Ce să faci (sau nu) de Ziua Crucii?


Semnificația religioasă. Diferențe de celebrare

Semnificația religioasă a sărbătorii este leagă de cinstirea crucii ca simbol important al creștinismului și ca suport al mântuirii (răstignirea lui Hristos). Diferențele de interpretare ale praznicului în diferitele rituri creștine au dus la mai multe variante de celebrare.

Biserica Ortodoxă acordă sărbătorii o dublă semnificație: Aflarea Sfintei Cruci și Înălțarea ei de către episcopul Macarie al Ierusalimului, pe data de 14 septembrie 335; Recuperarea Sfintei Cruci de la perși, în anul 629.

Sursa foto: crestinortodox.ro

În Biserica romano – catolică sărbătoarea Exaltatio Sanctae Crucis datează din secolul al VII-a, în amintirea recuperării crucii de împăratul Heraclius. Legat de Înălţarea Sfintei Cruci şi de suferinţa lui Hristos pe cruce, romano – catolicii o sărbătoresc a doua zi, 15 septembrie, pe Sfânta Fecioară Maria Îndurerată. Aceeași succesiune de sărbători apare și la greco – catolici

Biserica Apostolică Armeană o celebrează întotdeauna în duminica cea mai apropiată de 14 septembrie, între 11 şi 17 septembrie, sărbătorind de asemenea evenimentul şi Lunea, Vinerea şi Sâmbăta săptămânii următoare. Alte sărbători dedicate Sfintei Cruci sunt: Apariția Sfintei Cruci la Ierusalim (a cincea Duminică după Paște), Descoperirea Crucii de la Varag (cea mai apropiată duminică de 28 Septembrie), Descoperirea Sfintei Cruci în Ierusalim (cea mai apropiata duminică de 26 Octombrie).

Biserica Ortodoxă Etiopiană sărbătorește găsirea adevăratei cruci pe data de 17 Meskerem din calendarul etiopian, care corespunde datei de 27 sau 28 septembrie. Ajunul sărbătorii se numește Demera, care în limba amharică semnifică foc. 

Biserica Asiriană a Răsăritului (Nestoriană) celebrează aflarea Sfintei Cruci pe 13 septembrie. Facerea semnului crucii (binecuvântarea prin semnul crucii) este considerată al șaptelea sacrament, înlocuindu-l pe cel al căsătoriei. 

Creştinii care utiliză calendarul iulian, precum ortodocșii români de stil vechi, ruşii – lipoveni de la noi, georgienii, ucrainenii etc. sărbătoresc Ziua Crucii pe 27 septembrie.

Semnificația populară. Tradiții și credințe

În spațiul carpato – danubian, credințele populare care guvernează această zi sunt corelate cu cele religioase și cu observațiile climatice (răcirea vremii și consecințele acesteia).

Fiind pusă sub semnul crucii, ziua se caracterizează în primul rând prin postire și încercarea de a avea un comportament drept și corectat. Credința în puterea acesteia este atât de mare încât, când pe om îl cuprinde o spaimă, scapă numaidecât, dacă îşi aduce aminte în ce zi a săptămânii a fost în anul acela Ziua Crucii.  (Elena Niculiță – Voronca, Datinile şi credinţele poporului român, Cernăuţi, 1903, p. 491)

Aflăm de la Tudor Pamfile din a sa lucrare Sărbătorile la români că în trecut, unele femei ţineau postul Sfintei Cruci timp de o săptămână. Cele care ţineau acest post, nelegat la carte, mergeau pe 14 septembrie la biserică, luau nafură şi agheazmă mare. Urma o zi de post negru, până când vedeau că au răsărit stelele. Atunci luau iar nafură şi agheazmă mare şi cinau.

Există câteva interdicții, precum cea de a munci și de a mânca fructe care amintesc de fizionomia crucii, precum usturoiul, nucile sau pepenii. Din contra, în legătură cu poziționarea calendaristică, alte activități sunt benefice. Din acest motiv, în unele zone această zi se numea şi Cârstovul Viilor, când era bine a se începe culesul viilor și, aș mai adăuga, de a sfinți și împărți poamele. În schimb, nu se tăiau lemne, crezându-se că va intra șarpele în casă (Ziua se mai numea și Ziua Șarpelui). 

Tot de Ziua Crucii, în unele zone turmele de oi trebuiau să coboare de la munte.

Un alt caracter al sărbătorii este legat de cultul morților și strămoșilor. Astăzi se duc colive şi poame pentru sufletele celor răposaţi. Ca și în cazul sărbătorii Moșilor, prin Bucovina se duceau pomi la biserică şi se făceau praznice. Aceste pomeniri constau din ulcele noi, pline cu apă curată, miere sau mied, fiind împodobite pe la gură cu strămătură / lână roşie, iar pe deasupra fiind acoperite cu un colăcel sau covrig şi o lumânare de ceară. Acestea se trimiteau mai ales la casele cu copii. 

De azi înainte, dacă se vor mai găsi fragi, nu trebuie mâncaţi deoarece sunt sorociţi morţilor. 

Se considera moment propice pentru culesul plantelor de leac (mătrăguna, năvalnicul – pentru leacuri de dragoste; năjâtnica – pentru boli la vite; florile și verdeața sfințită astăzi – pentru un păr bogat) și a unor fructe cu scopuri terapeutice (perjele pentru dureri de cap şi dinţi; nucile pentru os mort = umflătură a unui os, mai ales în cazul unei lovituri) sau de apărare a gospodăriei (o parte din poamele sfințile se păstrează ca remediu pentru omizi, prin ardere alături de cuiburile acestora în ziua de Alexii).

Se obișnuia a se duce la biserică tot felul de frunze şi flori de văzdoage / crăițe, boz, micşunele, busuioc, care se puneau împrejurul sfintei cruci, Preotul, după ce sfârşea rânduiala slujbei, ridica crucea, o închina în patru părţi şi o dată la mijloc, lua un mănunchi din frunze şi flori şi mergea în altar.

Alte credințe se leagă de: închiderea pământului pentru unele viețăți, până de Alexii (17 Martie), diferite pronosticuri meteorologice (dacă tună azi, e semn de toamnă lungă), amenințarea pomilor neroditori etc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s