Anul Nou Agrar – 9 Martie


Anul Nou Agrar (9 Martie – Mucenici; Pornirea Plugului) coincidea cu echinocţiul de primăvară din calendarul iulian[1]. Este normal să decodificăm în structura sa elemente ale arhaicelor celebrări echinocţiale (de exemplu aprinderea focurilor sacre şi săritul peste acestea).

 

Pornirea plugurilor

Practicile din ziua de Mucenici sunt prefaţate simbolic de cele din ziua de 1 ianuarie (Pluguşorul, Semănatul), acestea migrând odată cu schimbarea Anului Calendaristic de la 1 sau 9 Martie la 1 ianuarie.

În cadrul sărbătorilor din preajma echinocţiilor (ziua este egală cu noaptea) predominante sunt aspectele purificatoare, fără a le exclude pe cele defensive (fumigaţii, tripla înconjurare a spaţiului casnic etc.).

Sacrificiul este şi el prezent: mucenicul – coptură antropomorfă, reminiscenţă a vechilor jertfiri umane  pentru fertilizarea ogoarelor.

În acest context al sărbătorii, focul curăţă, apără, ucide pentru renaşterea vegetaţiei şi finalizează lungul drum al pâinii.

Ambivalenţa focului este evidentă: pe de o parte el este agent purificator şi defensiv (curăţă spaţiul de excedentul vegetal adunat în sezonul rece; apără gospodăria de şerpii şi insectele ce revin la viaţă), dar în acelaşi timp este şi element funerar (în coacerea mucenicului se pot decodifica incinerarea grâului şi poate mai vechile sacrificii umane).

 

Etapă din drumul pâinii

Prezenţa apei în practicile din ziua de Mucenici este complementară focului doar în momentul coacerii mucenicului (apa modelează aluatul, focul finalizează coptura). În rest apa apare ca element singular fie sub forma aghiezmei, purificând şi binecuvântând prima brazdă, fie sub forma vinului (cele 40 de pahare – reminiscenţe bahice).

Drumul pâinii este poate cel mai complex scenariu ritual din cadrul calendarului popular. Acesta începe cu un sacrificiu violent, cel al grâului de anul trecut (de Mucenici), continuă cu practici de asigurare a belşugului şi îndepărtare a pericolelor din ogoare (dintre care vom aminti doar legarea magică a ciocului păsărilor şi ritualurile de tipul Caloianului sau Paparudei) şi se termină aparent printr-o moarte simbolică, cea a spicelor (în timpul secerişului). Acesta este însă numai ciclul vegetativ. Urmează etapele treieratului, măcinatului şi în cele din urmă realizarea aluatului şi coacerea pâinii, în multiplele sale forme.

Grâul şi implicit pâinea constituie un produs ce caracterizează spaţiul cultural alimentar al Europei.


[1] MacDermott,  Mercia, Bulgarian Folk Customs,  Athenaeum Press, London, 1998, p. 187

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s