

Mânecile de la palton

I-au ajuns lângă şoşon,

Iar căciula e prea mare,

I-a căzut pe nas mai tare.

 

Azorel stă bosumflat

La săniuş nu l-a luat,

Stă ascuns după zăpadă

Poate l-o chema odată.

 

Dacă stai bine şi socoţi

Sania nu are roţi,

Dacă ar veni şi Azorel

Ca să n-o mai care el.

 

Şi în înserarea albă

Trag la sanie laolaltă,

Mai venim şi mâine iar,

Să nu pleci frumoasă iarnă!

 

Poveste  de  iarnă

 

Frumos ca în poveşti ningea,

Iar vântul fulgii spulbera.

În jur era atâta furie

Steluţe albe străluceau o mie.

 

Cei doi stăteau mână în mână

Făcuţi din zăpadă şi-o singură inimă,

Fracul el l-a dezbrăcat

Pe umerii ei l-a aşezat.

 

Ea, cu eşarfa în vânt,

El, cu jobenul la pământ,

Făcu spre ea o plecăciune

Privind-o cu ochi negri de tăciune.

 

Dansau, iar peste ei cădea

Zăpada grea ca o perdea

Dansau, iar vântul le spunea

Povestea lor, povestea sa.

 

Frumos ca în poveşti ningea,

Dar povestea de iarnă se sfârşea,

Şi-au mai rămas ca prin minune

Eşarfa şi patru ochi de tăciune.

Participant: Stanciu  Georgiana, clasa a VI-a, Şcoala Gimnazială Turcoaia, jud. Tulcea

Coordonator: Mariana Ion 

Secţiunea 11: Iarna; Primul fulg

Iarna

Mă uit prima oară

Şi văd pe pământ,

O mantie albă

Şi rece la fund.

 

Mă întreb ce e,

Oare e făină?

Ce o cerne cerul

În a mea grădină?

 

Am văzut că-i iarna

Şi m-am năvălit,

Către uşa mare

Şi afară am ieşit.

 

Primul fulg

La fereastra mea

Stau şi mă gândesc,

Dacă-n seara asta

Fulguşori sosesc.

 

Mă uit peste tot,

Dar nu văd nimic,

Când încet, încet

Cade un fulg mic.

 

Stau şi îl privesc

Cum se-aşterne jos,

Pe pământul moale,

Şi foarte lucios.

Participant: Toma Ştefania-Monica, clasa a VII-a, Şcoala Gimnazială Turcoaia, jud. Tulcea

coordonator: Mariana Ion 

Secţiunea 11: Podoabele iernii; Iarna

Podoabele iernii

A venit iarna cea friguroasă

Cu plapuma de nea groasă,

Cu gerul cel vestit

Fiindcă aşa a fost sortit.

 

Ţurţuri de gheaţă atârnă la streaşină

Că de-abia aşteaptă să cadă,

Să împrăştie fiori de gheaţă

Pe ai satului umeri dalbi.

 

Norii negri ca nişte cărbuni

Cern din cer nişte fulgi,

Care atârnă uşor pe braţele lor

Ca nişte copiii.

 

Şi când se lasă seara,

Începe încet să apară întunericul,

Peste  satul îngheţat,

Şi peste iarna ce a stăpânit ţara.

Iarna

             De  câteva zile încoace satul e acoperit cu o plapumă albă de nea care străluceşte în anotimpul friguros pe care îl numim noi: Iarna!

            Iarna înseamnă mult mai mult decât credem noi, înseamnă bucuria copiilor de a face oameni de zăpadă şi a se juca cu bulgări de zăpadă, îngheţându-ţi mâinile dacă n-ai mănuşi. Mai ales priveliştea rece de gheaţă, ţurţurii care atârnă la streaşina casei aşteptând să găsească o ţintă pentru a cade jos pe pământul îngheţat şi să se spargă în mii de cioburi reci care se topesc sau rămân îngheţate. Copacii îngheţaţi şi împodobiţi cu promoroacă albă care atârnă ca beteala din pomul de Crăciun, aşteptă să treacă iarna şi să-şi schimbe haina. Cerul alb de astă vară, acum e fumuriu cu nori  negri pregătiţi să elibereze fulgii de zăpadă care zboară prin văzduhul infinit ca nişte îngeri ce dansează până se aştern pe pământ, până se umple solul de acel alb imaculat şi pur. Iarna  norii cern zahăr mărunţit peste o prăjitură imensă de ciocolată cu bomboane crocante şi mărunte împrăştiate peste tot. Din hornurile caselor se vede fumul necăcios ce iese afară pentru a urca la cer, iar din crăpăturile uşii se simte mireasma de cozonaci şi prăjituri, de fripturi, care sunt simţite de la distanţă de câinele ce stă legat pentru a păzi curtea de animalele sălbatice şi nemiloase care sunt în căutare de hrană.

