Misteriosul tatuaj al aromâncelor


Cine a petrecut mai mult timp în Dobrogea e posibil să fi observat la un moment dat bătrâne cu un tatuaj în formă de cruce, pe mână sau pe frunte. Deși trecerea timpului și-a spus cuvântul pe chipul acestora, crucea – marcă încă este descifrabilă. Mulți s-ar întreba de unde? și de ce?  s-a realizat această însemnare permanentă. Ce a determinat și cine a practicat-o?

Veți vedea că răspunsul nu este simplu, deoarece comportă o mulțime de fațete / perspective. Informațiile documentare în limba română sunt puține, subiectul este delicat, însă salvarea vine prin comparația cu manifestări similare și extrapolare.

Înainte de răspunsuri, să formulăm întrebările, conturate pe mai multe paliere:

Identificare: La cine se întâlnește acest tip de tatuaj? Unde și de când se întâlnește? Care este frecvența lui? Se mai practică?

Cunoaștere: Care este motivația şi semnificaţia lui? Cine și cum l-a realizat? Cui i se aplica? La ce vârstă se tatua? 

Ceremonial: Ce reguli, norme, cutume se aplicau?

Identificare

Acest tip de tatuaj se găsește la bătrânele aromânce din Dobrogea şi din spaţiul balcanic. Frecvența actuală este redusă, purtătoarele având vârste înaintate. Putem spune că fenomenul devine o raritate. 

Informații ştiinţifice despre acestă practică, care explică anumite aspecte, le găsim la Nicolae S. Minovici în a sa lucrare Tatuajele în România, editată de Curtea Veche (se poate găsi aici sau aici – link-uri afiliate).  Acesta le încadrează la tatuaje familiale: … la românii din Macedonia, unde părinții, pentru a-și recunoaște copiii pe care adesea îi găseau în stradă omorâți de turci, le tatuau pe membrele superioare o cruce pentru a se ști că erau creștini. (p. 26)

Apare de asemenea şi o precizare a vârstei la care se realiza tatuajul: În Europa găsim, de asemenea, răspândită precocitatea tatuajelor la unele populații, de exemplu în Macedonia unde, după cum se spune, pentru a-și recunoaște copiii, pe care adesea îi găseau pe stradă victime ale persecuțiilor și măcelurilor comise pe vremuri de turci împotriva creștinilor, părinții marcau copiii pe la 5 – 6 ani cu un tatuaj ce reprezenta o curce, ca să dovedească faptul că era creștin, și cu numele respectiv pentru a se ști cine e. (p. 51)

Sursa: Tatuajele în România, Nicolae S. Minovici, Bucureși, Curtea Veche, 2007, p. 26

Cercetarea de teren nu a demonstrat prezenţa acestui tatuaj şi la bărbaţi, dar acest fapt nu este totuşi improbabil, după cum vom vedea mai târziu.

Cunoaştere

Depăşim imaginar spaţiul românesc şi îl urmăm pe Lars Krutak, un antropolog al tatuajelor, în Grecia. Acesta povesteşte despre întâlnirea cu sa cu Giannoula Giannaki (grecizat) / Ianula Ianachi – Ioana Enache  (născută în Albania în 1906, apoi stabilită în nordul Greciei). În momentul cercetării lui Lars (2002), Ianula era printre puţinele femei vlahe / aromânce din Grecia care mai aveau tatuaj în formă de cruce (pe braţul drept şi pe frunte). Mama ei avea cinci tatuaje cruciforme pe frunte.

Ianula ne spune motivaţia acestuia: protejarea de a intra în haremurile turceşti, deoarece aceştia considerau mutilate femeile cu tatuaje. Dar, nu e vorba de orice fel de tatuaj. Este chiar semul crucii. După cum accentuează şi Vladislav B. Sotirović, doctor la Universitatea din Vilnius, creştinismul a fost un determinant crucial pentru auto – identificarea aromână (The Balkan Vlachs – An Extinguishing Ethnolinguistic Group). Semnul crucii apare şi astăzi la nunţile acestora sub forma hlamburei (pom de nuntă cruciform, cu trei mere înfipte la extremităţi, ornamentat cu diverse materiale).

Ianula ne dezvăluie şi o semnificaţie resemantizată a tatuajului: afirmarea credinţei creştine ortodoxe şi protejarea împotriva deochiului şi altor boli. Pigmentul folosit era negrul de fum (derivat din cărbune), iar operaţiunea era îndeplinită exclusiv de femei. Se pare că negrul de fum avea valenţe purificatoare.

Tot din periplul nostru în Grecia afăm şi numele acestui tatuaj: stavrotipoma, adică în formă de cruce, din grecescul σταυροτύπωμα (în bulgăreşte: ставротипома). După cercetătorii greci, aceste tatuaje se realizau numai de aromânii din regiunile Macedonia şi Epir. De obicei materialul colorant era amestecat cu alcool, cu această pastă se desena semnul crucii în locul dorit cu un beţişor, apoi se puncta tatuajul cu ajutorul a două ace.  Locul era legat cu un material textil şi era dezlegat după 10 zile. Pe lângă semnul crucii se mai foloseau şi alte motive precum copacii, datele de naştere, broderiile

Folcloriştii greci, precum Vasilis Nitsiakos, subliniază că tatuajul cruciform avea valoare de separator etnic, pe lângă cea de înfrumuseţare. Actul de tatuare era secret, datorită codurilor specifice comunităţilor conservatoare. Se reafirmă ideea că bărbaţii nu se tatuau.

