Sărbătorim Ziua Universală a Iei: 24 iunie – Sânzienele


Anul acesta, printr-o suprapunere a ciclului sărbătorilor mobile / pascale peste cel al sărbătorilor fixe, a doua zi de Rusalii (Cincizecimea  în calendarul ortodox) coincide cu  Sânzienele sau Drăgaica  (24 iunie – Sfântul Ioan Botezătorul în calendarul ortodox). Ambele sărbători populare au mai multe elemente comune, printre care amintim protecţia de spiritele naturii virginale – IELELE, imaginate de obicei precum nişte fecioare nemaivăzut de frumoase, îmbrăcate în alb (în corelaţie cu costumul popular).

Alice R. | My Iele paintings, hireanillustrator.com

24 iunie – Sânzienele, florile, protecţia magică şi aflarea viitorului

În ziua de Sânziene (Oltenia, Banat, Transilvania, Moldova de Nord) sau Drăgaică (Muntenia, Dobrogea, Moldova de Sud) înfloresc sânzienele albe (Galium mollugo L.) și cele galbene (Galium verum L.), iar cucul încetează să mai cânte. Oamenii culegeau flori de sânziene cu care împodobeau porţile, ferestrele, streşinile caselor, deoarece se credea că ele apărau de agresiunea zânelor rele şi a duhurilor necurate (în special Ielele, foarte agresive în această zi). 

Florile erau puse în noaptea de Sânziene sub pernă pentru ca fetele să-și viseze ursitul sau se împletea o coroniță, care era aruncată pe casă sau în oborul vitelor. Dacă aceasta se oprea pe acoperiș era semn de bucurie, în caz contrar, de necaz și chiar moarte.

Legat poate și de credința originii Ielelor, în această zi este interzis cu desăvârșire scăldatul.

O serie de trăsături ale Drăgaicei sau Sânzienelor, ca şi componente ale ritualului, atestă o apropiere de Jocul Căluşarilor (practicat de Rusalii) şi de Jocul Ielelor.

Sursa foto: tvpartener.ro

Ielele, Rusaliile, Drăgaicele – zânele nemiloase

Ielele sunt reprezentări ale mitologiei românești, spirite – virginale ale pădurilor și apelor, cu o mare forță de seducție și de obicei răzbunătoare. Despre ele se spune că ar fi sufletele fetelor înnecate înainte de a se căsători. Se adună de obicei în număr impar, dansând așa – numita horă a Ielelor, iar “cântarea lor de frumoasă ce este, nu se poate asemăna cu nici o cântare de pe pământ”. Se răzbună pe cei ce dorm sub arborii lor, beau apă din izvoarele, fântânile şi iazurile lor, schilodindu-i, pocindu-i, smintindu-i. Cel luat de iele este vindecat prin descântece speciale sau prin jocul Căluşarilor.

Pe principiul proteției prin nerostirea numelui, aceste reprezentări sunt denumite fie prin epitete imparțiale (Iele, Dânsele, Drăgaice, Vâlve, Irodiţe, Rusalii, Nagode, Vântoase), fie prin epitete flatente (Domniţe, Măiestre, Frumoase, Împărătesele Văzduhului, Şoimane, Muşate, Miluite, Albe).

Totuși, mai ales în descântece, apar și nume individuale: Ana, Bugiana, Dumernica, Foiofia, Lacargia, Lemnica, Liodiana, Magdalina, Oana, Ogrişteana, Păscuţa, Roşia, Rudeana, Ruja, Ruxanda, Simioana, Sandălina, Tiranda, Todosia, Trandafira. (Victor Kernbach Dicţionar de mitologie generală, Editura Albatros)

 

A purces (cutare) …

Pe cale, pe cărare,

Şi la mijloc de cale

Cu Ielele  întâlnitu-s-a,

În faţa lui izbitu-l-au,

Mâinile dămblăgitu-i-au,

Vinele la picioare zbârcitu-i-au,

Pieptu-n sus ridicau-i-au,

Spinarea strâmbatu-i-au,

Creierii turbatu-i-au,

Mintea-n cap schimbatu-i-au,

Vlaga din ciolane luatu-i-au,

Trupu schimonositu-i-au,

Râs de dânsu făcutu-şi-au.

Ca un fuior de cânepă l-au zbuciumat,

Într-o bute de roată l-au băgat,

Şi de laturea drumului l-au aruncat,

Şi în pulbere l-au astupat.

L-au lăsat răzămat de gard,

Ca pe un om stricat

Şi nenorocit.