            Încet, încet, seara se lasă, şi ninsoarea începe să atace satul. Fulgii de nea se aştern uşor, iar noaptea vine încet. Iarna se instalează mai mult iar satul se îngroapă în nea lăsându-l să doarmă, rămânând acolo, lăsând fiori de gheaţă, ca şi cum iarna a pus stăpânire pe satul dintre munţi, departe de restul lumii.

Participant: Manole Mădălina, clasa a VI-a, Şcoala Gimnazială Turcoaia, jud. Tulcea

Coordonator: Mariana Ion 

Secţiunea 11: Steluța de zăpadă

Steluţa de zăpadă

             A sosit şi mândra iarnă în caleaşca ei argintie. Pământul este acoperit de un covor alb. Toţi copiii fericiţi aleargă printre milioanele de fulgi care mai de care mai frumoşi. Dintre toţi se zărea un singur fulguleţ mai deosebit. Am alergat să-l prind, iar el a încercat să vorbească.

            S-a aşezat în palma mea şi cu glas stins a spus:

  • Ajută-mă, te rog!
  • Cum să te ajut?
  • Eu sunt regele fulgilor de nea şi, dacă eu mor o să moară o mare parte dintre ei, pentru că eu am cu mine puterea lor. Ajută-mă! Nu vreru să mor, nu vreu să mă topesc! Ajută-mă!
  • Spune-mi, cum să te ajut!
  • Păi…
  • Ce? Ce să fac?

Am întrebat degeaba pentru că el deja murise. O lacrimă s-a zărit în ochiul meu, iar apoi am văzut cum au dispărut steluţele de gheaţă şi mi-am dat seama că totul era adevărat. M-am simţit vinovată, dar cerul care plângea cu steluţe m-a înveselit pentru că simţeam că toţi fulgii dispăruţi s-au născut din nou.

            Ce frumoasă este iarna şi ce multe poveşti afli de la ea!

Participant: Drăghici Mirela, clasa a VIII-a, Şcoala Gimnazială, Loc. Turcoaia, Jud. Tulcea

Coordonator: Mariana Ion 

Secţiunea 11: Început de iarnă; Ajun de Crăciun; Vântul; Povestea iernii

Început de iarnă

Primii  fulgi de nea

Cad peste căsuţa mea

Firavi, micuţi şi zgribuliţi,

Acum si sunt, acum nu mai sunt.

 

Cerul îşi adună norii

Văpăiaţi şi supăraţi,

Ei îşi cern cu străşnicie

Fulgii mari, frumoşi de nea.

 

Încet, încet curaj le vine,

Şi dau năvală peste mine

Încep să cearnă tot mai des

De nu poţi să-i mai priveşti.

 

Totu-i alb…o, ce splendoare!

Ziua ninge, noaptea ninge

Iar-şi ninge, ce mai ninge

            Ninge, ninge de se stinge.

Ajun de Crăciun

              E început de iarnă. Vântul şuieră cu putere, iar fulgii de nea cad neîncetat, ne-având  o destinaţie anume, lăsându-se purtaţi de rafalele vântului. Copacii fiind îmbrăcaţi în straie de sărbătoare parcă ştiind că e o zi mare pentru creştini, se pregăti cu alai mare în întâmpinarea Crăciunului, îmbrăcându-şi mantaua de aramă. Gerul şi el nelăsându-se dat la o parte, mai ales fiind pe teritoriul lui îşi făcu meseria cu mare grijă, încât totul arăta ca în poveşti. Scrâşnetul crengilor care scârţăiau din când în când parcă gemând de durere  împreună cu vuietul vântului formând un duet, un duet fioros părând a fi o melodie dintr-un film de groază.

