Rezultatele Concursului Naţional Poveste de Iarnă 2013/2014


La organizarea ediţiei din 2013 – 2014 au colaborat Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Tulcea, din cadrul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea reprezentat de inspector pentru Aria Curriculară Arte prof. dr. Monica Buhai, în calitate de preşedinte al juriului.

La concurs s-au înscris 541 de elevi şi preşcolari din care: 524 de participanţi din România (judeţele Alba, Argeş, Bacău, Botoşani, Bihor, Braşov, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vrancea), la care se adaugă 17 participanţi din: Bulgaria (regiunea Dobrich, municipalitatea Tervel).

Participanţii au pregătit lucrări în diverse tehnici, încadrate în secţiunile: creaţie plastică, creaţie literară, felicitări şi ornamente de Crăciun, icoană, grafică, mască populară, butaforie şi fotografie.

S-au remarcat prin expresivitate, originalitate şi capacitatea de a surprinde cel mai bine ideea Poveştii de iarnă următorii elevi: Ionela – Loredana Stănică, Diaconu Ionela – Bianca, Ilea Cosmin, elevii de la Atelierul de Iconografie al Muzeului de Etnografie Braşov, Ana – Maria Pascale, Sorin Valentin Mocanu, Bianca Grigoraş, Cecilia Maria Ionovici, Hărăbor Alina Iuliana, Ana -Ruxandra Pascu, Alina – Mihaela Popescu, Anca Frol, Andreea – Luciana Dache, Ţînţăreanu Toma, Bobelnicu Robert, Popovici Emilia, Vasian Ana, Ignatencu Camelia, Cărare Ayana, Popa Andreea Valentina, Clasa I C de la Şcoala Alexandru Ciucurencu Tulcea, Irimia Raluca –Elena, Terţiu Elena – Raluca, Brăgăruş Isabelle, Petre Adelina, Stoica Georgiana, Ştir David, Dănăilă Denisa, Ardeleanu Mina Sorina, Adrian – Florin Duţă, Carina Unal, Dragoş Antonio Vlaicu, Popa Elena Adriana, Grupa Mare Nr. 1 de la Grădiniţa Step by Step Nr. 3 Tulcea, Butnaru Mădălina, Ciorbă Adelina, Gulben Gunay, Julide Djihan, Nikita Iordanova, Preslava Ulianova, Ikmet Deanov, Stoian Mădălina, Hristu Leonard, Meregiu Larisa – Elena, Cicarma Adelina, Murariu David, Agafiţei Raluca – Georgiana, Acriş Mădălina – Violeta, Jenaru Teodor – Matei, Dobrea Cristian, Macamol Rafael, Sofron Alexandru, Tudor Maria, Rîcă Denisa, Grosu Ştefania, Şmolenic Alexandra, Diaconu Maria, Iacovici Karistina – Elena şi Stepan Andra.

O selecţie a lucrărilor participante la concurs este postată pe blogul MEAP: https://meaptulcea.wordpress.com/category/poveste-de-iarna/

Nr. Crt.

Participant Coordonator Clasa, Instituţia şcolară Categorie

Premiul

1. Andreea Daniela Cristea Elena Stan Clasa a V-a, Liceul Tehnologic Gheaba, Măneciu, Prahova Creaţie literară

III

2. Luiza – GabrielaDănilă Elena Stan Clasa a XI-a C, Liceul Tehnologic Gheaba, Măneciu, Prahova Creaţie literară

II

3. Andrei Pasăre Elena Stan Clasa a V-a A, Liceul Tehnologic Gheaba, Măneciu, Prahova Desen – creaţie plastică

Menţiune

4. Andreea Trăistaru Elena Stan Clasa a V-a A, Liceul Tehnologic Gheaba, Măneciu, Prahova Desen – creaţie plastică

II

5. Emilian Georgescu Elena Stan Clasa a V-a A, Liceul Tehnologic Gheaba, Măneciu, Prahova Desen – creaţie plastică

II

6 Andrei Trif Anca Mureşan Grupa Mijlocie, Grădiniţa Miceşti, jud. Cluj Felicitări şi ornamente de Crăciun

Menţiune

7 Nicolae Trif Anca Mureşan Grupa Mică, Grădiniţa Miceşti, jud. Cluj Felicitări şi ornamente de Crăciun

Participare

8 Tudor Surd Anca Mureşan Grupa Mare, Grădiniţa Miceşti, jud. Cluj Felicitări şi ornamente de Crăciun

Participare

9 Nicoleta Paşca Anca Mureşan Grupa Mare, Grădiniţa Miceşti, jud. Cluj Felicitări şi ornamente de Crăciun

Menţiune

10. Ionela – Loredana Stănică Dinu Georgeta – Corina  Clasa a X-a A, Liceul Teoretic Costeşti,  localitatea Costeşti Creaţie literară

I

11 Alexandru Dublea Paula Neagu Clasa a V-a, Şcoala Gimnazială Nr. 1, comuna Şendreni, Judeţul Galaţi Felicitări şi ornamente de Crăciun

III

12 Alexandru Vasile Paula Neagu Clasa a V-a, Şcoala Gimnazială Unirea, comuna Braniştea, Judeţul Galaţi Felicitări şi ornamente de Crăciun

III

13 Valentina Sîngerzan Paula Neagu Clasa a VI-a, Şcoala Gimnazială Sf. Cuvioasă Parascheva, comuna Smârdan, Judeţul Galaţi Felicitări şi ornamente de Crăciun

II

14. Paraschiv Christinne Serghei Alina – Monica Clasa a II-a Step by Step, Şcoala Profesională Danubius Felicitări şi ornamente de Crăciun

Participare

15. Dumitru Raluca Serghei Alina – Monica + Serghei Ecaterina Clasa a II-a Step by Step, Şcoala Profesională Danubius Felicitări şi ornamente de Crăciun

Participare

16. Clasa a II-a Step by Step Serghei Alina – Monica Clasa a II-a Step by Step, Şcoala Profesională Danubius Felicitări şi ornamente de Crăciun

II

17. Andra Postică Serghei Ecaterina Clasa a II-a, Şcoala Primară Nr. 9 Felicitări şi ornamente de Crăciun

Participare

18. Anamaria Oniscu Serghei Ecaterina Clasa a II-a, Şcoala Primară Nr. 9 Desen – creaţie plastică

Menţiune

19 Teodor Oniscu Serghei Ecaterina Clasa a II-a, Şcoala Primară Nr. 9 Desen – creaţie plastică

II

20 Eduard – George Gheorghe Serghei Ecaterina Clasa a II-a, Şcoala Primară Nr. 9 Desen – creaţie plastică

Menţiune

21. Filip Moghilencu Elena (Mihaela) Nedelcu Clasa Pregătitoare, Şcoala Profesională Danubius Felicitări şi ornamente de Crăciun

Menţiune

22. Bianca Gheorghe Vali Florentina Filatov Clasa Pregătitoare, Şcoala Profesională Danubius Felicitări şi ornamente de Crăciun

Menţiune

23. Clasa I Step by Step Anca Ene, Gabriela Pătraşcu Şcoala Profesională Danubius Butaforie

II

24. Pisău Florin Andrei Elena Stan Clasa a V-a A, Liceul Tehnologic Gheaba, Măneciu, Prahova Creaţie literară

Menţiune

25. Cristea Andreea Daniela Elena Stan Clasa a V-a A, Liceul Tehnologic Gheaba, Măneciu, Prahova Desen – creaţie plastică

II

26. Moldoveanu Maria Elena Stan Clasa a V-a A, Liceul Tehnologic Gheaba, Măneciu, Prahova Desen – creaţie plastică

Menţiune

27. Profirescu Matheos Iulian Profirescu Ramona Clasa a VI-a A, Liceul Tehnologic Gheaba, Măneciu, Prahova Felicitări şi ornamente de Crăciun

Participare

28. Diaconu Ionela – Bianca Alexandra Iordăchiţă Clasa a III-a A, Liceul Teoretic Ion Creangă Tulcea Desen – creaţie plastică

I

29. Şoavă Meletina Alexandra Iordăchiţă Clasa a III-a A, Liceul Teoretic Ion Creangă Tulcea Desen – creaţie plastică

III

30. Coliţă Antonia – Camelia Alexandra Iordăchiţă Clasa a III-a A, Liceul Teoretic Ion Creangă Tulcea Desen – creaţie plastică

Menţiune

31. Sela Bogdan – Costin Alexandra Iordăchiţă Clasa a III-a A, Liceul Teoretic Ion Creangă Tulcea Desen – creaţie plastică

III

32. Ilea Cosmin Elena Stan Clasa a XI-a C, Liceul Tehnologic Gheaba, Măneciu, Prahova Desen – creaţie plastică

I

33. Ganea Antonia Elena Stan Clasa a V-a A, Liceul Tehnologic Gheaba, Măneciu, Prahova Desen – creaţie plastică

Menţiune

35 Petcu Cristian Vladu Elena Otilia Clasa a II-a B, Şcoala Gimnazială Nr. 12 Tulcea Desen – creaţie plastică

Menţiune

36 Marin Andreea Vladu Elena Otilia Clasa a II-a B, Şcoala Gimnazială Nr. 12 Tulcea Desen – creaţie plastică

III

37 Enache Andreea Denisa Vladu Elena Otilia Clasa a II-a B, Şcoala Gimnazială Nr. 12 Tulcea Desen – creaţie plastică

Menţiune

38 Tărcatu Izabela Vladu Elena Otilia Clasa a II-a B, Şcoala Gimnazială Nr. 12 Tulcea Desen – creaţie plastică

III

39. Pena Denisa Vladu Elena Otilia Clasa a II-a B, Şcoala Gimnazială Nr. 12 Tulcea Desen – creaţie plastică

II

40. Ichim Edi Vladu Elena Otilia Clasa a II-a B, Şcoala Gimnazială Nr. 12 Tulcea Desen – creaţie plastică + felicitare

Participare

41. Alexa Căfălui Vladu Elena Otilia Clasa a II-a B, Şcoala Gimnazială Nr. 12 Tulcea Felicitare

Participare

42. Clasa a II-a Vladu Elena Otilia Clasa a II-a B, Şcoala Gimnazială Nr. 12 Tulcea Felicitare şi ornament de Crăciun

III

43. Atelierul de Iconografie al Muzeului de Etnografie Braşov Dorina Dutkay, Furnică Mihaela – Lizica Şcoala Gimnazială Crizbov şi Şcoala Gimnazială Nr. 11 Şt. O. Iosif Braşov Felicitare

I

44. Ana – Maria Porneală Carmen Tălpău şi Gabriela Enciu Clasa Pregătitoare A, Şcoala Gimnazială Constantin Găvenea Tulcea Desen – Creaţie plastică

Menţiune

45. Adelina Haralambe Carmen Tălpău şi Gabriela Enciu Clasa Pregătitoare A, Şcoala Gimnazială Constantin Găvenea Tulcea Desen – Creaţie plastică

III

46. Alexandra Tranulea Carmen Tălpău şi Gabriela Enciu Clasa Pregătitoare A, Şcoala Gimnazială Constantin Găvenea Tulcea Desen – Creaţie plastică

II

47. Rebeca Cernamoriţ Carmen Tălpău şi Gabriela Enciu Clasa Pregătitoare A, Şcoala Gimnazială Constantin Găvenea Tulcea Desen – Creaţie plastică

II

48. Andreea Tranulea Carmen Tălpău şi Gabriela Enciu Clasa Pregătitoare A, Şcoala Gimnazială Constantin Găvenea Tulcea Desen – Creaţie plastică

III

49. Robert Bodi Carmen Tălpău şi Gabriela Enciu Clasa Pregătitoare A, Şcoala Gimnazială Constantin Găvenea Tulcea Desen – Creaţie plastică