Călătorim apoi alături de Petré Nakovski în Ieropigi / Kosinets (Grecia) pentru a găsi alte informaţii interesante. Se pare că această practică a tatuajului a apărut în timpul paşei Ali din Ioanina  (Ali Pãshelu / Ali Pâșelu în dialectul aromân), care a fost în funcție între 1788–1822.

Ceremonial

Până acum am aflat răspunsul la întrebările cadru. Dar, oare nu exista o încadrare calendaristică a operaţiei, nu exista un ceremonial ritualizat printr-o succesiune de paşi sau dublat de puterea cuvântului?
Răspunsul nu-l găsim în literatura de specialitate care tratează tatuajul aromânilor, însă există o practică similară la populația croată romano – catolică din Bosnia otomană. Aşadar, copiii erau tatuați pentru a nu fi răpiți pentru a intra ca sclavi sau ca ieniceri iar fetele pentru a nu răpite și introduse în haremuri. Se realizau cruciulițe pe mâini sau pe piept. Acum putem reconsidera afirmaţiile lui Nicolae S. Minovici referitoare la tatuaje găsite la copiii românilor din Macedonia (vlahii).
Ćiro Truhelka, cel care a documentat fenomenul tatuajului la croaţii bosniaci catolici, relevă faptul că erau propice anumite momente calendaristice precum: Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, Buna Vestire, Sfântul Iosif (19 martie în calendarul catolic), Floriile sau o zi din Săptămâna Mare. Fetele tatuate aveau între 13 şi 16 ani, în jurul vârstei începerii maturizării sexuale. Truhelka vede în acest act dureros şi un rit de trecere, de la copilărie la maturitate şi îl corelează cu practicile slave precreştine legate de tranziţia dintre primăvară şi vară.
Alte aspecte legate de intimitatea actului de tatuaj nu am putut afla. Interesant este faptul că două populaţii (minoritare în statul în care locuiau), cu precepte religioase diferenţiate, în faţa unui duşman comun, au  adoptat aceeaşi stategie de apărare extremă. Nici majoritatea greacă, bulgară (aici apare tatuajul la caracaceni/sărăcineni) sau bosniacă nu a  recurs la această soluţie. De ce oare?
Poate vom răspunde împreună la miile de întrebări care derivă de aici.

19 gânduri despre “Misteriosul tatuaj al aromâncelor

      • ati scris corect in aromana si dupa aceea dupa o sugestie nationalistale-ati romanizat…exact ca bulgarii si grecii, care vor sa stearga aromanii de pe fata pamantului.

    • De ce cu ,,ș,, ? si cu ,,â,, ? Si de ce dialect al limbii române? Fiindca asa sa vrut de statul român?Acei armani ce traiesc de sute de ani ,,afara,, spunele tu ca sunt români,ai dreptate?Daca asa a ,, intarit,,in zilele noastre de azi ,președintele României (ROMÂNI DE PRETUTINDENI,, chiar ar trebui sa fim asa? Alfabetul modern sa introdus prin anii 1860,pana atunci nu erau ,,AROMÂNII,,?Oare cum scriau ei in alfabetul modern?Cei de ,,afara,, cum scriu?
      Ar trebuii sa va ganditi de doua ori cand spuneti de ,,CORECTII,,

  1. Pingback: Misteriosul tatuaj al aromâncelor « Cerul Albastru

  2. Pingback: Pe urmele ultimelor fecioare – bărbat din Balcani | MEAP Tulcea - un blog de muzeu prietenos :)

  3. Pingback: Un tatuaj cât o credință: Crucea la creștinii copți din Egipt | MEAP Tulcea - un blog de muzeu prietenos :)

  4. si bunica mea nascuta in seres (grecia)avea acel tatuaj pe frunte intre sprancene si ne spunea la fel (probabil de aceea nu aveau si barbatii),ca era facut pentru a nu le lua turcii(acestia cand vedeau semnul crucii le lasau in pace)

    • In cel mai fericit caz,ca daca ne luam dupa materialul de mai sus,de multe ori,de ciuda ca erau mutilate astfel,multe fetite erau omorite si corpul abandonat…..

  5. Pingback: Raportul WordPress pentru 2014 | MEAP Tulcea - un blog de muzeu prietenos :)

  6. In urma acordarii de catre sultan a unor libertati religioase, s-a convenit ca femeile crestine sa poata umbla cu chipul descoperit. Dar sa poarte un semn care sa ateste religia, pentru a le feri de „avansurile” turcilor, la care doar femeile usoare umblau cu chipul dezvelit. Aromancele au mers la extrem, punandu-si semnul pe frunte, sub forma crucii tatuate. Dupa aceea abuzurile asupra lor s-au imputinat in mod vizibil.

  7. E corect. Dar mai e un aspect: turcii aveau obiceiul de a viola fetele si femeile „pagine”. Asta e principalul motiv al tatuajului ca pina la harem e cale lunga. Si oricit de dusmani ar fi fost ei, turcii, sint absolut convins ca traiau muuult mai bine armanii nostri sub otomani decit acum sub greci (cei mai oribili), buulgari, albanezi, sirbi samd. Oare au vreun drept undeva in Balcani si nu am auzit eu? Singura exceptie ar fi otasul Stip-Macedonia.

  8. Pingback: Misteriosul tatuaj al aromâncelor - Armanji Di Tuta Eta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s