De lume mântuit…

(descântec de Iele)

Ielele pot fi asociate cu o întreagă serie de reprezentări mitologice din întregul spațiu european, care prin anumite caracteristici comune pot fi încadrate în aceeași categorie (câteva exemple: Samovili/Samodivi din Bulgaria; Les Dammes Blanches în Franța; White Women în spațiul britanic; Witte Wieven /Wittewijven în Olanda; Weisse Frauen în Germania; Bilá Pani în Slovenia; Rusalkimavkinavkifaraony sau vodianiani în spaţiul slav).

Konstantin Makovsky. Rusalki / К. Е. Маковский, Русалки – 1879

3 gânduri despre “Sărbătorim Ziua Universală a Iei: 24 iunie – Sânzienele

  1. Pingback: Sărbătorim Ziua Universală a Iei: 24 iunie – Sânzienele | Bun De Citit

  2. Ielele vin fie in numar nelimitat, fie umbla in cete de sapte, uneori chiar 3, in acest ultim caz (raspindit in Oltenia), legenda le considera fiicele lui Alexandru Machedon si le numeste Catrina, Zalina si Marina. Nu sint considerate, in general, genii rele; ele se rabuna doar atunci cind sint provocate, ofensate sau vazute in timpul dansului (in mod obisnuit sint invizibile, putind fi zarite rareori si numai noaptea), insa atunci pedepsesc pe cel vinovat pocindu-l, dupa ce l-au adormit cu cintecul si cu virtejul horei jucate in jurul acestuia de trei ori. Principalele lor insusiri sint coregrafia si cintecul vocal cu care, ca si Sirenele, isi vrajesc ascultatorii. O traditie din Prahova, pomenita de B.P.Hasdeu, spune ca „ielele beau noaptea apa de prin fintini si oricine va bea dupa dinsele, il pocesc”. Ielele nu duc o viata individuala: cetele lor se aduna in aer, ele pot zbura, cu sau fara aripi, si se pot deplasa cu viteze fabuloase, parcurgind „noua mari si noua tari” intr-o singura noapte, uneori folosind trasuri cu cai de foc. Ielele apar pe stinci singuratice, in poieni sau in anumiti copaci ca paltinul si nucul, rareori la rascruci de drumuri. In aproape toate descrierile care li se fac, Ielele apar acorporale. Foarte importanta in sistemul lor de seductie este imbracamintea. Vesmintele lor cel mai adesea sint vaporoase, de matase ori din in, de obicei translucide sau chiar stravezii, prin care li se zaresc sinii. Intilnirea cu Ielele este in asemenea conditii extrem de periculoasa pentru oameni. Ielele sint considerate uneori razbunatoare, menire pe care le-a dat-o Dumnezeu sau Diavolul, in aceasta ipostaza fiind identice cu Eriniile din mitologia greaca (la romani, Furii).

  3. Ielele sunt fiinţe imaginare din mitologia populară românească, înfăţişate ca nişte fete frumoase, îmbrăcate în alb, care apar numai noaptea, vrăjind, prin cântecul şi prin jocul lor, pe bărbaţi, asupra cărora au puteri nefaste. Lor nu li se poate stabili însă un profil precis, din cauza marii diversităţi a variantelor folclorice. Totuşi, cel mai frecvent, ielele sunt descrise ca nişte fecioare zânatice, cu o mare putere de seducţie şi cu puteri magice, având aceleaşi atribute ca nimfele, naiadele, dryadele, sau chiar şi ca sirenele. Ielele locuiesc în văzduh, în păduri sau în peşteri, în munţi, pe stânci sau pe maluri de ape, în balarii sau la răspântii, scăldându-se adesea în izvoare. Se crede despre ele că apar în special noaptea la lumina lunii, rotindu-se în horă, în locuri retrase (poieni silvestre, iazuri, maluri de râuri, răscruci, vetre părăsite sau chiar în văzduh, dansând goale, numai cu sânii goi, cu părul despletit, mai rar cu veşmânt de zale sau înfăşurate în valuri transparente şi cu clopoţei la picioare); dansul lor specific este hora; locul pe care au dansat rămâne ars ca de foc, iarba nemaiputând creşte pe locul bătătorit, iar crengile copacilor din jur fiind pârlite; mai târziu, când iarba răsare din nou, culoarea acesteia este verde-întunecată, nu e păscută de vite, iar terenul devine prielnic înmulţirii ciupercilor din specia „lingura zânei”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s