Poveste de iarnă ’13/’14 – creaţia lui Pisău Florin Andrei


Participant: Pisău Florin Andrei, Clasa a V-a A, Liceul Tehnologic Gheaba; Măneciu

Cadru coordonator: Elena Stan

Secțiunea: Creaţie literară

Dragă Moș Crăciun,

M-am hotărât să-ți scriu câteva rânduri, prin care să-ți spun ce aș dori eu, atât pentru părinții mei, cât și pentru mine.

Recunosc cu mâna pe inimă că nu am fost atât de cuminte, dar tu, cu spiritul tău iertător, vei hotărî să-mi citești scrisoarea și te vei îndura să-mi îndeplinești o dorință, pentru că ai milioane de lucruri de făcut!

Cel mai important este să le dai sănătate părinților mei și pace în țară, pentru ca eu să pot crește mare și să fiu educat cum se cuvine.

Ar fi extraordinar dacă aș putea fi Moș Crăciun pentru cei dragi și le-aș putea oferi cel puțin o carte! Dacă nu-mi vor ajunge economiile să cumpăr un cadou pentru cei apropiați, nădăjduiesc că simpla mea prezență va fi cel mai valoros dar pentru ei! Îmi doresc și dulciuri și un telefon, dar nu doresc să supralicitez, așa că te implor, Moșule bun și înțelegător, vino la toți copiii din lume, începând cu mine!

Te așteaptă cu ceva bun,

Florin

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s