III

50. Bianca Juganariu Carmen Tălpău şi Gabriela Enciu Clasa Pregătitoare A, Şcoala Gimnazială Constantin Găvenea Tulcea Desen – Creaţie plastică

II

51. Cristina Tudor Carmen Tălpău şi Gabriela Enciu Clasa Pregătitoare A, Şcoala Gimnazială Constantin Găvenea Tulcea Desen – Creaţie plastică

III

52. Staicu Maia Georgeta Ioniţă Clasa Pregătitoare B, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Tuzla Desen – creaţie plastică

Participare

53. Buzan Alesia Georgeta Ioniţă Clasa Pregătitoare B, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Tuzla Desen – creaţie plastică

Participare

54. Constandache Mihai Georgeta Ioniţă Clasa Pregătitoare B, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Tuzla Desen – creaţie plastică

Participare

55. Ureche Antonia Georgeta Ioniţă Clasa Pregătitoare B, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Tuzla Desen – creaţie plastică

III

56. Mambet Nadie Georgeta Ioniţă Clasa Pregătitoare B, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Tuzla Desen – creaţie plastică

Participare

57. Roman Mario Georgeta Ioniţă Clasa Pregătitoare B, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Tuzla Desen – creaţie plastică

III

58. Giulia – Georgiana Ranciu Daniela Dache şi Gina Ambrozi Grupa Mare Buburuzele, Grădiniţa cu P.P. Nr. 18 Tulcea Desen – creaţie plastică

Participare

59 Ella Georgiana Şerban Daniela Dache şi Gina Ambrozi Grupa Mare Buburuzele, Grădiniţa cu P.P. Nr. 18 Tulcea Felicitări

II

60 Ştefănel Chiselef Daniela Dache şi Gina Ambrozi Grupa Mare Buburuzele, Grădiniţa cu P.P. Nr. 18 Tulcea Felicitări

Participare

61 Alexandru Gabriel Şerban Daniela Dache şi Gina Ambrozi Grupa Mare Buburuzele, Grădiniţa cu P.P. Nr. 18 Tulcea Felicitări

II

62 Mihai Valentin Caulea Daniela Dache şi Gina Ambrozi Grupa Mare Buburuzele, Grădiniţa cu P.P. Nr. 18 Tulcea Felicitări

III

63 Condrea Cristian Daniela Dache şi Gina Ambrozi Grupa Mare Buburuzele, Grădiniţa cu P.P. Nr. 18 Tulcea Ornamente de Crăciun

Participare

64 Ilie Mihai Adrian Daniela Dache şi Gina Ambrozi Grupa Mare Buburuzele, Grădiniţa cu P.P. Nr. 18 Tulcea Ornamente de Crăciun

Participare

65. Andrei Bucur Daniela Dache şi Gina Ambrozi Grupa Mare Buburuzele, Grădiniţa cu P.P. Nr. 18 Tulcea Ornamente de Crăcin

III

66 Andrada Şerban Daniela Dache şi Gina Ambrozi Grupa Mare Buburuzele, Grădiniţa cu P.P. Nr. 18 Tulcea Desen – creaţie plastică

Menţiune

67. Cristina Andreea Diaconu Daniela Dache şi Gina Ambrozi Grupa Mare Buburuzele, Grădiniţa cu P.P. Nr. 18 Tulcea Desen – creaţie plastică

Menţiune

68. Cristian Andrei Drugă Daniela Dache şi Gina Ambrozi Grupa Mare Buburuzele, Grădiniţa cu P.P. Nr. 18 Tulcea Desen – creaţie plastică

Participare

69. Andreea Terente Costea Mihaela şi Nedelcu Elena – Sorina Grupa Mare Licuricii, Grădiniţa cu P.P. Nr. 18 Tulcea Felicitare

Menţiune

70. Vlăduţ Şchiopu Costea Mihaela şi Nedelcu Elena – Sorina Grupa Mare Licuricii, Grădiniţa cu P.P. Nr. 18 Tulcea Felicitare

Menţiune

71. Bianca Ioana Oprea Costea Mihaela şi Nedelcu Elena – Sorina Grupa Mare Licuricii, Grădiniţa cu P.P. Nr. 18 Tulcea Desen – creaţie plastică

Participare

72. Alexandru Doljencu Costea Mihaela şi Nedelcu Elena – Sorina Grupa Mare Licuricii, Grădiniţa cu P.P. Nr. 18 Tulcea Desen – creaţie plastică

Participare

73. Maria Chirilă Costea Mihaela şi Nedelcu Elena – Sorina Grupa Mare Licuricii, Grădiniţa cu P.P. Nr. 18 Tulcea Desen – creaţie plastică

Participare

74. Alexandru Gheorghe Costea Mihaela şi Nedelcu Elena – Sorina Grupa Mare Licuricii, Grădiniţa cu P.P. Nr. 18 Tulcea Ornamente Crăciun

Menţiune

75. Antonov Ana Maria Costea Mihaela şi Nedelcu Elena – Sorina Grupa Mare Licuricii, Grădiniţa cu P.P. Nr. 18 Tulcea Ornamente Crăciun

III

76. Octavia – Nicola Klein Mariana Antonov Clasa a IV-a C, Şcoala Gimnazială Nifon Bălăşescu Desen – creaţie plastică

Menţiune

77. Alessandro – Marian Fînaru Mariana Antonov Clasa a IV-a C, Şcoala Gimnazială Nifon Bălăşescu Mască

Participare

78. Ana – Maria Pascale Mariana Antonov Clasa a IV-a C, Şcoala Gimnazială Nifon Bălăşescu Felicitări

I

79. Dimitrie – Răzvan Dochia Mariana Antonov Clasa a IV-a C, Şcoala Gimnazială Nifon Bălăşescu Icoană

Participare

80. Ştefan – Daniel Gheorghiu Mariana Antonov Clasa a IV-a C, Şcoala Gimnazială Nifon Bălăşescu Icoană

III

81 Cristian Puflea Nicoleta Boitan Clasa Pregătitoare A, Şcoala Gimnazială Nifon Bălăşescu Desen – creaţie plastică

III

82 Alexandra Silivestru Nicoleta Boitan Clasa Pregătitoare A, Şcoala Gimnazială Nifon Bălăşescu Desen – creaţie plastică

II

83. Iris Parfeonov Nicoleta Boitan Clasa Pregătitoare A, Şcoala Gimnazială Nifon Bălăşescu Desen – creaţie plastică

II

84. Denisa Ivanov Nicoleta Boitan Clasa Pregătitoare A, Şcoala Gimnazială Nifon Bălăşescu Desen – creaţie plastică

II

85. Andrei Lisavencu Nicoleta Boitan Clasa Pregătitoare A, Şcoala Gimnazială Nifon Bălăşescu Desen – creaţie plastică

Participare

86. Cristina Constantin Nicoleta Boitan Clasa Pregătitoare A, Şcoala Gimnazială Nifon Bălăşescu Desen – creaţie plastică

Participare

87. Elena Mocanu Nicoleta Boitan Clasa Pregătitoare A, Şcoala Gimnazială Nifon Bălăşescu Desen – creaţie plastică

Participare

88. Sebastian Moglan Nicoleta Boitan Clasa Pregătitoare A, Şcoala Gimnazială Nifon Bălăşescu Desen – creaţie plastică

Participare

89. Bianca Urzică Nicoleta Boitan Clasa Pregătitoare A, Şcoala Gimnazială Nifon Bălăşescu Desen – creaţie plastică

III

90. Raluca Zigarov Nicoleta Boitan Clasa Pregătitoare A, Şcoala Gimnazială Nifon Bălăşescu Desen – creaţie plastică

III

91. Andrei Silivestru Nicoleta Boitan Clasa Pregătitoare A, Şcoala Gimnazială Nifon Bălăşescu Desen – creaţie plastică

Participare

92 Sergiu Creţu Zoiţa – Nicoleta Panciu Clasa a VIII-a A, Şcoala Profesională Danubius Felicitări

Menţiune

93 Cristina – Florentina Nanu Zoiţa – Nicoleta Panciu Clasa a VI-a A, Şcoala Profesională Danubius Felicitare

Participare

94 Eduard Adrian Matei Zoiţa – Nicoleta Panciu Clasa a VI-a A, Şcoala Profesională Danubius Felicitare

II

95. Claudiu Ionuţ Mihai Zoiţa – Nicoleta Panciu Clasa a VI-a A, Şcoala Profesională Danubius Felicitare

II

96. Andreea Dobrin Zoiţa – Nicoleta Panciu Clasa a VI-a A, Şcoala Profesională Danubius Felicitare

III

97. Andrada – Vasia Nane Zoiţa – Nicoleta Panciu Clasa a VIII-a A, Şcoala Profesională Danubius Felicitare

Menţiune

98. Crina Dragu Zoiţa – Nicoleta Panciu Clasa a VI-a, Liceul Teoretic Grigore Moisil Felicitare

Participare

99. Georgiana Pescaru Zoiţa – Nicoleta Panciu Clasa a VII-a, Liceul Teoretic Grigore Moisil Felicitare

Participare

100. Cristiana Mircioagă Zoiţa – Nicoleta Panciu Clasa a VI-a, Liceul Teoretic Grigore Moisil Felicitare

Menţiune

101. Ana Zenaida Niconov Zoiţa – Nicoleta Panciu Clasa a IX-a D, Liceul Teoretic Grigore Moisil Desen – creaţie plastică

II

102. Iuliana Ivanov Zoiţa – Nicoleta Panciu Clasa a IX-a F, Liceul Teoretic Grigore Moisil Desen – creaţie plastică

III

103. Elena Filipov Zoiţa – Nicoleta Panciu Clasa a IX-a A, Liceul Teoretic Grigore Moisil Desen – creaţie plastică

III

104. Cristian Cheşaru Zoiţa – Nicoleta Panciu Clasa a IX-a F, Liceul Teoretic Grigore Moisil Desen – creaţie plastică

III

105. Andreea Ampleev Zoiţa – Nicoleta Panciu Clasa a IX-a B, Liceul Teoretic Grigore Moisil Desen – creaţie plastică

III

106. Sorin Valentin Mocanu Zoiţa – Nicoleta Panciu Clasa a IX-a C, Liceul Teoretic Grigore Moisil Desen – creaţie plastică

I

107. Andreea Haralambie Zoiţa – Nicoleta Panciu Clasa a IX-a F, Liceul Teoretic Grigore Moisil Desen – creaţie plastică

Participare

108. Alina – Elena Moroianu Zoiţa – Nicoleta Panciu Clasa a IX-a F, Liceul Teoretic Grigore Moisil Desen – creaţie plastică

II

109. Otilia Năstase Zoiţa – Nicoleta Panciu Clasa a IX-a B, Liceul Teoretic Grigore Moisil Desen – creaţie plastică

III

110. Georgiana Tărcatu Zoiţa – Nicoleta Panciu Clasa a IX-a A, Liceul Teoretic Grigore Moisil Desen – creaţie plastică

II

111. Bianca Grigoraş Zoiţa – Nicoleta Panciu Clasa a IX-a A, Liceul Teoretic Grigore Moisil Desen – creaţie plastică

I

112. Cazacu Bianca Zoiţa – Nicoleta Panciu Clasa a X-a E, Liceul Teoretic Grigore Moisil Desen – creaţie plastică

II

113. Florin Rusu Zoiţa – Nicoleta Panciu Clasa a VII-a, Liceul Teoretic Grigore Moisil Desen – creaţie plastică

Participare

114. Amalia Cheşu Zoiţa – Nicoleta Panciu Clasa a VII-a, Liceul Teoretic Grigore Moisil Desen – creaţie plastică

Participare

115. Diana – Sorina Ghanciof Zoiţa – Nicoleta Panciu Clasa a VI-a, Liceul Teoretic Grigore Moisil Desen – creaţie plastică

