Parteneriatul educaţional 2012 – 2013


Descoperă, împărtăşeşte, participă. Din comorile satului dobrogean

Muzeul participativ constituie un spaţiu în care vizitatorii pot descoperi, împărtăşi şi a se conecta unii cu ceilalţi în contextul conţinutului muzeal (expoziţie, atelier, work-shop).

A descoperi – elevii pot decodifica mesajul expoziţiei şi pot contribui cu propriile idei, obiecte, experienţe şi expresii creative în individualizarea unui produs cultural original.

A împărtăşi – elevii pot discuta, reinterpreta şi redistribui ceea ce au văzut şi ceea ce au realizat în timpul vizitei, mai sintetic a-şi povesti experienţa de vizitare.

A participa –  elevii pot comunica, problematiza, socializa cu publicul şi personalul muzeal, legaţi de interese comune.

Indiferent de mijlocul realizării acţiunii educative (expoziţie, ateliere pedagogice, laboratoare didactice, lectorate), muzeul are posibilitatea de a fi prezent permanent în conştiinţa tinerilor dezvoltându-le respectul faţă de patrimoniul cultural naţional, de valenţele educative ale acestuia. Mesajul esenţial al acestor activităţi este transmiterea şi cultivarea dragostei pentru istoria, tradiţiile, folclorul şi obiceiurile poporului român şi a celorlalte etnii conlocuitoare.

Temele propuse pentru anul şcolar 2012 – 2013 sunt următoarele:

Dragii mamei copilaşi. Naşterea la etniile din Dobrogea; perioada: septembrie 2012 – martie 2013

Lumea sunetelor. Expoziţie şi Atelier pedagogic; perioada: martie  – iunie 2013

Concurs Internaţional/ International Contest: Paştele în ochii copiilor, Ediţia a III-a / Easter in children’s eyes, Third edition ; Atelier pedagogic de Paşti; perioada: aprilie – iunie 2013

Premiile „Micul Etnograf” – festivitate de premiere (acordarea de trofee) şi program artistic susţinut de elevi (intrarea gratuită)  – iunie 2013. Vor fi premiate colectivele de elevi care au participat la toate activităţile, în urma vizitei la muzeu.

Activitate facultativă: Blogul copiilor (obiective: încurajarea exprimării personale pe teme legate de tradiţie, inclusiv receptarea ei la nivelul elevilor; dezvoltarea aptitudinilor artistice şi a modalităţilor de expresie; descoperirea şi promovarea tinerelor talente; implementarea ideii de New Museum – interactiv, participativ, prietenos)

Cadrele didactice interesate de încheierea parteneriatelor educaţionale pot:

-veni la sediul Muzeului de Etnografie şi Artă Populară (Str. 9 Mai, Nr. 2);

-scrie un mail pe adresa meaptulcea@yahoo.com pentru a solicita un parteneriat educaţional (în acest caz vă rugăm să ne furnizați următoarele date: numele cadrului didactic și date de contact, clasa/grupa, unitatea de învățământ, adresa unității, numele directorului unității de învățământ).

Anunțuri

2 gânduri despre “Parteneriatul educaţional 2012 – 2013

  1. Felicitari pentru initiativă !Activităţile educative propuse sunt de mare folos. Mulţumim! DRAGOSTEA DE APROAPELE TREBUIE DEZVOLTATĂ.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s