CONCURS NAŢIONAL Poveste de iarnă 2013 – 2014


REGULAMENT OFICIAL

1. ORGANIZATORII CONCURSULUI şi REGLEMENTĂRI OFICIALE

1.a. Muzeul de Etnografie şi Artă Populară din cadrul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea (I.C.E.M), cu sediul in Tulcea, Str. 9 Mai, nr. 2 bis, cod poştal 820026, tel. 0240/516204

1.b. Participanţii la concurs sunt obligaţi să respecte termenii şi condiţiile regulamentului oficial (denumit în continuare „Regulament Oficial”), potrivit celor menţionate mai jos.

1.c  Regulamentul Oficial este întocmit şi va fi făcut public conform prevederilor legislaţiei în vigoare. Organizatorii îşi rezervă dreptul de a modifica sau schimba Regulamentul Oficial, urmând ca astfel de modificări să intre în vigoare numai după anunţul prealabil de prezentare a acestor modificări/schimbări pe blogul https://meaptulcea.wordpress.com/

  2. DREPTUL DE PARTICIPARE

La concurs pot participa preşcolari şi elevi din întreaga ţară.

3. PERIOADA DE DESFĂŞURARE

Concursul se va desfăşura în perioada  1 decembrie 2013 – 28 februarie 2014. Înscrierile la concurs se vor face până la data de 31 ianuarie 2013.

 4. DESFĂŞURAREA CONCURSULUI 

 4.a. Participanţii vor preda/trimite la adresa:

– Muzeul de Etnografie şi Artă Populară, Tulcea, str. 9 Mai, nr. 2, cod poştal 820026, e-mail: meaptulcea@yahoo.com

lucrări pentru secţiunile: creaţie plastică, creaţie literară, felicitări şi ornamente de Crăciun, icoană, grafică, mască populară, butaforie, fotografie). Participanţii îşi asumă autenticitatea lucrărilor, în caz contrar sunt descalificaţi.[1]

 4.b. Creaţiile vor fi etichetate clar (pe faţă) cu următoarele informaţii: numele elevului; clasa/grupa; numele cadrului didactic coordonator; şcoala/grădiniţa, localitatea, ţara. Se vor comunica organizatorilor şi datele de contact: număr de telefon, adresa şi/sau e-mail.

4.c. Participarea la concurs a claselor de elevi sau a grupelor de preşcolari din alte zone decât municipiul Tulcea se poate face utilizând serviciile poştale. Data de expediere prin poştă să nu depăşească 31 ianuarie 2014.  Coletul va conţine pe lângă lucrare un plic ramburs A4 (pentru diplome).

4.d. Pentru informaţii suplimentare vă puteţi adresa următoarelor persoane de contact: muzeograf Chiselev Alexandru – tel. sau 0240/516204, meaptulcea@yahoo.com

 5. DESEMNAREA CÂŞTIGĂTORILOR

5.a. Câştigătorii vor fi desemnaţi de către un juriu format din specialişti din instituţii culturale din oraşul Tulcea, preşedintele juriului fiind drd. Iuliana Titov.

5.b. Câştigătorii se anunţă după data de 28 februarie 2013, on-line, pe blogul https://meaptulcea.wordpress.com/ sau telefonic la numerele comunicate de concurenţi.

 6. PREMIEREA (în funcţie de locul de depunere a lucrărilor)

6.a. Premiile acordate de organizatori vor consta în diplome şi activităţi de pedagogie muzeală, organizate în cadrul vizitei.

6.b. Premierea va avea loc la sediul Muzeului de Artă Populară Tulcea, în urma vizitării expoziţiei temporare. Programul de vizitare este de marţi până duminică între orele 8-16, taxă de vizitare: 3 lei de copil.

6.c. Diplomele concurenţilor din alte judeţe, care nu pot participa  la activităţile pedagogice desfăşurate la sediul  muzeului, se vor expedia prin  curierat, folosind plicul ramburs (vezi punctul 4.c.), după data de 28 februarie 2013. De asemenea, există varianta trimiterii diplomelor on-line (scanate), pentru cei ce preferă această variantă.

 7. INFORMAREA PARTICIPANTILOR

Prezentul Regulament stă la dispoziţia oricărei persoane sau autorităţi interesate, fiind publicat pe blogul  https://meaptulcea.wordpress.com/. Participarea la concurs implică obligativitatea respectării prevederilor prezentului Regulament.

 8. PRELUCRAREA DATELOR PERSONALE

8.a. Organizatorii concursului se obligă să respecte drepturile tuturor participanţilor, în conformitate cu prevederile legale privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.
8.b.Prin simpla participare la acest concurs, participanţii sunt de acord ca adresele de e-mail şi numerele lor de telefon să intre în baza de date a organizatorilor şi a partenerilor acestora, să fie prelucrate şi folosite în viitor pentru transmiterea de noi oferte educaţionale, invitaţii la expoziţii, concursuri sau alte activităţi cultural-educative. De asemenea, participanţii sunt de acord ca lucrările lor să fie făcute publice şi folosite în scopuri de promovare de către organizatori, în diverse materiale tipărite, audio sau video. Imaginile sunt cu titlu de prezentare.

 9. DISPOZIŢII FINALE

9.a. Participanţii la acest concurs sunt de acord cu prevederile prezentului Regulament.
9.b. Orice nerespectare a Regulamentului de concurs duce la anularea automată a premiilor.
9.c. Eventualele reclamaţii legate de derularea concursului se vor putea trimite la următoarea adresă: Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Tulcea (M.E.A.P.), din Tulcea, Str. 9 Mai, nr. 2, cod poştal 820026, tel. 0240/516204 (între 8-16) până la data la care acest regulament produce efecte. După această dată, Organizatorii nu vor mai lua în consideraţie nicio contestaţie.

 10. INCETAREA CONCURSULUI

Prezentul concurs poate înceta înainte de data menţionată la pct. 3 numai în cazul apariţiei unui eveniment ce constituie forţă majoră, conform legislaţiei în vigoare, inclusiv în cazul imposibilităţii Organizatorilor, din motive independente de voinţa lor, de a continua prezentul concurs.

Scrie şi tu o filă din cartea Poveştilor de iarnă. Participă!


[1] Faza locală se va desfăşura în cadrul claselor participante, cadrul didactic va selecta maxim 5 lucrări reprezentative.

14 gânduri despre “CONCURS NAŢIONAL Poveste de iarnă 2013 – 2014

  1. Pingback: Poveste de iarnă ’13/’14 – creaţia Andreei Daniela Cristea | MEAP Tulcea - un blog de muzeu prietenos :)

  2. Pingback: Poveste de iarnă ’13/’14 – creaţia Luizei – Gabriela Dănilă | MEAP Tulcea - un blog de muzeu prietenos :)

  3. Pingback: Poveste de iarnă ’13/’14 – creaţiile elevilor de la Liceul Tehnologic Gheaba | MEAP Tulcea - un blog de muzeu prietenos :)

  4. din cauza conditiilor meteo nefavorabile nu am putut expedia plicul cu lucrarile copiilor; semestrul s-a incheiat cu o saptamana inaintea datei stabilite, deci un alt impediment. Daca, expediez plicul luni, 3 ian mai pot participa la concurs? multumesc anticipat!

  5. Pingback: Raportul WordPress pentru 2014 | MEAP Tulcea - un blog de muzeu prietenos :)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s