Dăm start la Parteneriatul educativ 2013 – 2014


Creație din drag de tradiție

Activităţile înscrise în parteneriat vizează trei paliere conceptuale, constituind paşi ai unui adevărat algoritm al cunoaşterii:

1. Educaţia întru cultură şi patrimoniu se bazează pe cunoaşterea obiectului, a procesului şi a fenomenului ce constituie cultura în întreaga sa complexitate. Prin patrimoniul deţinut şi know-how-ul instituţional, MEAP este un actor important în activitatea de prezentare şi transmitere a cunoştinţelor despre moştenirea şi diversitatea culturală dobrogeană, în corelaţie cu cea naţională şi mondială. Prin obiect poţi cunoaşte creatorul, modul de realizare şi  intensitatea spaţio-temporală a atribuirii sale.

2. Creativitatea tinerilor  este văzută ca  activitate intelectuală, care generează patrimoniu contemporan şi este, în acelaşi timp, liant între acţiunile întreprinse în cultură, educaţie, mediu social şi mediu economic. Aprofundând valori elementare culturale, tinerii se exprimă creativ, au o apreciere critică solidă, îşi diversifică modalităţile de comunicare (prin intermediul artei rezultate), îşi conştientizează rolul de promoteri actuali şi viitori ai tradiţiei.

3. Difuzarea creaţiei se bazează pe identificarea aptitudinilor artistice şi valorificarea acestora în cadru muzeal (expoziţional, acţiuni culturale) sau în mediul virtual (site-uri, blog-uri, social – media). Diversitatea actului creativ determină o varietate de variante de valorificare, permanente sau ocazionale.

Activitățile propuse sunt următoarele, acest cadru nu exclude personalizarea parteneriatului în funcţie de profilul grupului de elevi:

Activitate

Obiective

Perioadă

Observaţii / Realizarea activităţii

1. Familiarizarea grupului cu spaţiul muzeal. Educaţie patrimonială

cunoaşterea unor noţiuni precum: tradiţie, etnografie, etnie, artă populară, ocupaţii şi meşteşuguri etc. Septembrie –  decembrie 2013
2.a Concursul Naţional Poveste de iarnăsau2.b Atelier pedagogic 2.a încurajarea şi promovarea creativităţii individuale, pe tema sărbătorilor de iarnă; valorificarea expoziţională a lucrărilor;2.b ţesături/împletituri; paşi de dans, jocuri decembrie 2013  – februarie 2014
3.Concursul Internaţional Paştele în ochii copiilor încurajarea şi promovarea creativităţii de grup, pe tema sărbătorilor pascale; valorificarea expoziţională a lucrărilor; aprilie – mai 2014
Blogul copiilor(activitate facultativă) încurajarea exprimării personale pe teme legate de tradiţie; dezvoltarea aptitudinilor artistice şi a modalităţilor de expresie; descoperirea şi promovarea tinerelor talente; Continuă
Premiile Micul Etnograf Festivitate de premiere (acordarea de trofee) şi program artistic susţinut de elevi (intrarea gratuită).Condiţia pentru a intra la premiere: participarea, prin vizită, la activităţile 1 – 3.

Iunie 2014

Cadrele didactice interesate de încheierea parteneriatelor educative pot:

-veni la sediul Muzeului de Etnografie şi Artă Populară (Str. 9 Mai, Nr. 2);

-scrie un mail pe adresa meaptulcea@yahoo.com pentru a solicita un parteneriat educativ (în acest caz vă rugăm să ne furnizați următoarele date: numele cadrului didactic și date de contact, clasa/grupa, număr de elevi, sau preşcolari, unitatea de învățământ, adresa unității, numele directorului unității de învățământ).

Un gând despre “Dăm start la Parteneriatul educativ 2013 – 2014

  1. Pingback: Confesiunile unui bloguleț de trei ani | MEAP Tulcea - un blog de muzeu prietenos :)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s