Participare

116. Cristina Acsente Zoiţa – Nicoleta Panciu Clasa a V-a, Liceul Teoretic Grigore Moisil Desen – creaţie plastică

III

117. Vlad Florin Alexiev Zoiţa – Nicoleta Panciu Clasa a V-a, Liceul Teoretic Grigore Moisil Desen – creaţie plastică

II

118 Serghei Daria, Graciov Mara, Lescai Elena Senciuc Adriana Grupa mică Voinicii, Grădiniţa cu P.P. Nr. 17 Desen – creaţie plastică

Participare

119. Cecilia Maria Ionovici Cristina Oprea Clasa a III-a, Şcoala Gimnazială Nr. 22 Mircea Eliade, Craiova Dolj Icoană

I

120. Hompoth Zalán Gáll Anna şi Moldván Erika Grupa Mixtă NAPSUGÁR, Grădiniţa Csillagvár, Odorheiul-Secuiesc, Jud. Harghita Desen – creaţie plastică

III

121. Kacsó Tamás Gáll Anna şi Moldván Erika Grupa Mixtă NAPSUGÁR, Grădiniţa Csillagvár, Odorheiul-Secuiesc, Jud. Harghita Desen – creaţie plastică

III

122. Szabó Dorka Gáll Anna şi Moldván Erika Grupa Mixtă NAPSUGÁR, Grădiniţa Csillagvár, Odorheiul-Secuiesc, Jud. Harghita Desen – creaţie plastică

III

123. Szász Zsanett Gáll Anna şi Moldván Erika Grupa Mixtă NAPSUGÁR, Grădiniţa Csillagvár, Odorheiul-Secuiesc, Jud. Harghita Desen – creaţie plastică

III

124. Lőrincz – Bálint Nikolett Gáll Anna şi Moldván Erika Grupa Mixtă NAPSUGÁR, Grădiniţa Csillagvár, Odorheiul-Secuiesc, Jud. Harghita Desen – creaţie plastică

III

125. István Dániel Gáll Anna şi Moldván Erika Grupa Mixtă NAPSUGÁR, Grădiniţa Csillagvár, Odorheiul-Secuiesc, Jud. Harghita Desen – creaţie plastică

Menţiune

126. Ürögdi István Gáll Anna şi Moldván Erika Grupa Mixtă NAPSUGÁR, Grădiniţa Csillagvár, Odorheiul-Secuiesc, Jud. Harghita Desen – creaţie plastică

III

127. Rácz Tamás Gáll Anna şi Moldván Erika Grupa Mixtă NAPSUGÁR, Grădiniţa Csillagvár, Odorheiul-Secuiesc, Jud. Harghita Desen – creaţie plastică

III

128. Mădălina Manole Ion Mariana Clasa a V-a, Şcoala Turcoaia Desen – creaţie plastică

III

129. Jenica Brânză Ion Mariana Clasa a V-a, Şcoala Turcoaia Desen – creaţie plastică

Participare

130. Delia – Oana Stoian Ion Mariana Clasa a V-a, Şcoala Turcoaia Desen – creaţie plastică

Participare

131. Ştefania – Antonela Gasmaer Ion Mariana Clasa a VI-a, Şcoala Turcoaia Desen – creaţie plastică

II

132. Mălin Caranfil Ion Mariana Clasa a V-a, Şcoala Turcoaia Desen – creaţie plastică

Menţiune

133. Monica – Ştefania Toma Ion Mariana Clasa a VI-a, Şcoala Turcoaia Desen – creaţie plastică, creaţie literară

III

134. Vlădăreanu Iulia Cristiana Luciu Marilena Clasa a III-a, Clubul Copiilor Medgidia Creaţie literară

II

135. Căciularu Antonio Luciu Marilena Clasa a IV-a, Clubul Copiilor Medgidia Creaţie literară

III

136. Bacale Ştefania Luciu Marilena Clasa a VI-a, Clubul Copiilor Medgidia Creaţie literară

III

137 Hărăbor Alina Iuliana Luciu Marilena Clasa a VI-a, Clubul Copiilor Medgidia Creaţie literară

I

138. Clasa a III-a Andreea Pădurescu Clasa a III-a, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Măcin Mască

II

139. Clasa Pregătitoare B Janeta Rădoi Clasa Pregătitoare B, Şcoala Gimnazială Gheorghe Banea Măcin Butaforie

Participare

140. Chesim Mihaela Grosu Stela Grupa Mijlocie, Grădiniţa cu P.P. Nr. 4 Măcin Desen – creaţie plastică

II

141. Bucur Costin, Dimofte Tudor Jipa Daniela Grădiniţa cu P.P. Nr. 4 Măcin Butaforie

II

142. Eiub Aeryn Seda Banea Laureta Grădiniţa cu P.P. Nr. 4 Măcin Desen – creaţie plastică

III

143. Tihanov Dimitri Paraschiv Loredana Grădiniţa cu P.P. Nr. 4 Măcin Desen – creaţie plastică

Participare

144. Filip Irina Mocanu Cornelia Grădiniţa cu P.P. Nr. 4 Măcin Desen – creaţie plastică

Participare

145. Vacaru Ilinca Micu Tatiana Grupa Mijlocie, Grădiniţa cu P.P. Nr. 4 Măcin Desen – creaţie plastică

III

146. Tănase Claudiu Andrei Micu Tatiana Grupa Mijlocie, Grădiniţa cu P.P. Nr. 4 Măcin Desen – creaţie plastică

Participare

147. Rustem Aylin Micu Tatiana Grupa Mijlocie, Grădiniţa cu P.P. Nr. 4 Măcin Desen – creaţie plastică

III

148. Dabija Ianis Grosu Stela Grupa Mijlocie, Grădiniţa cu P.P. Nr. 4 Măcin Desen – creaţie plastică

Menţiune

149. Avrigeanu Raluca Grosu Stela Grupa Mijlocie, Grădiniţa cu P.P. Nr. 4 Măcin Desen – creaţie plastică

III

150. Stănescu Iasmina Grosu Stela Grupa Mijlocie, Grădiniţa cu P.P. Nr. 4 Măcin Desen – creaţie plastică

Participare

151. Andreea Itu Viorica Chiriş Cercul de Etnologie – Folclor, Palatul Copiilor Tulcea Mască

II

152. Mihaela Minciu Viorica Chiriş Cercul de Etnologie – Folclor, Palatul Copiilor Tulcea Mască

II

153. Andreea Cătălina Bălţatu Viorica Chiriş Cercul de Etnologie – Folclor, Palatul Copiilor Tulcea Mască

II

154. Iulian Nichifor Viorica Chiriş Cercul de Etnologie – Folclor, Palatul Copiilor Tulcea Mască

II

155. Cătălina Nani Viorica Chiriş Cercul de Etnologie – Folclor, Palatul Copiilor Tulcea Mască

II

156. Cosmina Iordan Viorica Chiriş Cercul de Etnologie – Folclor, Palatul Copiilor Tulcea Mască

II

157. Sadîc Mariana Crăiţă Marin Clasa a XI-a, Colegiul Brad Segal Icoană

Menţiune

158. Ana -Ruxandra Pascu Elida – Veronica Bodorin – Buftei (clasa a VII-a), Cercul de Pictură – Desen, Palatul Copiilor Tulcea Icoană + Desen – creaţie plastică

I

159. Alina – Mihaela Popescu Elida – Veronica Bodorin – Buftei (clasa a XII-a), Cercul de Pictură – Desen, Palatul Copiilor Tulcea Grafică

I

160. Andreea Jigarov Elida – Veronica Bodorin – Buftei (clasa a II-a), Cercul de Pictură – Desen, Palatul Copiilor Tulcea Desen – creaţie plastică

II

161. Irina Maria Teodorov Elida – Veronica Bodorin – Buftei (clasa  I), Cercul de Pictură – Desen, Palatul Copiilor Tulcea Desen – creaţie plastică

II

162. Maria Alexandru Elida – Veronica Bodorin – Buftei (clasa  a III-a), Cercul de Pictură – Desen, Palatul Copiilor Tulcea Desen – creaţie plastică

Menţiune

163. Adelina – Iulia Popa Elida – Veronica Bodorin – Buftei (clasa  a XI-a), Cercul de Pictură – Desen, Palatul Copiilor Tulcea Desen – creaţie plastică

Menţiune

164. Anca Frol Elida – Veronica Bodorin – Buftei (clasa  a IX-a), Cercul de Pictură – Desen, Palatul Copiilor Tulcea Desen – creaţie plastică

I

165. Daniela Corciovă Elida – Veronica Bodorin – Buftei (clasa  a XI-a), Cercul de Pictură – Desen, Palatul Copiilor Tulcea Grafică + Desen – creaţie plastică

II

166. Vanessa Mirea Elida – Veronica Bodorin – Buftei (clasa  a VI-a), Cercul de Pictură – Desen, Palatul Copiilor Tulcea Grafică

Menţiune

167. Andreea – Luciana Dache Elida – Veronica Bodorin – Buftei (clasa  a III-a), Cercul de Pictură – Desen, Palatul Copiilor Tulcea Felicitare

I

168. Elena Mazuru Elida – Veronica Bodorin – Buftei (clasa  a VI-a), Cercul de Pictură – Desen, Palatul Copiilor Tulcea Desen – creaţie plastică

II

169. Roxana Sofian Aragea Daniela Clasa a III-a, Şcoala Cataloi Desen – creaţie plastică

Participare

170. Cristina Iulia Bogdan Aragea Daniela Clasa a III-a, Şcoala Cataloi Desen – creaţie plastică

III

171. Alessandro Cristian Filip Aragea Daniela Clasa Pregătitoare, Şcoala Cataloi Desen – creaţie plastică

III

172. Florentina Gheorghian Aragea Daniela Clasa a III-a, Şcoala Cataloi Desen – creaţie plastică

III

173. Alexia Gabriela Şişcu Aragea Daniela Clasa Pregătitoare, Şcoala Cataloi Ornamente

Menţiune

174. Alexandra Maria Fetuch Aragea Daniela Clasa Pregătitoare, Şcoala Cataloi Ornamente

Participare

175. Ana Crăciun Ana Lungu Grupa Mijlocie, Grădiniţa Cataloi Desen – creaţie plastică + ornament

III

176 Nedelcu Denisa, Gavriş Carmen Ana Lungu Grupa Mijlocie, Grădiniţa Cataloi Desen – creaţie plastică + ornament

Menţiune

177 Cristian Titieni, Alexandra Dănilă, Ştefan Gaidargiu Ana Lungu Grupa Mică – Mijlocie, Grădiniţa Cataloi Desen – creaţie plastică

