Staroverii din Oregon – Old Believers by Margaret Hixon


Motto: Te vei cunoaște și te vei aprecia doar dacă vei cunoaște și aprecia alte culturi.

Centrul de expresie culturală este o nouă rubrică a acestui blog care îşi propune prezentarea unor trăiri şi experienţe etno-culturale locale, regionale, cu aspecte mono -, multi -, pluri – sau inter – etnice, prin intermediul resurselor audio-vizuale moderne.

Începem demersul nostru cu câteva producţii de referinţă care explorează staroverismul (la noi apare sintagma de lipovenism) ca mod de viaţă asumat. Evident că fiecare dintre acestea prezintă un fragment din cultura materială şi imaterială a credincioşilor de rit vechi stabiliţi în diferite regiuni ale Terrei. Unitar ele rezolvă un puzzle etno-culturalo-confesional răspândit pe mai multe continente. 

Prima dintre producțiile vizate este Old Believers by Margaret Hixon (1981). Documentarul prezintă crâmpeie din viaţa unei comunităţi de staroveri din Oregon, concentrându-se în special pe nunta (svad’ba) dintre Antip Alagoz şi Fevrusa Kuznetzov. Lista personajelor o găsiţi aici.

Varianta întreagă (29 minute) poate fi vizionată gratuit pe folkstreams.net

Migraţia în Oregon: Comunitatea de credincioşi de rit vechi locuieşte în Woodburn (Oregon) și împrejurimi. Este formată din trei grupuri distincte, numele informale ale acestora referindu-se la precedentele locuri în care s-au aşezat.

Două dintre grupuri au migrat din Siberia în China, după Revoluţia Socialistă din 1917. Sintzyantsi au trăit în provincia Sinkiang, după ce au părăsit arealul SemeySemipalatinsk. Harbintsi s-au stabilit în împrejurimile Harbin-ului. Când comunismul a venit la putere în China (1948 – 1949), aceste grupuri au migrat iar. Sintzyantsi şi Harbintsi s-au întâlnit pentru prima dată la începutul anilor 1950 în Hong Kong, unde au fost ajutaţi de variate asociaţii umanitare. Multe familii s-au mutat în Brazilia şi Argentina, în special în  Curitiba. Solul sărăcăcios şi foametea i-a determinat să se mute în anii 1960 în Oregon.

Al treilea grup, Turchane sau grupul „turcesc”, originar din sudul Rusiei, s-a stabilit în Turcia secolului al XVIII-lea, în satele de-a lungul Lacului Kuş sau Manyas, după o serie de migrații – inclusiv prin România. În 1963 Fundaţia Tolstoi a răspuns apelului lor şi, cu ajutorul  ministrului Justiţiei Robert Kennedy, s-a aranjat aşezarea acestora în New Jersey, lângă Paterson şi Milville, şi în New York.  Unii din acest grup au ajuns în Oregon în anul 1967, intrând în contact cu celelate două grupuri. 

În 1981 în Oregon erau estimaţi 5000 de staroveri, cu concentrări mai mari în Woodburn, Mt. Angel şi Gervais.  

În documentar sunt inserate şi aspecte legate de viaţa economică a comunităţii (cultivarea şi culegerea fructelor), elemente de istorie personală sau de memorie a familiei (parcursul strămoşilor din Rusia în America) şi elemente de cultură tradiţională şi modernă (realizarea brâurilor, brodatul la gherghef, producerea de braga – un vin din fructe).

Scenariul tipologic al nunţii (din Woodburn, în special pentru grupul Harbintsi):

Această nuntă, ca oricare alta, urmează în linii mari scenariul nunții, însă este individualizată de aceste coordonate: mirii aparțin unor grupuri diferite (mirele din Turchane, mireasa din Harbintsi), mama mirelui este văduvă, rolul tatălui fiind luat de rude, mirele vine din neam de Turchane bespopovtsy (fără preot, rolul acestuia fiind luat de un membru al comunității). Dacă la Turchane devichnik-ul durează o zi, la Harbintsi durează o săptămână.