            Acest geamăt cumplit mă trezi. Luând perna în braţe strângând-o de parcă aş fi vrut şă mă ascund după ea, îmi îndrept privirea nedumerită către fereastră. Geamurile erau acoperite cu gheaţă, iar frigul se făcu simţit şi-n cameră. Mă îmbrac bine şi ies afară să văd ce se întâmplă şi să întâmpin copii ce veneau cu Moş Ajunul. O, Doamne, ce să văd afară…o privelişte de neuitat. Albul imaculat de afară te orbea iar totul părea ca-n basme. Pomii luceau aşa de tare, parcă ar fi fost din diamante. Suliţi argintii atârnau la case iar geamurile erau sloi de gheaţă, presărate cu fulgi de nea. Aş fi putut spune că mă aflu într-o peşteră a gheţii.

            Ici colea se formase , mici troiene de zăpadă. Era c-an poveste şi nu mă săturam privind. Apoi am văzut la poartă trei mogâldeţe de copii îngheţaţi , dar totuşi cu zâmbetul pe buze, venise cu datinile de Crăciun. Aveau cizmuliţe acoperite de zăpadă, iar moţurile li se încărcaseră de le atârnau capul într-o parte. Cu mânuţele-ngheţate, dar totuşi voioşi îşi primiră bunurile şi plecă spre alte case.

            Peste puţin timp străzile erau pline de copii înotând prin zăpadă, iar râsetele lor nu încetau deloc. Fiecare ogradă era ascultată de zgomote de bucurie.

            Cu toate că iarna îşi luase rolul în serios, pot spune că a fost un ajun minunat.

Vântul

 

Ce să facem asta este!

Vântul, făr’ de caracter,

Fie-l vrem sau nu pe el

Ne-aminteşte tot mereu

Cât de important e el.

 

Parcă ar fi un zmeu în flăcări

Supărat şi fioros,

Spumegând şi şuierând

Urlând  câinii peste sate

De dezastrul care-l face.

 

Pomii îmbrăcaţi de iarnă

În hăinuţe de aramă

Promoroace îngheţate

Dau această formă aleasă

Se fărâmă ca o sticlă

Formând pietre preţioase

 

Crengile încet se-nfrântă

Însă lui nici că îi pasă

Făcându-şi cărare aleasă,

Ajutându-l pe şeful Ger

Să fie pe tron mereu.

Povestea iernii

Din colţul dealului de sus, valuri cenuşii se lasă încet la vale acoperind satul de o ceaţă înăbuşitoare. Încet, încet, aşa pe neaşteptate, fulgi ne nea îşi fac apariţia căzând unul câte unul formând un covor argintiu de zăpadă. Îci, colo se mai zăreşte câte o stea neagră de pământ. Peste zi ninsoarea întinsă s-a transformat în troiene. Pe văile dealurilor troienele de zăpadă sunt foarte mari.

Vântul îşi face apariţia spulberând zăpada, ridicând-o şi coborând-o furios. Cerul parcă se amestecă cu pământul. O întunereceală acoperă satul. Nu era noapte şi chiar nici seară, însă iarna luându-ne pe neaşteptate, pare a fi atât de rea încât, să te încumeţi să pleci la drum, pare imposibil.

Lângă fereastră, cu ochii blânzi şi obrajii subţi, bunica torcea dusă pe gânduri. O bătrânică în vârstă, firavă, cu o voce blajină care ne iubea foarte mult. Ne-am strâns lângă ea la fereastră şi priveam nedumeriţi cum a putut să se întâmple asta deodată. Cu o zi înainte era bine şi frumos, iar acum nu înţelegeam nimic. Priveam cum pomii golaşi s-au îmbrăcat cu haine pufoase argintii.

Iar Bătrânul Ger îşi făcea apariţia îmbrăcat cu mantaua sa argintie. Aliniindu-şi săgeţile de gheaţă la fiecare streaşină, parcă ar fi fost gata de război.

Bunica parcă ne cunoscu nedumerirea de pe faţa noastră. Îşi încruntă fruntea şi ne privi printre sprincenele mari şi albe chemându-ne la ea. Ne-a luat în braţe şi ne-a povestit povestea iernii.