Participare

178 Mihăiţă Poltorac Silvia Ana Paraschiv Grupa Mare, Grădiniţa Cataloi Desen – creaţie plastică

III

179 Ionuţ Zaharia Silvia Ana Paraschiv Grupa Mare, Grădiniţa Cataloi Desen – creaţie plastică

III

180 Gabriel Dobre Silvia Ana Paraschiv Grupa Mare, Grădiniţa Cataloi Desen – creaţie plastică

III

181 Denisa Constantin Silvia Ana Paraschiv Grupa Mjilocie, Grădiniţa Cataloi Desen – creaţie plastică

Menţiune

182 Andreea Dionisie Silvia Ana Paraschiv Grupa Mjilocie, Grădiniţa Cataloi Desen – creaţie plastică

III

183 Grupa Ursuleţilor Silvia Ana Paraschiv Grădiniţa Cataloi Desen – creaţie plastică

II

184 Georgiana Parfente Laura Băcăran Grupa Mare, Şcoala Gimnazială Frecăţei – Grădiniţa Poşta Desen – creaţie plastică

Participare

185 Lucian Chirilof Laura Băcăran Grupa Mare, Şcoala Gimnazială Frecăţei – Grădiniţa Poşta Ornamente

Participare

186 Elena – Delia Grigore Laura Băcăran Grupa Mare, Şcoala Gimnazială Frecăţei – Grădiniţa Poşta Ornamente

Participare

187 Denis – Florin Ghiban Laura Băcăran Grupa Mare, Şcoala Gimnazială Frecăţei – Grădiniţa Poşta Ornamente

Menţiune

188 Ana – Maria Seceleanu Laura Băcăran Grupa Mijlocie, Şcoala Gimnazială Frecăţei – Grădiniţa Poşta Ornamente

Participare

189 Petre Bărbulescu Oana Nica Clasa a IX-a D, Liceul Tehnologic Gheaba Măneciu Creaţie literară

III

190. Crăciun Silvia – Cosmina Barbu Emilia Clasa a V-a, Şcoala Gimnazială Vultureşti, Creaţie literară

III

191 Oana Matache Viorica Chiriş Cercul de Etnologie – Folclor, Palatul Copiilor Tulcea Mască

II

192 Cristina Maria Bocioagă Viorica Chiriş Cercul de Etnologie – Folclor, Palatul Copiilor Tulcea Mască

II

193 Maria Capră Mihaela Drăghici Grupa Mare, GPP Raza de soare, Urziceni Felicitare

III

194 Milena Ursachi Mihaela Drăghici Grupa Mare, GPP Raza de soare, Urziceni Felicitare

III

195 Mihai Petre Rodica Petre Grupa Mare, GPP Raza de soare, Urziceni Felicitare

III

196 Corina Vasile Rodica Petre Grupa Mare, GPP Raza de soare, Urziceni Felicitare

III

197. Radu Vlăduţ – Mihail Anghel Mirela, Sitemil Ailin Grupa Mare Steluţele, Grădiniţa cu P.P. Dumbrava Minunată Desen – creaţie plastică

Menţiune

198. Ciupercă Bianca – Andreea Anghel Mirela, Sitemil Ailin Grupa Mare Steluţele, Grădiniţa cu P.P. Dumbrava Minunată Desen – creaţie plastică

Menţiune

199. Vrămuleţ Teodora Anghel Mirela, Sitemil Ailin Grupa Mare Steluţele, Grădiniţa cu P.P. Dumbrava Minunată Desen – creaţie plastică

Menţiune

200 Oană Ioana – Denisa Armangic Maria Clasa a IV-a A, Şcoala Alexandru Colfescu, Alexandria, Teleorman Mască

II

201 Drăgostin Alexandra Ulmămei Ioana Clasa a III-a B, Şcoala Alexandru Colfescu, Alexandria, Teleorman Creaţie literară

Menţiune

202 Ţînţăreanu Toma Ulmămei Ioana Clasa a III-a B, Şcoala Alexandru Colfescu, Alexandria, Teleorman Creaţie literară

I

 

203 Rizea Adriana Ulmămei Ioana Clasa a III-a B, Şcoala Alexandru Colfescu, Alexandria, Teleorman Creaţie literară + Desen – creaţie plastică

Menţiune

204 Glăvan Teodora Ulmămei Ioana Clasa a III-a B, Şcoala Alexandru Colfescu, Alexandria, Teleorman Felicitare

Menţiune

205 Icu Ianis Ulmămei Ioana Clasa a III-a B, Şcoala Alexandru Colfescu, Alexandria, Teleorman Desen – creaţie plastică

III

206 Bălănescu Nicoleta – Marlenee Armangic Maria Clasa a IV-a A, Şcoala Alexandru Colfescu, Alexandria, Teleorman Desen – creaţie plastică

Menţiune

207 Cioabă Diana Armangic Maria Clasa a IV-a A, Şcoala Alexandru Colfescu, Alexandria, Teleorman Felicitare

Participare

208 Tatu Alexandru Armangic Maria Clasa a IV-a A, Şcoala Alexandru Colfescu, Alexandria, Teleorman Felicitare

Menţiune

209 Ghiţă Victor Armangic Maria Clasa a IV-a A, Şcoala Alexandru Colfescu, Alexandria, Teleorman Felicitare

III

210 Neacşu Dorin – Andrei Armangic Maria Clasa a IV-a A, Şcoala Alexandru Colfescu, Alexandria, Teleorman Felicitare

III

211 Papan Andreea Armangic Maria Clasa a IV-a A, Şcoala Alexandru Colfescu, Alexandria, Teleorman Desen – creaţie plastică

Participare

212 Bode Adelina Teodorescu Violeta Clasa a II-a A, Şcoala Alexandru Colfescu, Alexandria, Teleorman Desen – creaţie plastică

Participare

213 Marin Alex Teodorescu Violeta Clasa a II-a A, Şcoala Alexandru Colfescu, Alexandria, Teleorman Felicitare

Participare

214 Militaru Nicoleta Teodorescu Violeta Clasa a II-a A, Şcoala Alexandru Colfescu, Alexandria, Teleorman Felicitare

Participare

215 Ispas Octavian Chiriac Anda – Cristina Clasa a II-a A, Şcoala Alexandru Colfescu, Alexandria, Teleorman Felicitare

Participare

216 Nica Edward Chiriac Anda – Cristina Clasa a II-a A, Şcoala Alexandru Colfescu, Alexandria, Teleorman Felicitare

Participare

217 Dobre Cătălin Chiriac Anda – Cristina Clasa a II-a B, Şcoala Alexandru Colfescu, Alexandria, Teleorman Felicitare

Participare

218 Tunaru Mihail Neamu Georgeta Clasa a II-a B, Şcoala Alexandru Colfescu, Alexandria, Teleorman Felicitare

Participare

219 Oprea Radu Neamu Georgeta Clasa a II-a B, Şcoala Alexandru Colfescu, Alexandria, Teleorman Felicitare

Participare

220 Toader Sara Neamu Georgeta Clasa a II-a B, Şcoala Alexandru Colfescu, Alexandria, Teleorman Felicitare

Participare

221 Filipescu Mihaela Elena – Dorela Dăescu Clasa a VII-a, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Ţicleni, jud. Gorj Masca

III

222 Bobelnicu Robert Elena – Dorela Dăescu Clasa a VII-a, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Ţicleni, jud. Gorj Masca

I

223 Pleşea Alexandru Elena – Dorela Dăescu Clasa a V-a, Şcoala Gimnazială Nicolae Tomovici, Plopşoru, Gorj Desen – creaţie plastică

Participare

224 Grecu Maria Jenica Malai Clasa a III-a, Şcoala Gimnazială Jurilovca Desen – creaţie plastică

III

225 Sebe Alexandra Theodora Jenica Malai Clasa a III-a, Şcoala Gimnazială Jurilovca Desen – creaţie plastică

Participare

226 Haralambie Teodora – Raisia Jenica Malai Clasa a III-a, Şcoala Gimnazială Jurilovca Desen – creaţie plastică

Menţiune

227 Simionov Rosa – Izabela Jenica Malai Clasa a III-a, Şcoala Gimnazială Jurilovca Desen – creaţie plastică

Menţiune

228 Popovici Emilia Pavel Viorica Clasa a III-a A, Liceul de Arte George Georgescu Desen – creaţie plastică

I

229 Savin Bianca Pavel Viorica Clasa a III-a A, Liceul de Arte George Georgescu Desen – creaţie plastică

II

230 Vasian Ana Pavel Viorica Clasa a III-a A, Liceul de Arte George Georgescu Desen – creaţie plastică

I

231 Colesnic Teodora Pavel Viorica Clasa a III-a A, Liceul de Arte George Georgescu Desen – creaţie plastică

II

232 Ignatencu Camelia Pavel Viorica Clasa a III-a A, Liceul de Arte George Georgescu Creaţie literară

I

233 Constantinescu Bianca Maria Gheorghe Clasa Pregătitoare, Liceul de Arte George Georgescu Desen – creaţie plastică

Participare

234 Ditcov Ana Maria Maria Gheorghe Clasa Pregătitoare, Liceul de Arte George Georgescu Desen – creaţie plastică

Menţiune

235 Casian Mauna David Maria Gheorghe Clasa Pregătitoare, Liceul de Arte George Georgescu Desen – creaţie plastică

III

236 Cărare Ayana Maria Gheorghe Clasa Pregătitoare, Liceul de Arte George Georgescu Desen – creaţie plastică

I

237 Odagiu Delia Maria Gheorghe Clasa Pregătitoare, Liceul de Arte George Georgescu Desen – creaţie plastică

II

238 Radu Sabina Maria Gheorghe Clasa Pregătitoare, Liceul de Arte George Georgescu Desen – creaţie plastică

Participare

239 Lisavencu Adriela Maria Gheorghe Clasa Pregătitoare, Liceul de Arte George Georgescu Desen – creaţie plastică

III

240 Spiridon Raluca Maria Gheorghe Clasa Pregătitoare, Liceul de Arte George Georgescu Desen – creaţie plastică

III

241 Neguş Bianca Petcu Lucreţia Clasa a IV-a, Liceul de Arte George Georgescu Desen – creaţie plastică

II

242 Ion Tania Theodora Petcu Lucreţia Clasa a IV-a, Liceul de Arte George Georgescu Desen – creaţie plastică

Menţiune

 

243 Grumeza Cristina Petcu Lucreţia Clasa a IV-a, Liceul de Arte George Georgescu Desen – creaţie plastică

II

244 Sandu Ana Maria Petcu Lucreţia Clasa a IV-a, Liceul de Arte George Georgescu Desen – creaţie plastică

Participare

245 Stoicescu Carina – Maria Petcu Lucreţia Clasa a IV-a, Liceul de Arte George Georgescu Desen – creaţie plastică

Menţiune

246 Popa Andreea Valentina Petcu Lucreţia Clasa a IV-a, Liceul de Arte George Georgescu Desen – creaţie plastică

I

247 Călin Maria Cărare Aurora Clasa a II-a A, Liceul de Arte George Georgescu Desen – creaţie plastică

Menţiune

248 Fronescu Teodora Cărare Aurora Clasa a II-a A, Liceul de Arte George Georgescu Desen – creaţie plastică

III

249 Niţă Mădălina Cărare Aurora Clasa a II-a A, Liceul de Arte George Georgescu Desen – creaţie plastică

Menţiune

 

250 Pavel Robert Pavel Viorica Clasa a III-a A, Liceul de Arte George Georgescu Creaţie literară

II

251 Frangeti Marco Pavel Viorica Clasa a III-a A, Liceul de Arte George Georgescu Creaţie literară

Menţiune

252 Babencu Cristian Pavel Viorica Clasa a III-a A, Liceul de Arte George Georgescu Creaţie literară

III

253 Ignatencu Camelia Pavel Viorica Clasa a III-a A, Liceul de Arte George Georgescu Creaţie literară

II

254 Florian Rebeca Boteanu Eugenia Palatul Copiilor Bacău, Filiala Comăneşti Desen – creaţie plastică

Participare

255 Văcăraşu Alexandra Boteanu Eugenia Palatul Copiilor Bacău, Filiala Comăneşti Desen – creaţie plastică

III

 

