Dragilor noastre cadre didactice (dar nu numai): Parteneriatul educativ 2014 – 2015


Creație din drag de tradiție 2014 – 2015

PREMIZELE PARTENERIATULUI:

Continuăm direcția generală a activităților Muzeului de Etnografie și Artă Populară (MEAP) înscrise în parteneriatul educativ Creație din drag de tradiție, ce vizează trei paliere conceptuale, constituind paşi ai unui adevărat algoritm al cunoaşterii:

  1. Educaţia întru cultură şi patrimoniu se bazează pe cunoaşterea obiectului, a procesului şi a fenomenului ce constituie cultura în întreaga sa complexitate. Prin patrimoniul deţinut şi know-how-ul instituţional, MEAP este un actor important în activitatea de prezentare şi transmitere a cunoştinţelor despre moştenirea şi diversitatea culturală dobrogeană, în corelaţie cu cea naţională şi mondială. Prin obiect poţi cunoaşte creatorul, modul de realizare şi  intensitatea spaţio-temporală a atribuirii sale.
  2. Creativitatea tinerilor este văzută ca  activitate intelectuală, care generează patrimoniu contemporan şi este, în acelaşi timp, liant între acţiunile întreprinse în cultură, educaţie, mediu social şi mediu economic. Aprofundând valori elementare culturale, tinerii se exprimă creativ, au o apreciere critică solidă, îşi diversifică modalităţile de comunicare (prin intermediul artei rezultate), îşi conştientizează rolul de promoteri actuali şi viitori ai tradiţiei.
  3. Difuzarea creaţiei se bazează peidentificarea aptitudinilor artistice şi valorificarea acestora în cadru muzeal (expoziţional, acţiuni culturale) sau în mediul virtual (site-uri, blog-uri, social – media). Diversitatea actului creativ determină o varietate de variante de valorificare, permanente sau ocazionale.

OBIECTIVELE PARTENERIATULUI:

  • Organizarea de întâlniri inter-instituţionale, cu scopuri educative non-formale;
  • Desfăşurarea de activităţi culturale în comun;
  • Dezvoltarea curriculară prin viziune inter – şi transdisciplinară.
  • Promovarea creativităţii şi diversităţii de expresie în rândul elevilor

GRAFICUL ACŢIUNILOR DIN PARTENERIAT:

Activitate Obiective Perioadă Observaţii / Realizarea activităţii
  1. Familiarizarea grupului cu spaţiul muzeal. Educaţie patrimonială multiculturală
Cunoaşterea unor noţiuni precum: tradiţie, etnografie, etnie, multiculturalitate dobrogeană, artă populară, ocupaţii şi meşteşuguri etc.

 

septembrie –  decembrie 2014  
2.a. Concursul naţional Creație din drag de tradiție. La șezătoare*

 

2.b. Atelier pedagogic*

2.a Încurajarea şi promovarea creativităţii individuale sau colective, cu inspirație din arta populară românească sau internațională; valorificarea expoziţională a lucrărilor;

 

2.b Dezvoltarea abilităților practice în cadrul unor ateliere pedagogice (ex: țesut, cusut, împletit*)

octombrie 2014  – februarie 2015  
3.Concursul Internaţional Paştele în ochii copiilor

*

Încurajarea şi promovarea creativităţii de grup, pe tema sărbătorilor pascale; valorificarea expoziţională a lucrărilor; martie – mai 2015  
Premiile Micul Etnograf

 

Festivitate de premiere (acordarea de trofee) şi program artistic susţinut de elevi (intrarea gratuită).

Condiţia pentru a intra la premiere: participarea, prin vizită, la activităţile 1 – 3.

iunie 2015  

* Lucrările realizate în cadrul activităților pedagogice pot intra în colecțiile MEAP, pe baza unei evaluări realizate de o comisie internă de specialitate.

Cadrele didactice interesate de încheierea parteneriatelor educative pot:

-veni la sediul Muzeului de Etnografie şi Artă Populară (Str. 9 Mai, Nr. 2);

-scrie un mail pe adresa meaptulcea@yahoo.com pentru a solicita un parteneriat educativ (în acest caz vă rugăm să ne furnizați următoarele date: numele cadrului didactic și date de contact, clasa/grupa, număr de elevi sau preşcolari, unitatea de învățământ, adresa unității, numele directorului unității de învățământ).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s