Poveste de iarnă ’13/’14 – creaţia Carinei Unal


Participant: Carina Unal, Clasa a VI-a, Liceul de Artă  Ionel Perlea Slobozia

Cadru coordonator: Ecaterina Stroe 

Secțiunea: Creaţie literară

Povestea  vrăjitoarei

A fost odată, demult, o fată pe nume Erica, iar trăia un mister.

Dar ca să înţelegeţi mai bine despre ce este vorba am să vă povestesc totul de la început. Erau odată doi oameni cu o stare financiara destul de proastă pe care toţi oamenii din sat îi porecleau „ciudatul” şi „ciudata”, însă acestora nu le păsa. Ei îşi doreau să aibă o fată şi se rugau în fiecare zi ca Dumnezeu să le dăruiască un asemenea cadou. Dumnezeu le ascultă rugăciunile şi le dărui copila pe care şi-o doriseră.

Aceasta avea părul blond, ochii de un albastru deschis ca şi cerul, iar faţa îi era asemenea unei păpuşi. Avea un zâmbet larg încât numai dacă te uitai la ea când zâmbea simţeai că ziua ţi s-a făcut mai bună. Cu cât creştea mai mare cu atât se făcea mai frumoasă. Tatăl ei îi povestea, de mică, nişte întâmplări miraculoase, poveşti cu farmece şi vrăji. Deşi el ştia că erau adevărate, o lăsa pe ea să le creadă rodul imaginaţiei lui . Pe măsură ce ea creştea, părinţii ei îmbătrâneau şi se îmbolnăveau din ce în ce mai rău, iar, când ea a împlinit cincisprezece ani, părinţii ei au murit.

Cât timp era în viaţă, tatăl ei i-a scris nişte scrisori prin care îi dezvăluia tot ce se poate şti despre familia ei. Scrisorile erau ascunse într-un loc tainic, din pădure, un loc pe care numai membrii familiei l-ar fi putut vedea. Tot când era în viaţă, tatăl ei îi spusese că iarna este cel mai special anotimp. Şi se întâmplă ca moartea părinţilor ei să fie chiar iarna. Gândindu-se cu tristeţe la ce îi spusese tatăl ei, văzu pe geam că din cer cădeau nişte fulgi ca nişte perle mari şi albe. Adormi cu gândul la mantia albă şi strălucitoare pe care o va vedea a doua zi. Noaptea, visă nişte semne scrise în zăpadă.

Dimineaţa, câţiva prieteni veniră la ea să-i fie alături în momentele grele. Pentru că era prima ninsoare, au convins-o să meargă la derdeluş ca să se joace în zăpadă. Când ieşi afară, pe zăpada albă şi pufoasă apărură nişte semne ciudate.

–         Ce este asta? întrebă Erica.

–         Ce? spuse o prietenă.

–         Semnele astea! Ce sunt? Ce vor să îmi arate?

–         Unde? Eu nu văd nimic.

–         Uite aici! Nu vezi?

–         Nu văd nimic!

Atunci, Erica îşi dădu seama că semnele i se arătau doar ei. Ea îşi ceru scuze prietenilor şi plecă acasă agitată. Pe drum îşi aduse aminte ca acele semne erau cele pe care le visase seara trecută.

Timp de mai multe zile aceste semne nu îi dădură pace. Prietenii ei începură să creadă că a înnebunit. Însă se hotărî să vadă ce vor aceste semne de la ea. Le-a urmat şi a ajuns într-un loc care părea cu totul şi cu totul neumblat, mai ales pentru că zăpada era neumblată. Acolo, dintr-o dată, a apărut o mândră crăiasă cu rochia din ţurţuri care a desfăcut vraja sub care erau puse scrisorile tatălui ei. Ea le luă şi începu să le citească mirată şi nerăbdătoare. În ele scria ce era ea de fapt: o vrăjitoare. I se dezvăluiau  ascunzători şi vrăji.

Într-unul din plicuri găsi o hartă care o făcu şi mai curioasă. Se hotărî să-şi cheme un prieten în ajutor şi să pornească spre locul în care o va purta harta. Plecă deci să-şi întrebe prietenii dacă vor să meargă cu ea.

–         Prieteni, prieteni! Cine vrea să vină cu mine ca să dezleg până la capăt misterul părinţilor mei? îi întrebă Erica pe prietenii ei.

–         Tu ai înnebunit ? Ce carte cu mistere visezi? Nu-ţi aminteşti cine erau părinţii tăi?! Nu există aşa ceva! spuse o prietenă.

–         Părinţii mei au fost vrăjitori, de-aia îi consideraţi cu toţii nişte ciudaţi! şi asta cred că sunt şi eu, răspunse Erica.

–         Erica, scuze, dar cred ca ai înnebunit! spuse o altă prietenă. 