256 Iftimoiu Cătălina Boteanu Eugenia Palatul Copiilor Bacău, Filiala Comăneşti Desen – creaţie plastică

Menţiune

257 Dascălu Victoria Boteanu Eugenia Palatul Copiilor Bacău, Filiala Comăneşti Desen – creaţie plastică

II

258 Roşu Mădălina Boteanu Eugenia Palatul Copiilor Bacău, Filiala Comăneşti Desen – creaţie plastică

Participare

259 Vartolomei Giulia Boteanu Eugenia Palatul Copiilor Bacău, Filiala Comăneşti Desen – creaţie plastică

Participare

  Matei Daria Boteanu Eugenia Palatul Copiilor Bacău, Filiala Comăneşti Desen – creaţie plastică

Participare

260 Ion Alexandra Boteanu Eugenia Palatul Copiilor Bacău, Filiala Comăneşti Desen – creaţie plastică

Participare

261 Cojocaru Alexandra Boteanu Eugenia Palatul Copiilor Bacău, Filiala Comăneşti Desen – creaţie plastică

Participare

262 Ionică Raluca Barbu Emilia G.N.P. Vlăngăreşti, loc. Vultureşti, jud. Olt Desen – creaţie plastică

Participare

 

263 Buşeu Lavinia Barbu Emilia G.N.P. Vlăngăreşti, loc. Vultureşti, jud. Olt Desen – creaţie plastică

Participare

 

264 Copiii de la G.N.P. Vlăngăreşti Barbu Emilia G.N.P. Vlăngăreşti, loc. Vultureşti, jud. Olt Fotografie

Participare

 

265 Lupoaie Ana – Maria Grosu Sanda Clasa a V-a, Şcoala Specială Gimnazială Constantin Păunescu, Tecuci Ornamente

Menţiune

266 Vulpe Vanesa Grosu Sanda Clasa a V-a, Şcoala Specială Gimnazială Constantin Păunescu, Tecuci Ornamente

Menţiune

267 Ghiorghiţă Alexandru Grosu Sanda Clasa a V-a, Şcoala Specială Gimnazială Constantin Păunescu, Tecuci Ornamente

II

268 Tudorie Vasilica Chiriac Andreea Clasa a VII-a, Şcoala Specială Gimnazială Constantin Păunescu, Tecuci Ornamente

Menţiune

269 Dănăilă Georgiana Chiriac Andreea Clasa a VII-a, Şcoala Specială Gimnazială Constantin Păunescu, Tecuci Ornamente

Menţiune

270 Anghel Gina Mihalache Elena Clasa a VI-a, Şcoala Specială Gimnazială Constantin Păunescu, Tecuci Felicitare

III

271 Popa Florentina Mihalache Elena Clasa a VI-a, Şcoala Specială Gimnazială Constantin Păunescu, Tecuci Felicitare

Participare

272 Lazăr Alexandru Elena Fărcăşanu Clasa a II-a, Şcoala Specială Gimnazială Constantin Păunescu, Tecuci Felicitare

III

273 Roman Remus Maricel Elena Fărcăşanu Clasa a II-a, Şcoala Specială Gimnazială Constantin Păunescu, Tecuci Felicitare

Participare

274 Maxim George Elena Fărcăşanu Clasa a II-a, Şcoala Specială Gimnazială Constantin Păunescu, Tecuci Felicitare

Participare

275 Hotnogu Daniel Elena Fărcăşanu Clasa a II-a, Şcoala Specială Gimnazială Constantin Păunescu, Tecuci Felicitare

II

276 Bozianu David Ciubotariu Beatrice Clasa Pregătitoare, Şcoala Specială Gimnazială Constantin Păunescu, Tecuci Felicitare

Participare

277 Mitrofan Gabriel Ciubotariu Beatrice Clasa Pregătitoare, Şcoala Specială Gimnazială Constantin Păunescu, Tecuci Felicitare

Menţiune

278 Pavel Mickele Ciubotariu Beatrice Clasa Pregătitoare, Şcoala Specială Gimnazială Constantin Păunescu, Tecuci Felicitare

Menţiune

279 Ungureanu Cristina   Clasa a VII-a, Şcoala Nicolae Iorga, Creaţie literară

Menţiune

280 Clasa I C Marinela Hudea Clasa I C, Şcoala Alexandru Ciucurencu Ornamente

I

281. Mitu Dalia Cristina Marinela Hudea Clasa I C, Şcoala Alexandru Ciucurencu Desen – creaţie plastică

Menţiune

282. Cacencu Alexandru Marinela Hudea Clasa I C, Şcoala Alexandru Ciucurencu Desen – creaţie plastică

Menţiune

283. Lăcătuş Paraschiv – Cătălin Marinela Hudea Clasa I C, Şcoala Alexandru Ciucurencu Desen – creaţie plastică

Menţiune

284. Iaschiu Maria Catinca Marinela Hudea Clasa I C, Şcoala Alexandru Ciucurencu Desen – creaţie plastică

Menţiune

285. Mihăescu Alexandru Florin Marinela Hudea Clasa I C, Şcoala Alexandru Ciucurencu Desen – creaţie plastică

Menţiune

286. Haralambie Elena Monica Marinela Hudea Clasa I C, Şcoala Alexandru Ciucurencu Desen – creaţie plastică

Menţiune

287. Enuşcă Maria Alexandra Marinela Hudea Clasa I C, Şcoala Alexandru Ciucurencu Desen – creaţie plastică

Menţiune

288. Mitu Paul Gabriel Marinela Hudea Clasa I C, Şcoala Alexandru Ciucurencu Desen – creaţie plastică

Menţiune

289. Timofan Rareş Marinela Hudea Clasa I C, Şcoala Alexandru Ciucurencu Desen – creaţie plastică

II

290. Chirică Teodor Cristian Marinela Hudea Clasa I C, Şcoala Alexandru Ciucurencu Desen – creaţie plastică

III

291. Ioana – Alexandra Libu Elena Goga Clasa a V-a A, Liceul Teoretic Decebal, Ovidiu, jud. Constanţa Creaţia literară

II

293 Irimia Raluca –Elena, Terţiu Elena – Raluca Opaiţ Anca Clasa a VII-a A, Şcoala Gimnazială Nr. 2 Mărăşeşti Ornamente

I

294 Zaharia Andreea Opaiţ Anca Clasa a VII-a A, Şcoala Gimnazială Nr. 2 Mărăşeşti Felicitare

II

295 Negoiţă Sorana Opaiţ Anca Clasa a VII-a A, Şcoala Gimnazială Nr. 2 Mărăşeşti Butaforie

II

296 Brăgăruş Isabelle, Petre Adelina, Stoica Georgiana Iordache Georgeta Clasa a III-a B, Şcoala Gimnazială Nr. 2 Mărăşeşti Ornamente

I

297 Apetrei Andreea Iordache Georgeta Clasa a III-a B, Şcoala Gimnazială Nr. 2 Mărăşeşti Felicitare

I

298 Vladu Filip Eduard Pavel Ioana Grupa Mijlocie, Grădiniţa Samariteanul Nr. 22, Drobeta – Turnu Severin, Mehedinţi Desen – creaţie plastică

Menţiune

299 Argint David Cristian Pavel Ioana Grupa Mijlocie, Grădiniţa Samariteanul Nr. 22, Drobeta – Turnu Severin, Mehedinţi Desen – creaţie plastică

III

300 Nae Naomi Lăcraru Aneta Grupa Mare, Grădiniţa Samariteanul Nr. 22, Drobeta – Turnu Severin, Mehedinţi Desen – creaţie plastică

Participare

301 Ciurea Kevin Lăcraru Aneta Grupa Mare, Grădiniţa Samariteanul Nr. 22, Drobeta – Turnu Severin, Mehedinţi Desen – creaţie plastică

II

302 Gherghinoiu Beniamin Lăcraru Aneta Grupa Mare, Grădiniţa Samariteanul Nr. 22, Drobeta – Turnu Severin, Mehedinţi Desen – creaţie plastică

III

303 Busuioc Irina Lăcraru Aneta Grupa Mare, Grădiniţa Samariteanul Nr. 22, Drobeta – Turnu Severin, Mehedinţi Desen – creaţie plastică

Menţiune

304 David Mihuţoniu Lăcraru Aneta Grupa Mare, Grădiniţa Samariteanul Nr. 22, Drobeta – Turnu Severin, Mehedinţi Desen – creaţie plastică

III

305 Straisfeld Greta Lăcraru Aneta Grupa Mare, Grădiniţa Samariteanul Nr. 22, Drobeta – Turnu Severin, Mehedinţi Desen – creaţie plastică

II

306 Şerban Gabriela Fediuc Liliana Clasa Pregătitoare C, Şcoala I.L. Caragiale Desen – creaţie plastică

III

 

307 Toader Sabina Fediuc Liliana Clasa Pregătitoare C, Şcoala I.L. Caragiale Desen – creaţie plastică

Menţiune

308 Munteanu Mateo Fediuc Liliana Clasa Pregătitoare C, Şcoala I.L. Caragiale Desen – creaţie plastică

Participare

309 Ştir David Fediuc Liliana Clasa Pregătitoare C, Şcoala I.L. Caragiale Desen – creaţie plastică

I

310 Petrov Robert Fediuc Liliana Clasa Pregătitoare C, Şcoala I.L. Caragiale Desen – creaţie plastică

Menţiune

311 Mihalcea Rareş Fediuc Liliana Clasa Pregătitoare C, Şcoala I.L. Caragiale Desen – creaţie plastică

Menţiune

312 Bejan Alexia Fediuc Liliana Clasa Pregătitoare C, Şcoala I.L. Caragiale Desen – creaţie plastică

Menţiune

313 Andriol Alisia Fediuc Liliana Clasa Pregătitoare C, Şcoala I.L. Caragiale Desen – creaţie plastică

Menţiune

314 Pricop Cristian Fediuc Liliana Clasa Pregătitoare C, Şcoala I.L. Caragiale Desen – creaţie plastică

Participare

315 Oprea Elena Mihailov Alina Clasa a IX-a, Cercul de desen / pictură; Clubul Copiilor Babadag Desen – creaţie plastică

II

316 Pencu Ştefan Mihailov Alina Grupa Mare, Cercul de desen / pictură; Clubul Copiilor Babadag Desen – creaţie plastică

Participare

317 Hagiu Cristina Mihailov Alina Grupa 0, Cercul de desen / pictură; Clubul Copiilor Babadag Desen – creaţie plastică + felicitare

III

318 Jacotă Mădălina Mihailov Alina Clasa a IX-a, Cercul de desen / pictură; Clubul Copiilor Babadag Desen – creaţie plastică

II

319 Nicula Andreea Mihailov Alina Clasa a IV-a, Cercul de desen / pictură; Clubul Copiilor Babadag Desen – creaţie plastică

Menţiune

320 Condrat Raisa Mihailov Alina Clasa a IV-a, Cercul de desen / pictură; Clubul Copiilor Babadag Desen – creaţie plastică

Menţiune

321 Filip Dalia Mihailov Alina Clasa a IV-a, Cercul de desen / pictură; Clubul Copiilor Babadag Desen – creaţie plastică + felicitare

III

322 Buţulescu Florin Mihailov Alina Clasa a VI-a, Cercul de desen / pictură; Clubul Copiilor Babadag Desen – creaţie plastică

Participare

323 Pascu Teodora Mihailov Alina Clasa I, Cercul de desen / pictură; Clubul Copiilor Babadag Desen – creaţie plastică

Menţiune

324 Butucea Alexandru Mihailov Alina Grupa Mare, Cercul de desen / pictură; Clubul Copiilor Babadag Desen – creaţie plastică

Participare

 

325 Cristina Ionaşcu Mihailov Alina Clasa a II-a, Cercul de desen / pictură; Clubul Copiilor Babadag Desen – creaţie plastică

Menţiune

326 Dumitru David Mihailov Alina Clasa I, Cercul de desen / pictură; Clubul Copiilor Babadag Desen – creaţie plastică

III

327 Nedeloiu Daria Mihailov Alina Grupa 0, Cercul de desen / pictură; Clubul Copiilor Babadag Desen – creaţie plastică + felicitare

