SĂRBĂTOAREA PAŞTELUI ÎN OCHII COPIILOR 2013 – Best of


O veche vorbă românească spune că atunci când nu se vor mai auzi colinde de Crăciun şi când nu se vor mai înroşi ouă de Paşti va veni sfârşitul lumii. În speranţa că timpul mai este încă darnic, copiii şi adulţii de astăzi, merg în locuri profane, dar în perioade sacre spre a se ruga pentru sănătate, pentru fericire, pentru neuitare… Aduc cu ei un ou, un colac, un ştergar, o icoană şi o fărâmă de suflet…

Anul acesta, la Muzeul de Etnografie şi Artă Populară din Tulcea s-au înscris peste 200 de participanţi din România (Bucureşti şi judeţele Tulcea, Galaţi, Botoşani, Constanţa, Vrancea, Ilfov, Braşov, Alba, Vaslui, Dolj, Prahova, Neamţ, Suceava, Hunedoara, Satu Mare, Dâmboviţa, Maramureş, Bacău, Ialomiţa), la care se adaugă peste 20 de lucrări din: Spania, Italia (provincia Rovigo), Bulgaria (regiunea Dobrich) şi Franţa (Şcoala Română din Paris), Ucraina (regiunea Cernăuţi).

Am descoperit cu plăcere că, cel puţin pentru Dobrogea, concursul a depăşit barierele confesionale, etnice sau statale, reunind participanţi/coordonatori cu convingeri ortodoxe şi catolice, protestante, starovere / de rit vechi (ruşii lipoveni), chiar şi din rândul etniei turce sau tătare. De asemenea, ne bucură participarea românilor din comunităţile istorice (Cernăuţi) sau din diaspora (Spania, Italia, Franţa).

S-au distins lucrări realizate cu migală şi talent, din următoarele categorii:

  • icoane pe sticlă (cele realizate de Roxana Dănăilă, Denisa Mădălina Bălan şi Bianca Romeghea de la Atelierul de Iconografie al Muzeului de Etnografie Braşov; icoana Floriilor pictată de Popa Elena Adriana din Bucureşti), lemn (cea realizată de clasa a IX-a F de la Colegiul Naţional Al. Ioan Cuza din Galaţi) şi pânză (Oprişi Ivona – Craiova).
  • desene de inspiraţie religioasă sau tradiţională (elevi de la Cercul de Desen – Pictură din cadrul Palatului Copiilor din Tulcea, elevi ai Colegiului de Artă Ciprian Porumbescu din Suceava, eleve talentate de la Liceul cu Program Sportiv Petrache Trişcu – Craiova)
  • colaje cu reprezentări ale simbolurilor pascale, utilizând diverse tehnici ale hârtiei (mototolire, Quilling, rupere etc.): Şcoala Mărăşeşti, Jurilovca, Şcoala Română din Paris etc.
  • coş cu ouă încondeiate (Şcoala Gimnazială Nr. 6 Nicolae Titulescu din Constanţa)
  • coş cu ouă decorate prin pictare, aplicare de mărgele etc. (Grădiniţa Lubopitko din Bozhan, Bulgaria, Grădiniţa Detelina din Tervel, Bulgaria; Şcoala Elena Doamna din Tulcea; clasele a III-a şi a VI-a A de la Şcoala Gimnazială Nr. 2 Mărăşeşti; clasa a II-a A de la Liceul Teoretic Ion Creangă Tulcea; clasa a IV-a B, Şcoala Gimnazială Adrian V. Rădulescu Murfatlar; clasa a III-a, Școala Gabriel Drăgan Nicorești)
  • ouă din materiale diverse: hârtie, ipsos, lut (Clasa a II-a A, Şcoala Gimnazială Nr. 12 Tulcea; Clasa a IV-a B, Şcoala Constantin Găvenea Tulcea; Şcoala Jurilovca – jud. Tulcea; Şcoala Greci – jud. Tulcea) etc.
  • butaforii (Clasa Pregătitoare, Şcoala Gimnazială Jurilovca; Clasa a IV-a C, Şcoala Ioan Brătescu Voineşti Târgovişte)

În premieră, din acest an va fi acordat Trofeul Sărbătoarea Paştelui în ochii copiilor. Acesta va fi anunţat, într-o postare specială, în curând.

2 gânduri despre “SĂRBĂTOAREA PAŞTELUI ÎN OCHII COPIILOR 2013 – Best of

  1. Felicitări, felicitări, felicitări inimoșilor organizatori ai acestui minunat „spectacol” de lumină și culoare! Am vizitat muzeul și expoziția zilele trecute împreună cu participanții la Proiectul Multilateral Comenius ”Play & Discover Europe”, ”oameni ai școlii” din Italia, Turcia, Bulgaria și Lituania. Toți au fost extrem de impresionați de ceea ce au văzut.Mulțumiri pentru tot!

  2. Pingback: Recomandăm simplu-autentic-pur | MEAP Tulcea - un blog de muzeu prietenos :)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s