8 momente de etno – patinaj sau dans popular pe gheață


Abordarea unor teme folclorice nu este străină de lumea patinajului sau a dansului pe gheață. Bineînțeles, elementul focloric este reinterpretat, stilizat sau comodificat din motive lesne de înțeles. Transpunerea unor mișcări ale pământului pe suprafața fluidă a gheții, culoarea costumelor populare (deși modificate necesităților motrico-dinamice și spectaculare), ritmurile alerte ale cântecului cu influențe folclorice, toate dau originalitate și expresivitate acestor momente artistice. Dintre zecile de astfel de interpretări, am ales opt, trecând pe rând prin folclorul românesc, asiatic, indian, slav, caucazian sau evreiesc.

1. Tanith Belbin și Benjamin Agosto (SUA) au performat la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Vancouver în 2010 un program cu influențe (populare și culte) românești. (Credit foto: VINCENZO PINTO/AFP/Getty Images)

2. Cathy și Chris Reed (Japonia) au valorificat la Campionatul Mondial de la Torino din 2010 costumele, accesoriile și mișcările grațioase japoneze. (Sursa foto: dailymail.co.uk)

3. Meryl Davis și Charlie White au interpretat la Olimpiada de la Vancouver (2010) un program în stil Bollywood, jucând rolurile de mire și mireasă din Mumbay, India. (Sursa fotodailymail.co.uk)

4. Aliona Babenko și Alexander Tikhonov au pus în scenă dansul georgian Mtashi salamurs vakvneseb, în cadrul competiției Ледниковый период (Vârsta Gheții) din 2009. (Sursa foto: eg.ru)

5. Aceeași temă a dansului gruzin a fost abordată și de Anastasia Platonova și Alexander Grachev la Cupa Rusiei (sursa foto: figureskatingcostumes.tumblr.com)

6. Evgeni Plushenko a interpretat un număr în stil rusesc la Grand Slam-ul din 1998. (sursa foto: figureskatingcostumes.tumblr.com)

7. Alexandra Zaretsy și Roman Zaretsky au interpretat la Olimpiada din 2010 un program cu accente evreiești (sursa foto: figureskatingcostumes.tumblr.com)

8. Madison Hubbell și Kieffer Hubbel au patinat pe un potpuriu de folclor ucrainean la Skate Canada International în anul 2009. (sursa foto: figureskatingcostumes.tumblr.com)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s