III

328 Croitoru Bianca Mihailov Alina Clasa a IV-a, Cercul de desen / pictură; Clubul Copiilor Babadag Desen – creaţie plastică + felicitare

III

329 Vlad Valeria Mihailov Alina Clasa a IV-a, Cercul de desen / pictură; Clubul Copiilor Babadag Desen – creaţie plastică

III

330 Ion Elena Mihailov Alina Clasa a VI-a, Cercul de desen / pictură; Clubul Copiilor Babadag Desen – creaţie plastică

III

331 Moraru Mihaela Mihailov Alina Clasa a IV-a, Cercul de desen / pictură; Clubul Copiilor Babadag Desen – creaţie plastică + felicitare

II

332 Moraru Claudia Mihailov Alina Clasa a VII-a, Cercul de desen / pictură; Clubul Copiilor Babadag Desen – creaţie plastică

II

333 Armeanu Beatrice Mihailov Alina Clasa a IX-a, Cercul de desen / pictură; Clubul Copiilor Babadag Desen – creaţie plastică

Menţiune

334 Dănăilă Denisa Mihailov Alina Clasa a II-a, Cercul de desen / pictură; Clubul Copiilor Babadag Desen – creaţie plastică + felicitare

I

335 Benkó Estera Mihailov Alina Clasa a II-a, Cercul de desen / pictură; Clubul Copiilor Babadag Desen – creaţie plastică

III

336 Rusu Fabiola Mihailov Alina Clasa a IV-a, Cercul de desen / pictură; Clubul Copiilor Babadag Desen – creaţie plastică + felicitare

Menţiune

337 Păun Cătălin Mihailov Alina Clasa a IV-a, Cercul de desen / pictură; Clubul Copiilor Babadag Felicitare

III

338 Herţe Noemi Mihailov Alina Clasa a IV-a, Cercul de desen / pictură; Clubul Copiilor Babadag Felicitare

Menţiune

339 Nediu Cristina Mihailov Alina Clasa a IV-a, Cercul de desen / pictură; Clubul Copiilor Babadag Felicitare

Participare

340 Ardeleanu Mina Sorina Toc Maria Clasa a IV-a, Şcoala Constantin Platon Bacău Creaţie literară

I

341 Adrian – Florin Duţă Adriana Dumitru Clasa a V-a, Liceul Pedagogic Matei Basarab, Slobozia Creaţie literară

I

342 Carina Unal Ecaterina Stroe Liceul de Artă Ionel Perlea, Slobozia Creaţie literară

I

343 Dragoş Antonio Vlaicu Adriana Dumitru Clasa a V-a, Liceul Pedagogic Matei Basarab, Slobozia Creaţie literară

I

344 Eduard Manolescu Adriana Dumitru Clasa a V-a, Liceul Pedagogic Matei Basarab, Slobozia Creaţie literară

II

345 Nicoleta Raluca Trandafir Adriana Dumitru Clasa a V-a, Liceul Pedagogic Matei Basarab, Slobozia Creaţie literară

Participare

346 Pascale Mara Boşcu Laura şi Ionele Maria Clasa Pregătitoare, Şcoala Gimnazială I. L. Caragiale Tulcea Ornamente

III

347 Robu Bianca Boşcu Laura şi Ionele Maria Clasa Pregătitoare, Şcoala Gimnazială I. L. Caragiale Tulcea Ornamente

Menţiune

348 Constantin Corina Boşcu Laura şi Ionele Maria Clasa Pregătitoare, Şcoala Gimnazială I. L. Caragiale Tulcea Ornamente

Menţiune

349 Grigore Adriana Boşcu Laura şi Ionele Maria Clasa Pregătitoare, Şcoala Gimnazială I. L. Caragiale Tulcea Ornamente

Menţiune

350 Dima Vlad Boşcu Laura şi Ionele Maria Clasa Pregătitoare, Şcoala Gimnazială I. L. Caragiale Tulcea Ornamente

Menţiune

351 Băluţă Raluca Boşcu Laura şi Ionele Maria Clasa Pregătitoare, Şcoala Gimnazială I. L. Caragiale Tulcea Ornamente

III

352 Dache Andreea Alexe Emilia Clasa a III-a, Liceul de Arte George Georgescu Desen – creaţie plastică

Menţiune

353 Alexandru Maria Alexe Emilia Clasa a III-a, Liceul de Arte George Georgescu Desen – creaţie plastică

II

354 Luca Vlad Alexe Emilia Clasa a III-a, Liceul de Arte George Georgescu Desen – creaţie plastică

II

355 Dumitru Georgeta Alexe Emilia Clasa a III-a, Liceul de Arte George Georgescu Desen – creaţie plastică

II

356 Popa Diana Alexe Emilia Clasa a III-a, Liceul de Arte George Georgescu Desen – creaţie plastică

III

357 Buteşteanu Mihaela – Virginia Barbu Emilia GNP Vlăngăreşti Creaţie literară

III

358 Văsoi Alessandra Alexe Emilia Clasa a III-a, Liceul de Arte George Georgescu Desen – creaţie plastică

Participare

359. Popa Elena Adriana Popa Mioara Clasa a X-a, Colegiul Naţional Sf. Sava, Chitila, Ilfov Icoană

I

360 Grupa Mijlocie Nr. 5 Curleancă Mariana, Ion Gabriela Sanda Grădiniţa Step by Step Nr. 3 Tulcea Desen – creaţie plastică

II

361 Grupa Mare Nr. 1 Neculiţă Maria Grădiniţa Step by Step Nr. 3 Tulcea Desen – creaţie plastică

I

362 Grupa Mică Nr. 8 Boabă Gabriela, Erofei Claudia Grădiniţa Step by Step Nr. 3 Tulcea Desen – creaţie plastică

Menţiune

363 Cozma Rareş – Mihai Feodot Svetlana Clasa I, Şcoala Jurilovca Butaforie

Participare

364. Busuioc David Bejenaru Mihaela Grupa Mare, Grădiniţa Şcolii Nr. 12 Desen – creaţie plastică

II

365. Creţu Silvia Bejenaru Mihaela Grupa Mare, Grădiniţa Şcolii Nr. 12 Ornamente

Menţiune

366. Grupa Mare Bejenaru Mihaela Grupa Mare, Grădiniţa Şcolii Nr. 12 Desen – creaţie plastică

Participare

367. Rangu Bianca Cristina Goga Elena Clasa a V-a A, Liceul Teoretic Decebal Constanţa Creaţie literară

II

368. Voiculeţ Cristina Ivana Valeria Clasa a VIII-a, Şcoala Gimnazială Icoana, jud. Olt Desen – creaţie plastică

III

369 Istrate Claudiu Ivana Valeria Clasa a VIII-a, Şcoala Gimnazială Icoana, jud. Olt Desen – creaţie plastică

Menţiune

370 Onexe Florentina Ivana Valeria Clasa a VIII-a, Şcoala Gimnazială Icoana, jud. Olt Desen – creaţie plastică

Participare

371 Albu Valentina Băbărelu Simona Clasa a VI-a, Şcoala Gimnazială Icoana, jud. Olt Desen – creaţie plastică

Participare

 

372 Ivana Alin – Mihail Giurea Cătălin Clasa a VI-a, Liceul Ştefan Diaconescu, Potcoava, jud. Olt Desen – creaţie plastică

III

373 Grupa Mijlocie Sandu Anca Romanescu Florentina Grădiniţa Nr. 3 Step by Step Tulcea Desen – creaţie plastică

II

374 Grupa Mare 4 Ghenciu Agafia, Mazăre Gabriela Grădiniţa Nr. 3 Step by Step Tulcea Desen – creaţie plastică

III

375 Grupa Mare Blânzeanu Aurelia, Moruzov Angelica Grădiniţa Nr. 3 Step by Step Tulcea Desen – creaţie plastică

Participare

376 Frol Anca Oancea Traian, Oancea Veronica Clasa a IX-a, Liceul de Arte George Georgescu Desen – creaţie plastică

I

377 Suditu Elena Oancea Traian, Oancea Veronica Clasa a IX-a, Liceul de Arte George Georgescu Desen – creaţie plastică

III

 

378 Antoce Eduard Oancea Traian, Oancea Veronica Clasa a VIII-a, Liceul de Arte George Georgescu Desen – creaţie plastică

II

379 Butnaru Mădălina Oancea Traian, Oancea Veronica Clasa a VIII-a, Liceul de Arte George Georgescu Desen – creaţie plastică

I

 

380 Barbu Vlad Oancea Traian, Oancea Veronica Clasa a VIII-a, Liceul de Arte George Georgescu Desen – creaţie plastică

II

381 Găină Andi Oancea Traian, Oancea Veronica Clasa a VIII-a, Liceul de Arte George Georgescu Desen – creaţie plastică

III

382 Safca Cristina Oancea Traian, Oancea Veronica Clasa a VIII-a, Liceul de Arte George Georgescu Desen – creaţie plastică

III

383 Radu Ancuţa Oancea Traian, Oancea Veronica Clasa a VIII-a, Liceul de Arte George Georgescu Desen – creaţie plastică

II

 

384 Marinca Patrik Andrei Zehan Elena Grupa Mijlocie Fluturaşilor, Grădiniţa Bentipami, Baia Mare, jud. Maramureş Ornamente

Participare

385 Rotărescu Alexandra Iasmina Zehan Elena Grupa Mare Buburuzelor, Grădiniţa Bentipami, Baia Mare, jud. Maramureş Ornamente

Participare

386 Cozma Diana Zehan Elena Grupa Mijlocie Fluturaşilor, Grădiniţa Bentipami, Baia Mare, jud. Maramureş Desen – creaţie plastică

III

387 Rotărescu Nicolae Zehan Elena Grupa Mijlocie Fluturaşilor, Grădiniţa Bentipami, Baia Mare, jud. Maramureş Desen – creaţie plastică

Participare

388 Ciorbă Adelina Zehan Elena Grupa Mare Buburuzelor, Grădiniţa Bentipami, Baia Mare, jud. Maramureş Desen – creaţie plastică

I

389 Blidar Luca Alexis Rus Anca Grupa Mare Fluturaşilor, Grădiniţa Bentipami, Baia Mare, jud. Maramureş Desen – creaţie plastică

Menţiune

390 Ghita Miruna Agnes Pop Adela Vasilica Grupa Mare Buburuzelor, Grădiniţa Bentipami, Baia Mare, jud. Maramureş Desen – creaţie plastică

Participare

 

391 Chiforiuc Lukas Alexis Pop Adela Vasilica Grupa Mare Buburuzelor, Grădiniţa Bentipami, Baia Mare, jud. Maramureş Desen – creaţie plastică

Menţiune

392 Pop Alex Costin Maria Grupa Mijlocie Fluturaşilor, Grădiniţa Bentipami, Baia Mare, jud. Maramureş Desen – creaţie plastică

Menţiune

393 Zamfirescu Lima Rodrigues David Costin Maria Grupa Mare Buburuzelor, Grădiniţa Bentipami, Baia Mare, jud. Maramureş Desen – creaţie plastică

Participare

394 Gulben Gunay Kapka Hristova şi Mariana Velikova Kindergarten Kolartsi, municipalitatea Tervel, Bulgaria Obiceiuri

I

395 Merin Seidat Kapka Hristova şi Donka Koleva Kindergarten Bozhan, municipalitatea Tervel, Bulgaria Ornamente

II

396 Aidjan Tedjan Kapka Hristova şi Donka Koleva Kindergarten Bozhan, municipalitatea Tervel, Bulgaria Felicitare

III

397 Julide Djihan Kapka Hristova, Dori Ivanova şi Rositsa Prodanova Kindergarten Detelina, Municipalitatea Tervel, Bulgaria Ornamente