Şi astfel prietenii săi o lăsară în spate, însă ea mai strigă o dată după ei:

–         Prieteni, am nevoie de  voi! În momentele astea am nevoie de voi. Nici nu mai ştiu cine sunt… vă rog!

Se aşeză în genunchi şi începu să plângă. Un tânăr cu părul blond şi ochii negrii ca tăciunele, îmbrăcat în nişte haine sărăcăcioase şi murdare, se apropie şi văzu harta din mâna ei. Se duse la ea şi o întrebă:

–         Eşti bine?

–         Da, cred!  îi răspunse ea.

–         De unde ai harta asta?

–         De la tatăl meu, dar văd că îmi aduce numai necazuri!

–         Nu vrei să descoperi acel loc?

–         Tu chiar crezi ca există ceva acolo?

–         Da, hai, să-l găsim împreună!

Ei îşi pregătiră tot ce era nevoie pentru drum şi plecară. Pe drum, ea îl întrebă:

–         Tu de ce vrei să ajungi acolo?

–         Pentru că, atunci când eram mic, nişte oameni răi i-au închis pe părinţii mei într-un cub de gheaţă şi îi pot salva doar iarna. Am mare nevoie de nişte vrăji şi cred că harta ne va purta în locul unde voi găsi acele vrăji. Sau măcar persoana care să mă ajute cu un răspuns. Dar tu? De ce vrei să ajungi acolo?

–         Cred că locul acela mă poate ajuta să aflu cine sunt cu adevărat. harta asta este ultimul lucru care mi-a mai rămas de la părinţii mei.  

Pe drum au avut de trecut mai multe peripeţii, iar aceste lucruri i-au făcut să se apropie foarte mult. Cu toate acestea ei fie se ignorau, fie se certau. Acum ajunseseră într-un loc întunecat unde nu intra niciun pic de lumina. În faţa lor, apăru un monstru mare care-i împiedica să-şi continue drumul. Ei au acceptat confruntarea. Ea luă iniţiativa şi începu să arunce cu pietre in el, dar tânărul doar îi urmărea mişcările monstrului.

–         Fa şi tu ceva, nu sta doar să te uiţi! strigă Erica.

–         Stai, ai răbdare! spuse băiatul .

–         Hai odată!

–         Aşteaptă, măi, stresanto!

La un moment dat, tânărul îl apucă pe monstru de gleznă, punctul lui cel mai fragil şi îl dărâmă.

–         Aştept un „mulţumesc”! spune băiatul.

–         Mda, mulţumesc! Bine că nu ai aşteptat să mă omoare!

–         Cu plăcere !

Monstrul s-a dovedit a fi ultimul obstacol înainte de a ajunge la locul mult căutat. Era o grotă plină de sticluţe, fiecare având o etichetă cu vraja care i se potrivea. Căutând, au găsit şi vraja care îi trebuia băiatului, însă, cum el nu era vrăjitor, nu înţelegea semnele lor. Ea începu să citească şi dintr-o dată se întristă.

–         Ce scrie acolo? Ce ai? întrebă tânărul.

–         Aici scrie că vraja îi va readuce pe ai tăi la viaţă, dar că asta va însemna ca fiul lor să fie transformat într-un om de zăpadă.

–         Ce e ăla „un om de zăpadă”?

–         Nu ştiu!

–         Eh, nu contează, vreau ca părinţii mei să trăiască.

–         Eşti sigur de asta? Adică tu chiar crezi că părinţii tăi ar fi de acord să faci asta?

–         Nu îmi pasă dacă ar fi de acord sau nu, eu vreau să fac asta. Fă vraja aia, odată.

–         Bine!

      Înainte ca ea să facă vraja – prima ei vrajă – el o pupă pe obraz, îi mulţumi pentru tot şi îi spuse că este o fată specială şi că şi-ar fi dorit să îi fie alături tot restul vieţii. Ea făcu vraja. Părinţii lui apărură, însă el se transformă într-un om de zăpadă.

–         Ce s-a întâmplat? întrebară părinţii.

–         Fiul vostru a ales sa se transforme într-un om de zăpadă, doar ca voi să trăiţi!

–         De ce a făcut asta?

       Fata dădu doar din umeri în semn că nu ştie şi o luă pe mama lui în braţe . Toţi începură să plângă şi hotărâră să rămână împreună.

Iar Erica a continuat în fiecare zi să aibă grijă de omul de zăpadă până la venirea primăverii. Şi, în fiecare iarnă, ea face un om de zăpadă care să-i amintească de singurul lucru pe care l-a găsit cu ajutorul hărţii sale: secretul iubirii adevărate, sacrificiul. De atunci, toată lumea construieşte iarna oameni de zăpadă fără a şti că aceştia sunt o amintire a tânărului curajos care s-a sacrificat pentru viaţa părinţilor lui.

Un gând despre “Poveste de iarnă ’13/’14 – creaţia Carinei Unal

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s