După cum ştiţi Bătrânul An are patru fiice. De aceea şi-a împărţit teritoriul întregului an în patru. Fiecare fiică moşteneşte şi conduce ca o prinţesă adevărată lunile sale primite. Totuşi prinţesa Iarnă care arată ca o zmeoaică este preferata tatălui său, Bătrânul An, deoarece îi permite de foarte multe ori să cotropească teritoriul surioarei ei Toamna. Iubindu-şi foarte mult tatăl, zgripţuroaica Iarnă este singura care este alături de tatăl său la fiecare sărbătoare a Bătrânului An. Îşi doreşte atât de mult să-i fie mai mult alături, încât mereu este în război şi cu sora ei mai mică Primăvara, nepermiţându-i să-şi stăpânească lunile de primăvară primite de la tatăl său, în linişte.

Şi cum prinţesa Gheaţă este foarte apropiată de Craiul Vânt şi de Bătrânul Ger le este foarte greu celorlalte surori să o învingă. De multe ori zâna Primăvară cere ajutor de la surioara ei Vara şi cu ajutorul minunatului Soare, reuşeşte să o alunge pe teritoriul îngheţului. Vulgară şi mândră se retrage şi-şi aşteaptă timpul să revină.

Povestea bunicii ne-a făcut să înţelegem istoria frumoasei ierni. Bătrânii o văd ca pe o zgripţuroaică, însă noi, copiii o adorăm şi o privim ca pe o zână strălucitoare. Ne place iarna că ne oferă cele mai multe bucurii, o adorăm şi o iubim.

Participant: Alexandru Crișcov, clasa a VI-a, Şcoala Gimnazială Turcoaia, jud. Tulcea

Coordonator: Mariana Ion 

Secţiunea 11: În așteptarea lui Moș Crăciun, Dragă Moș Crăciun

În aşteptarea lui Moş Crăciun

 

Afară este frig

Şi eu am îngheţat,

Aştept cu nerăbdare

Pe moşul încărcat.

 

Eu am adormit

Şi el tiptil a venit,

Eu când m-am trezit

Pe moşul l-am simţit.

 

Mi-a adus o maşinuţă,

Trenuleţ şi o gentuţă,

Şi la şcoală când m-am dus

Fericit eu am ajuns,

Le-am mai spus ce am văzut

Pe moşul, bine ascuns!

Dragă, Moş Crăciun!

Dragă, Moş  Crăciun!

Te-aştept cu nerăbdare

Să vii în seara de Crăciun

În noaptea cea mare.

 

Mama mă priveşte,

Şi-mi zice zâmbind,

Culcă-te, drăguţule,

El vine mereu când eşti adormit.

 

m-am culcat, am adormit,

Moşul tiptil a venit,

Şi când m-am trezit

Ce crezi c-am găsit?

Pe Moş Crăciun cel grăbit1

 

Dragă, Moş Crăciun, ce mi-ai adus?

Ho, ho, ho un măgăruş!

Apoi am adormit.

Şi-aştept cu nerăbdare anul cel grăbit

Şi iarăşi noaptea mare.

Participant: Mădălina Vâzoc, clasa a VI-a, Şcoala Gimnazială Turcoaia, jud. Tulcea

Coordonator: Mariana Ion 

Secţiunea 11: Omul de zăpadă, Iarna, Baba Iarnă

Omul de zăpadă

Ia-te uită pe fereastră

Chiar acolo în grădină

E un om chiar de zăpadă

Şi ne strigă, hai, la joacă!

 

Omul acesta nu se mişcă,

Ne zâmbeşte încontinuu

Şi ne strigă iar şi iar,

Hai, afară în zăpadă!

 

Hei, copiii, haideţi, afară,

Să îmi faceţi o crăiasă

Să am cui să povestesc

Noaptea pe înserat.

Iarna

A venit aşa deodată

Iarna cea fermecată

Cu podoabe argintii

Pe la case la copiii.

 

Toţi copiii ies afară

Să se joace în zăpadă

Să se bucure de iarnă

C-a venit aşa deodată.

Baba Iarnă

Baba Iarna minunata

Face pozne câteodată

Că ea poate pod să puie

Fără lemn şi fără cuie,

Iar pe geamuri flori de gheaţă

Şi când sufli pier din viaţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s