După ce au căzut de acord asupra căsătoriei, urmează o perioadă de pregătiri (devichnik), care durează de obicei o săptămână. Ziua fetele cos și cântă melodii specifice. În prima zi este realizată și  krosota din mătase (legătură de cap). Mireasa le cere să fie podruga (domnișoare de onoare). La petrecerile de seară (devichniki), mirele şi mireasa stau la masă alături de tinerii necăsătoriţi, fetele cântă iar băieţii le răsplătesc cu bani sau sărutări. Cântecele de devichnik sunt în general triste, reflectând ideea că tânăra mireasă pleacă din siguranţa căminului părintesc şi ajunge la casa soţului, asumându-şi responsabilităţile de nevastă şi mamă.

Krosota, Sursa: wigowsky.com

Se pregătesc daruri pentru mire (cămașă) și pentru familia acestuia – șorțuri și batice pentru femei, brâuri pentru bărbați (este interesantă prezentarea dispozitivului pentru țesut brâuri, la care lucrează Feodora Seledkova).

Vineri, în ultima zi de devichnik, rudele și prietenii vin pentru a felicita tinerii.

Mâncarea pentru nuntă este pregătită de bucătărese zile întregi și cuprinde:  piftele din Turcia, pilmenyi din China Siberia, piroshki din Rusia și braga – vin din fructe. 

Sâmbătă seara înainte de nuntă, prietenele miresei merg po venik (“după o legătură de ramuri înfrunzite”). În trecut, acesta era un moment ce prefaţa baia ritualică de tip saună a miresei dinaintea ceremoniei nunţii. Ea era lovită cu rămurelele, decorate cu panglicile legăturii de cap. La momentul filmării (1981), tinerele merg cu maşina la casa mirelui, unde primesc daruri ce sunt folosite la spălatul miresei (săpun, prosoape etc.). 

Un moment important înainte de nuntă este vândutul miresei. Cel mai tânăr frate al miresei o reprezintă în tocmeala cu partea mirelui. Se poate observa în film cum se pun bancnote deasupra unei căni de braga, simbolizând contruirea acoperişului pentru noua casă a mirilor. Când nu mai rămân crăpături în acest acoperiş, acela este preţul corect. La sfârşit se formează un lanţ format din cavaler (tysyatsky – conducător al ceremoniei), mire, mireasă şi două fete de alai (svashki). Ei vor ţine o bucată lungă de pânză, pentru a o apăra pe mireasă de spiritele rele, când aceasta îşi schimbă casa. Această înlănțuire de oameni trebuie să nu se rupă până la terminarea nunții.

Ceremonia nunţii este ţinută la biserica mirelui, duminică în zori (participanții au dorit ca seriviciul religios să nu fie filmat). Doar cei căsătoriţi pot participa. Mireasa este dusă în spatele bisericii unde femeile îi reîmpletesc părul dintr-o coadă în două şi îi acoperă capul cu shashmura (numită kichka de grupul Turchane), semn că este femeie măritată. Mireasa se înclină în faţa soţului, pentru a-şi demonstra supunerea.

Apoi urmează secvența celebrării nunții la casa mirelui. În jurul orei 11, rudele miresei vin cu lada de zestre, care trebuie plătită de neamul mirelui cu mâncare și braga. Țesăturile din lada miresei sunt folosite pentru a împodobi casa mirelui.

La fel de importantă este ceremonia poklony, când tinerii căsătoriți primesc daruri și sfaturi despre cum trebuie să trăiască. Fata (svashka) din lanț de lângă mireasă primește darurile pe o tavă, cei doi miri netrebuind să atingă obiectele cu mâinile. Cealaltă svashka ia darurile, invitându-i pe ceilalți la dar. Când tysyatsky vorbește, mulțumind pentru daruri, cei doi tineri fac o mătanie. Nunta durează încă două zile. La fel și darul.

Pentru cei interesați despre costumul staroverilor din Woodburn (Oregon) la nivelul anilor 1980, despre cum se realizează brâurile și despre multe altele, miriammilgram.com by Miriam Milgram este o resursă documentară excelentă.

 

Un gând despre “Staroverii din Oregon – Old Believers by Margaret Hixon

  1. Fumoasă evocare a tradițiilor și istoricul formării comunității din Oregon. Cred că termenul adecvat pentru vinul din fructe, mai curând este kvas și nu bragă, care este o băutură pe baza fermentării cerealelor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s