Ziua Peştelui – 17 martie


Anul Nou Piscicol este sărbătorit fie de Alexii (17 martie – Ziua Peştelui), fie de Sfântul Andrei Mrejarul la Blagoveştenie (25/26 martie).[1]

Perioada precedentă acestei zile (de obicei toată luna februarie) era dedicată pregătirii sculelor de pescuit (mrejele, pripoanele, cârligele pentru crap, vârşele pentru somn, carmacele, setcile etc.).

 

Pescari din deltă

Cei care sărbătoreau începutul sezonului piscicol de Alexii erau marcaţi de interdicţii alimentare (post negru toată ziua), urmând secvenţa sacrificiului – ingerarea unui peşte viu.

În cazul celebrării Anului Nou Piscicol pe 25/26 martie, ceremonialul era mai complex: la biserică se sfinţeau alimente pe bază de peşte şi apoi se împărţeau, după care avea loc sfinţirea sculelor şi a bărcilor şi în cele din urmă o masă rituală la casa Starostelui Pescarilor (aceeaşi ierarhizare ca şi în cazul Regelui Viilor şi Primului Plugar).

Peştele este singurul aliment ce poate fi mâncat în anumite zile de dezlegare din timpul postului.

 Peştele – aliment în zilele cu dezlegare

Poate că acest fapt se datorează valorilor simbolice ale peştelui  şi pescuitului în cadrul creştinismului (în special al celui timpuriu). Termenul gre­cesc ce indică peştele (ICTYS) este acrostihul nu­melui lui Hristos (mai precis, al expresiei greceşti Iesous Christos Theou Yios Soter – Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul), iar discipolii lui Iisus din Evanghelii sunt pescari ce devin la chemarea sa pescuitori de suflete.

Pescuitul este o ocupaţie care implică nesiguranţă, hazardul jucând un rol important în viaţa cotidiană a pescarului.

Acest aspect incontrolabil al condiţiilor de existenţă stă fără îndoială la originea importanţei acordate practicilor simbolice şi comportamentelor rituale în majoritatea comunităţilor de pescari, unele dintre ele urmărind controlarea forţelor stihiale, iar altele vizând atragerea prăzii.

Într-o lume mereu periclitată de zâne, iele ale apelor sau faraoane[2] şi într-un context temporal mai ales nocturn, bunul mers al lucrurilor în noul an piscicol se putea realiza doar printr-un sacrificiu extrem. Poate că este vorba despre cel mai violent sacrificiu din cadrul calendarului popular: peştele prins este mâncat de viu.

Peştele – motiv pe frontonul casei, sat Victoria, judeţul Tulcea

Dacă în cazul viticultorului, agricultorului, apicultorului sau crescătorului de animale neperformarea sacrificiului ar determina foame, în cazul pescarului totul s-ar reduce la moarte.


[1] Mihalcea, Gheorghe C., Calendarul etnofolcloric al pescarilor români din Dobrogea în Sinteze 1994 – 2008, CNCPCT Bucureşti, 2009, p. 153 – 155

[2] Mihalcea, Gheorghe C., op.cit., p. 154

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s