I

398 Nikita Iordanova Kapka Hristova, Dori Ivanova şi Rositsa Prodanova Kindergarten Detelina, Municipalitatea Tervel, Bulgaria Ornamente

I

399 Raia Plamenova Kapka Hristova, Dori Ivanova şi Rositsa Prodanova Kindergarten Detelina, Municipalitatea Tervel, Bulgaria Ornamente

III

400 Preslava Ulianova Kapka Hristova, Dori Ivanova şi Rositsa Prodanova Kindergarten Detelina, Municipalitatea Tervel, Bulgaria Ornamente

I

401 Gabriela Ilianova Kapka Hristova, Dori Ivanova şi Rositsa Prodanova Kindergarten Detelina, Municipalitatea Tervel, Bulgaria Ornamente

II

402 Esin Erdinch Kapka Hristova, Dori Ivanova şi Rositsa Prodanova Kindergarten Detelina, Municipalitatea Tervel, Bulgaria Ornamente

III

403 Feimie Mehmed Kapka Hristova, Dori Ivanova şi Rositsa Prodanova Kindergarten Detelina, Municipalitatea Tervel, Bulgaria Ornamente

III

404 Damla Vejdy Kapka Hristova, Dori Ivanova şi Rositsa Prodanova Kindergarten Detelina, Municipalitatea Tervel, Bulgaria Ornamente

II

405 Eda Mehmed Kapka Hristova şi Iordanka Mitkova Kindergarten Kolartsi, municipalitatea Tervel, Bulgaria Desen – creaţie plastică

III

406 Meglena Radeva Kapka Hristova şi Nicolinka Koleva Kindergarten Sarnets, municipalitatea Tervel, Bulgaria Desen – creaţie plastică

Participare

407 Semra Demireva Kapka Hristova şi Nicolinka Koleva Kindergarten Sarnets, municipalitatea Tervel, Bulgaria Desen – creaţie plastică + Felicitare

II

408 Ikmet Deanov Kapka Hristova şi Nicolinka Koleva Kindergarten Sarnets, municipalitatea Tervel, Bulgaria Desen – creaţie plastică + Felicitare

I

409 Kristina Kateva Kapka Hristova şi Nicolinka Koleva Kindergarten Sarnets, municipalitatea Tervel, Bulgaria Desen – creaţie plastică + Felicitare

Participare

410 Elis Bilgin Kapka Hristova şi Nicolinka Koleva Kindergarten Sarnets, municipalitatea Tervel, Bulgaria Desen – creaţie plastică + Felicitare

Participare

411 Grupa Mare Andrei Laura şi Vasile Nicoleta Grădiniţa Colegiului Agricol Nicolae Cornăţeanu Desen – creaţie plastică

II

412 Grigore Lucian Paul Dumbravă Angela şi Şoavă Galina Grupa Mare Curioşii, Grădiniţa Liceului Teoretic Ion Creangă Desen – creaţie plastică

II

413 Condrat Ioana Dumbravă Angela şi Şoavă Galina Grupa Mare Curioşii, Grădiniţa Liceului Teoretic Ion Creangă Desen – creaţie plastică

Menţiune

414 Ciortea Andrei Dumbravă Angela şi Şoavă Galina Grupa Mare Curioşii, Grădiniţa Liceului Teoretic Ion Creangă Desen – creaţie plastică

Menţiune

415 Moroianu Mihai Marian Dumbravă Angela şi Şoavă Galina Grupa Mare Curioşii, Grădiniţa Liceului Teoretic Ion Creangă Desen – creaţie plastică

Participare

416 Stoica Bianca Maria Dumbravă Angela şi Şoavă Galina Grupa Mare Curioşii, Grădiniţa Liceului Teoretic Ion Creangă Desen – creaţie plastică

III

417 Ciocea Elena Loredana Dumbravă Angela şi Şoavă Galina Grupa Mare Curioşii, Grădiniţa Liceului Teoretic Ion Creangă Desen – creaţie plastică

Participare

418 Constantin Sergiu Marian Dumbravă Angela şi Şoavă Galina Grupa Mare Curioşii, Grădiniţa Liceului Teoretic Ion Creangă Desen – creaţie plastică

Menţiune

419 Marin David Ciobanu Ileana Grupa Mică II, Grădiniţa Nr. 1, Măgurele jud. Ilfov Butaforie

Participare

420 Ciobanu Daria Ciobanu Ileana Grupa Mică II, Grădiniţa Nr. 1, Măgurele jud. Ilfov Desen – creaţie plastică

II

421 Miu Mirna Maria Chiripuci Niculina Grupa Mare II, Grădiniţa Nr. 1, Măgurele jud. Ilfov Butaforie

III

422 Stoian Mădălina Chiripuci Niculina Grupa Mare II, Grădiniţa Nr. 1, Măgurele jud. Ilfov Desen – creaţie plastică

I

423 Teodor Alexia Chiripuci Niculina Grupa Mare II, Grădiniţa Nr. 1, Măgurele jud. Ilfov Desen – creaţie plastică

Participare

424 Oltenaşu Mario Ionuţ Chiripuci Niculina Grupa Mare II, Grădiniţa Nr. 1, Măgurele jud. Ilfov Desen – creaţie plastică

Participare

425 Nita Vlad Andrei Viorica Grupa Mare III, Grădiniţa Nr. 1, Măgurele jud. Ilfov Desen – creaţie plastică

Participare

426 Frigură Darius Andrei Viorica Grupa Mare III, Grădiniţa Nr. 1, Măgurele jud. Ilfov Desen – creaţie plastică

Participare

427 Anghel Mihai Andrei Viorica Grupa Mare III, Grădiniţa Nr. 1, Măgurele jud. Ilfov Desen – creaţie plastică

Participare

428 Leonte Maya Andrei Viorica Grupa Mare III, Grădiniţa Nr. 1, Măgurele jud. Ilfov Desen – creaţie plastică

III

429 David Balan Andrei Viorica Grupa Mare III, Grădiniţa Nr. 1, Măgurele jud. Ilfov Desen – creaţie plastică

III

430 Vasilescu Ema Goga Elena Clasa a V-a A, Liceul Teoretic Decebal, Constanţa Creaţie literară

Menţiune

 

431 Hamwi Sara Goga Elena Clasa a V-a A, Liceul Teoretic Decebal, Constanţa Creaţie literară

Menţiune

432 Hînză Andrei – Rareş Goga Elena Clasa a V-a A, Liceul Teoretic Decebal, Constanţa Creaţie literară

Menţiune

433 Frangu Maria – Alexandra Goga Elena Clasa a V-a A, Liceul Teoretic Decebal, Constanţa Creaţie literară

Menţiune

434 Hînză Alexandru – Lucian Goga Elena Clasa a V-a A, Liceul Teoretic Decebal, Constanţa Creaţie literară

III

 

435 Robert Beznea Goga Elena Clasa a V-a A, Liceul Teoretic Decebal, Constanţa Creaţie literară

II

436 Tuică – Arion Miruna Goga Elena Clasa a V-a A, Liceul Teoretic Decebal, Constanţa Creaţie literară

Menţiune

 

437 Hristu Leonard Goga Elena Clasa a V-a A, Liceul Teoretic Decebal, Constanţa Creaţie literară

I

438 Cartoafă Maria – Mirabela Chiriac Violeta Clasa a IV-a, Şcoala Primară Sarinasuf Icoană

II

439 Meregiu Larisa – Elena Chiriac Violeta Clasa a II-a, Şcoala Primară Sarinasuf Icoană

I

440 Avram Rebecca Prefunga Valeria Grupa Mică A, Grădiniţa PP Nr. 56, Oradea Desen – creaţie plastică

Participare

441 Hărdălău Luca Prefunga Valeria Grupa Mică A, Grădiniţa PP Nr. 56, Oradea Desen – creaţie plastică

Participare

442 Grecu Carina Prefunga Valeria Grupa Mică A, Grădiniţa PP Nr. 56, Oradea Desen – creaţie plastică

Participare

443 Vass Alexandra Turcinschi Viorica Grupa Mare, Grădiniţa P.P. Nr. 2 Sighişoara Desen – creaţie plastică

Participare

444 Iakab – Kovács Evelin Cosmineanu Enikő Grupa Mare, Grădiniţa P.P. Nr. 2 Sighişoara Desen – creaţie plastică

Participare

445 Ciocan Abel – Marian Turcinschi Viorica Grupa Mijlocie, Grădiniţa P.P. Nr. 2 Sighişoara Desen – creaţie plastică

II

446 Fülöp Gellert Cosmineanu Enikő Grupa Mijlocie, Grădiniţa P.P. Nr. 2 Sighişoara Desen – creaţie plastică

Participare

447 Hegedüs Andrea Cosmineanu Enikő Grupa Mare, Grădiniţa P.P. Nr. 2 Sighişoara Desen – creaţie plastică

II

448 Romulus Mădălina Goga Elena Clasa a V-a A, Liceul Teoretic Decebal, Constanţa Creaţie literară

III

449 Rotaru Miruna – Renata Panaite Anca Grupa Mică, Grădiniţa Nr. 1 Babadag Desen – creaţie plastică

Participare

450 Maria Vlad, Balaban Aylin – Andreea, Enache Andrei Panaite Anca Grupa Mică, Grădiniţa Nr. 1 Babadag Desen – creaţie plastică

Participare

451 Cicarma Adelina Goga Elena Clasa a V-a A, Liceul Teoretic Decebal, Constanţa Creaţie literară, Desen – creaţie plastică

I

452 Ciocan Paul Alexandru Goga Elena Clasa a V-a A, Liceul Teoretic Decebal, Constanţa Creaţie literară, Desen – creaţie plastică

III

453 Murariu David Elena Cremene Grupa Mare, Grădiniţa Nr. 10 Botoşani Desen – creaţie plastică

I

454 Halip Robert Elena Cremene Grupa Mare, Grădiniţa Nr. 10 Botoşani Desen – creaţie plastică

III

455 Vaşniuc Ianis Elena Cremene Grupa Mare, Grădiniţa Nr. 10 Botoşani Desen – creaţie plastică

Participare

456 Ostafi Teodor Elena Cremene Grupa Mare, Grădiniţa Nr. 10 Botoşani Felicitare

Participare

457 Balanovici Rareş Elena Cremene Grupa Mare, Grădiniţa Nr. 10 Botoşani Ornamente

II

458 Şuleap Anca-Iulia Nesteriuc Mariana – Gabriela Clasa a IV-a C, Şcoala Gimnazială Miron Costin, Suceava Desen – creaţie plastică

III

459 Moroşanu Alexandru Nesteriuc Mariana – Gabriela Clasa a IV-a C, Şcoala Gimnazială Miron Costin, Suceava Desen – creaţie plastică

II

460 Croitoru Cristian Cornea Teodosia Clasa a IV-a E, Şcoala Gimnazială Miron Costin, Suceava Desen – creaţie plastică

II

461 Logigan Delia Cornea Teodosia Clasa a IV-a E, Şcoala Gimnazială Miron Costin, Suceava Desen – creaţie plastică

Participare

462 Lăcătuş Adel – Onisim Popescu Elena – Doina Clasa a IV-a B, Şcoala Gimnazială Miron Costin, Suceava Desen – creaţie plastică

Participare

463 Muscă Ana – Maria Popescu Elena – Doina Clasa a IV-a B, Şcoala Gimnazială Miron Costin, Suceava Desen – creaţie plastică

III

464 Alexandrovici Andreea Popescu Elena – Doina Clasa a IV-a B, Şcoala Gimnazială Miron Costin, Suceava Desen – creaţie plastică

II

465 Pamparău Alexia Popescu Elena – Doina Clasa a IV-a B, Şcoala Gimnazială Miron Costin, Suceava Desen – creaţie plastică

Participare

466 Chilaraşu Iuliana Popescu Elena – Doina Clasa a IV-a B, Şcoala Gimnazială Miron Costin, Suceava Desen – creaţie plastică

Participare

467 Agape Dariana Aparaschivei Ionela Clasa a VII-a B, Şcoala Gimnazială Dimitrie Cantemir, Vaslui Desen – creaţie plastică

II

468 Arcăleanu Ioana Aparaschivei Ionela Clasa a VIII-a A, Şcoala Gimnazială Dimitrie Cantemir, Vaslui Desen – creaţie plastică

Participare

 

469 Eşanu Ştefan Aparaschivei Ionela Clasa a V-a C, Şcoala Gimnazială Elena Cuza, Vaslui Desen – creaţie plastică

Participare

470 Axinte Andreea Aparaschivei Ionela Clasa a VIII-a A, Şcoala Gimnazială Dimitrie Cantemir, Vaslui Desen – creaţie plastică

Participare

471 Agafiţei Raluca – Georgiana Aparaschivei Ionela Clasa a VIII-a, Şcoala Gimnazială Constantin Motaş, Vaslui Desen – creaţie plastică

I

472 Darie Elena Aparaschivei Ionela Clasa a VIII-a B, Şcoala Gimnazială Elena Cuza, Vaslui Desen – creaţie plastică

II

473 Spunache Estera Aparaschivei Ionela Clasa a VII-a A, Şcoala Gimnazială Elena Cuza, Vaslui Desen – creaţie plastică

Participare

474 Creţu Cristina Ciocârlan Măriuca Grupa Mare, Grădiniţa cu P.P. Nr. 4 Măcin Desen – creaţie plastică

III

475 Glugă Mara – Violeta Sapungi Laura – Cecilia Grupa Mare, Grădiniţa cu P.P. Nr. 4 Măcin Desen – creaţie plastică

III

476 Acriş Mădălina – Violeta Sapungi Laura – Cecilia Grupa Mare, Grădiniţa cu P.P. Nr. 4 Măcin Desen – creaţie plastică

I

477 Elbasan Laura – Aylin Sapungi Laura – Cecilia Grupa Mare, Grădiniţa cu P.P. Nr. 4 Măcin Desen – creaţie plastică

III

478 Otvoş Lidia Puiac Raluca Grupa Mijlocie, GNP Nr. 5, Ocna – Mureş, jud. Alba Desen – creaţie plastică

Participare

479 Ilea Roxana Puiac Raluca Grupa Mijlocie, GNP Nr. 5, Ocna – Mureş, jud. Alba Desen – creaţie plastică

II

480 Otvoş Maria Puiac Raluca Grupa Mijlocie, GNP Nr. 5, Ocna – Mureş, jud. Alba Felicitare

Participare

481 Grupa Mijlocie Puiac Raluca Grupa Mijlocie, GNP Nr. 5, Ocna – Mureş, jud. Alba Felicitare

Participare

482 Jenaru Teodor – Matei Moraru Daniela Grupa Mare, Grădiniţa Liceului Teoretic Ion Creangă Desen – creaţie plastică

I

483 Băsău Timeea Moraru Daniela Grupa Mare, Grădiniţa Liceului Teoretic Ion Creangă Desen – creaţie plastică

Menţiune

484 Vlas Amalia Maria Moraru Daniela Grupa Mare, Grădiniţa Liceului Teoretic Ion Creangă Desen – creaţie plastică

Menţiune

485 Lascu Alexandra Moraru Daniela Grupa Mare, Grădiniţa Liceului Teoretic Ion Creangă Desen – creaţie plastică

Menţiune

486 Vlăsceanu Estera Arsene Elisabeta Clasa a IV-a, Şcoala Sălcioara Ornamente

Participare

487 Iolea Cătălina Arsene Elisabeta Clasa a IV-a, Şcoala Sălcioara Butaforie

Participare

488 Popa Samuel Mihăilă Beatrice Clasa a III-a, Şcoala Sălcioara Ornamente

Menţiune

489 Dobrea Cristian Mihăilă Beatrice Clasa Pregătitoare, Şcoala Sălcioara Desen – creaţie plastică

I

490 Ungureanu Diana Lina Manole Clasa a IV-a, Şcoala Gimnazială Jurilovca Desen – creaţie plastică

II

491 Petrica Mădălina Leah – Eric Ana Grupa Mare, Felicitare

Participare

492 Scacioc Denisa Leah – Eric Ana Grupa Mare, Desen – creaţie plastică

II

493 Ciss Paul Valentin Ioana Dumitrache Clasa a IV-a, Şcoala Vişina Desen – creaţie plastică

Menţiune

494 Diţă Diana Cozma Zoia Grupa Mare, Grădiniţa Sălcioara Butaforie

Menţiune

495 Belu Andreea Roberta Cozma Zoia Grupa Mare, Grădiniţa Sălcioara Butaforie

Menţiune

496 Macamol Rafael Feodot Svetlana Clasa I, Şcoala Jurilovca Ornamente

I

497 Sofron Alexandru Feodot Svetlana Clasa I, Şcoala Jurilovca Ornamente

I

498 Bălaşa Andreea – Cătălina Cernadîrcî Claudia Clasa a III-a, Şcoala Primară Vişina Ornamente

II

499 Roşioru Diana – Giorgiana Leucă Maria Clasa a II-a, Şcoala Şălcioara Ornamente

Menţiune

500 Nichita Andrei Ivanov Camelia Grupa Mare, Grădiniţa Murighiol Ornamente

Menţiune

501 Cristea Miruna Cristea Leila Clasa a IV-a, Şcoala Murighiol Ornamente

III

502 Simionov Ana – Maria Ivanov Camelia Grupa Mare, Grădiniţa Murighiol Ornamente

II

503 Ivanov Flurin Ivanov Camelia Grupa Mare, Grădiniţa Murighiol Ornamente

Participare

504 Zburlea Mario Ivanov Camelia Grupa Mare, Grădiniţa Murighiol Ornamente

Menţiune

505 Nichita David Ivanov Camelia Grupa Mare, Grădiniţa Murighiol Ornamente, Masca

II

506 Tudor Maria Ivanov Camelia Grupa Mare, Grădiniţa Murighiol Ornamente, Desen – creaţie plastică

I

507 Cucerencu Delya Ivanov Camelia Grupa Mare, Grădiniţa Murighiol Ornamente

Participare

508 Rîcă Denisa Ivanov Camelia Grupa Mare, Grădiniţa Murighiol Ornamente, Desen – creaţie plastică

I

509 Tudor Ioana Ivanov Camelia Grupa Mare, Grădiniţa Murighiol Desen – creaţie plastică

III

510 Serghei Marta Ivanov Camelia Grupa Mare, Grădiniţa Murighiol Desen – creaţie plastică

Participare

511 Cojocaru – Condrat Filip Marian Ivanov Camelia Grupa Mare, Grădiniţa Murighiol Felicitare

Participare

512 Vasiliu Alexandra Cristea Leila Clasa a IV-a, Şcoala Murighiol Butaforie

Participare

513 Grosu Ştefania Manole Carmen şi Custură Mioara Clasa a III-a A, Şcoala Gimnazială Ion Luca Caragiale Ornamente

I

514. Jecu Alexandra Manole Carmen şi Custură Mioara Clasa a III-a A, Şcoala Gimnazială Ion Luca Caragiale Desen – creaţie plastică

II

515 Ivanov Elisabeta Manole Carmen şi Custură Mioara Clasa a III-a A, Şcoala Gimnazială Ion Luca Caragiale Desen – creaţie plastică

Mentiune

516 Chiricuţă Cristina Manole Carmen şi Custură Mioara Clasa a III-a A, Şcoala Gimnazială Ion Luca Caragiale Ornamente

Participare

517 Nani Adrian Manole Carmen şi Custură Mioara Clasa a III-a A, Şcoala Gimnazială Ion Luca Caragiale Ornamente

Participare

518 Cireşi Vlăduţ – Marian Bahacencu Romela Clasa a VI-a A, Şcoala Murighiol Desen – creaţie plastică

Participare

519 Mihalache Elena – Andreea Bahacencu Romela Clasa a VI-a B, Şcoala Murighiol Desen – creaţie plastică

II

520 Arvat Monica Bahacencu Romela Clasa a V-a B, Şcoala Murigihiol Desen – creaţie plastică

Participare

521 Ivanov Daniel Bahacencu Romela Clasa a V-a A, Şcoala Murighiol Desen – creaţie plastică

II

522 Stoian Bianca – Andreea Bahacencu Romela Clasa a V-a A, Şcoala Murighiol Desen – creaţie plastică

Menţiune

523 Şmolenic Alexandra Bahacencu Romela Clasa a VII-a B, Şcoala Murighiol Desen – creaţie plastică

I

524 Diaconu Maria Bahacencu Romela Clasa a VII-a B, Şcoala Murighiol Desen – creaţie plastică

I

525 Ilie George Alexandru Bahacencu Romela Clasa a VII-a B, Şcoala Murighiol Desen – creaţie plastică

III

526 Iacovici Karistina – Elena Cristea Leila Clasa a IV-a, Şcoala Murighiol Desen – creaţie plastică

I

527 Mocanu Andreea Bahacencu Romela Clasa a V-a B, Şcoala Murighiol Desen – creaţie plastică

III

528 Visterneanu Adela Bahacencu Romela Clasa a VI-a B, Şcoala Murighiol Desen – creaţie plastică

Participare

529 Ciomaga Elena Bahacencu Romela Clasa a VI-a B, Şcoala Murighiol Mască, Desen – creaţie plastică

Participare

530 Mania Daniel – Robert Grosu Magda – Carmen Clasa a III-a, Şcoala Murighiol Desen – creaţie plastică

Menţiune

531 Filipov Ramona Grosu Magda – Carmen Clasa a III-a, Şcoala Murighiol Desen – creaţie plastică

Menţiune

532 Damian Georgiana – Cristina Grosu Magda – Carmen Clasa a III-a, Şcoala Murighiol Desen – creaţie plastică

III

533 Huţu Mihai Drigă Daniela Clasa Pregătitoare, Şcoala Murighiol Desen – creaţie plastică

III

534 Băla Miruna Drigă Daniela Clasa Pregătitoare, Şcoala Murighiol Desen – creaţie plastică

III

535 Neagu Bogdan Drigă Daniela Clasa Pregătitoare, Şcoala Murighiol Desen – creaţie plastică

II

536 Nacu Gabriel Drigă Daniela Clasa Pregătitoare, Şcoala Murighiol Desen – creaţie plastică

III

537 Saraev Maria – Florina Bahacencu Romela Clasa a V-a B, Şcoala Murighiol Icoană

II

538 Branovici Georgiana Bahacencu Romela Clasa a V-a A, Şcoala Murighiol Icoană

Participare

539 Stepan Andra Cornei Elena, Sîrbu Georgeta, Nepotu Ileana Grupa Mare, Grădiniţa P.P. Dumbrava Minunată Desen – creaţie plastică

I

540 Baciu Anastasia Cornei Elena, Sîrbu Georgeta, Nepotu Ileana Grupa Mare, Grădiniţa P.P. Dumbrava Minunată Desen – creaţie plastică

III

541 Pătăşanu Maya Cornei Elena, Sîrbu Georgeta, Nepotu Ileana Grupa Mare, Grădiniţa P.P. Dumbrava Minunată Desen – creaţie plastică

II

2 gânduri despre “Rezultatele Concursului Naţional Poveste de Iarnă 2013/2014

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s